Cristian Mihăilescu, culturistul campion care învinge zilnic limitele

Mulţi aleg, atunci când depăşesc 60 de ani, să-şi plimbe nepoţii în parc, să stea la un pahar de vin sau să meargă la un pescuit cu vechii prietenii. Din fericire, mai există şi excepţii, oameni care decid să fie activi şi să facă în ciudă timpului şi îmbătrânirii chiar dacă au ajuns aproape de vârsta de pensionare. Cristian Mihăilescu, multiplu campion naţional la culturism, cu peste 30 de titluri de campion al României, două titluri de campion mondial, un titlu de campion european şi numeroase clasări pe podium la competiţiile internaţionale, este un exemplu de invidiat atât pentru generaţia sa, cât mai ales pentru cei mai tineri. Chiar dacă are 64 de ani, se antrenează în continuare pentru a-şi depăşi recordurile şi încearcă să găsească în tinerii pe care îi antrenează pentru performanţă motivaţia pe care el însuşi a găsit-o atunci când a început să practice acest sport, acum 41 de ani. În prezent, este antrenor la secţia Culturism a Clubului Sportiv Farul, pe care a înfiinţat-o în anii ’80, şi lector universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.

Cum este imaginea culturismului astăzi?

Încet, încet s-a pierdut spiritul competiţiei, în ceea ce priveşte interesul mass-media, pentru că au apărut foarte multe cazuri de dopaj, iar mass-media nu promovează astfel de comportamente. Eu cred că imaginea a început să nu mai fie atât de frumoasă, deşi construieşte un corp frumos şi stă acum la baza pregătirii fizice în toate disciplinele sportive. Culturismul înseamnă şi un lucru analitic, pe grupe şi segmente musculare, de care au nevoie şi un jucător de fotbal, un gimnast, un halterofil. Majoritatea chiar fac culturism, dar spun că fac o pregătire fizică care cuprinde elemente din culturism. Din acest tip de sport au început să se desprindă foarte multe discipline, precum fitness-ul, body fitness-ul, bikini fitness. 

Este atipic pentru un bărbat care are vârsta dvs. să practice acest tip de sport?

Din punctul meu de vedere, nu este atipic, este atipic pentru cei care nu fac acest sport. Unii pot spune că la această vârstă nu ne-ar mai trebui aşa ceva. Eu asta am vrut să demonstrez, că fenomenul de îmbătrânire nu este însoţit de o pierdere de masă musculară. Tu, antrenându-te pentru menţinerea masei musculare, frânezi procesul de îmbătrânire. Aşa am gândit şi până acum mi-a ieşit. Am vrut să fiu un exemplu pentru cei care practică acest sport şi spun că până acum am fost, că acest sport te menţine sănătos, cu un moral bun, activ şi cu un fizic armonios.

De când aţi început să mergeţi mai intens la sală, la concursuri şi care a fost motivaţia?

Am acum 64 de ani, am început să fac acest sport de la 12 ani. La acel moment nu ştiam prea multe lucruri despre el, dar fratele meu, care este cu cinci ani mai mare, a făcut rost de nişte reviste de culturism. Pe acea vreme a început şi el să practice. Atunci făceam gimnastică şi acasă mai făceam exerciţii de culturism care mă ajutau la gimnastică. Tatăl nostru ne-a amenajat acasă o mică sală cu diferite aparate. Văzând în timp efectele acestui sport am început să fiu şi mai pasionat. La 18 ani, când am ajuns să fiu student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, am avut un accident la gimnastică, care m-a scos din circuit trei luni, am avut o fractură la un braţ. După ce m-am recuperat, m-am întors la gimnastică, însă colegii mei avansaseră cam mult, ceea ce m-a cam speriat. În acelaşi timp, a venit la mine un profesor care era la catedra de haltere şi care mi-a propus să merg la un concurs de culturism. Pe acea vreme nu exista Federaţia de Culturism, exista doar o comisie de culturism care organiza, la sfârşitul campionatelor de haltere, şi un campionat de culturism. În 1971 am ieşit campion naţional, la prima mea participare. Atunci mi s-a părut uşor şi am continuat în această direcţie. De atunci am câştigat peste 30 de titluri de campion naţional. Dintre rezultatele deosebite, care au apărut după 1990, când s-au deschis graniţele şi am început să participăm la competiţii internaţionale, pot remarca mondialele de masters din 1991, adică pentru sportivi de peste 40 de ani, la care am luat locul patru. Cred că luam un loc mai bun dacă aveam o cremă potrivită pentru dat pe piele, care se foloseşte în competiţii. Am avut una care, în timpul concursului, a început să curgă. Un moment important şi plăcut pentru mine au fost campionatele europene de culturism care au avut loc la Constanţa, în 1996, când eram şi preşedintele Federaţiei de Culturism. Aici am luat locul 3. Mai apoi, am ieşit vicecampion mondial la masters în 1996. Am luat şi locul doi la Masters Olympia, cel mai important concurs profesionist mondial, la categoria +50 ani. În 2008 am concurat la o altă federaţie şi am ieşit încă o dată campion mondial. Ultimul concurs la care am participat a fost în 2008, la Budapesta, unde am ieşit vicecampion mondial. De atunci mi-am dorit să mă pregătesc din ce în ce mai bine şi să recâştig titlul mondial.

Copiii dumneavoastră v-au urmat exemplul? 

Au urmat, dar nu la nivel de performanţă. Am un băiat şi o fată. Fata a făcut tenis de performanţă, a avut o bursă în Statele Unite ale Americii în domeniu şi a rămas acolo şi se antrenează aproape zilnic, chiar dacă munceşte foarte mult. Băiatul este în Bucureşti, avocat, şi, la fel, merge la sală. Au amândoi pasiunea pentru mişcare, dar nu o fac la nivel competiţional.

Care este vârsta indicată pentru ca un tânăr să înceapă să practice acest sport?

Cu adevărat, culturismul trebuie practicat după 13 - 14 ani, atunci se termină cu trecerea de la copilărie la pubertate, după ce s-au stabilizat toate funcţiile organismului. Nu sunt de acord, de asemenea, ca cei de 12, 13, 14 ani să facă haltere, chiar dacă Federaţia Română de Haltere organizează concursuri naţionale pentru copii, de exemplu, de opt ani. Am cunoscut şi persoane care au făcut haltere, de la vârsta indicată chiar, şi i-am întâlnit acum, când sunt după 50 de ani. Au probleme foarte mari cu coloana, chiar dacă s-au lăsat de acest sport în urmă cu 20 - 30 de ani.

Care este cel mai mic cursant pe care îl aveţi? 

Cei mai mici sunt o fată de 14 ani şi un băiat de 16 ani, pe care îi pregătesc pentru concursuri. Am cinci - şase sportivi care sunt de nivel naţional şi internaţional, care au crescut aici şi care au devenit antrenori internaţionali şi continuă activitatea de performanţă. Acum, la nivel de performanţă, am şase sportivi care sunt în lotul naţional. Din păcate, Federaţia nu prea îşi îndeplineşte rolul de coordonator al sportului de performanţă poate şi din cauză că nu are suficiente fonduri. Din sportivii care au fost anunţaţi că fac parte din lotul naţional, niciunul nu poate face următoarea deplasare, pentru că Federaţia nu are bani de deplasare, copiii trebuie să îşi achite cheltuielile.

Care este motivaţia celor care vin la sală?

Aspectul corporal. Chiar dacă acest sport nu mai este promovat atât de mult, acest rol, al promovării, este dus mai departe de filme unde actorii sunt bine construiţi, arată bine, întruchipează personaje istorice şi nu numai, şi tinerii îşi doresc să fie astfel.

Ce trebuie să ştie un tânăr înainte de a începe acest sport?

Ar trebui să ştie câteva noţiuni de bază. Nu poţi să te apuci de acest sport fără să ai o îndrumare. Principala greşeală este supra-antrenamentul. Tinerii vor să realizeze foarte mult în timp scurt, nu au suficientă răbdare. Ori stau cu orele în sală, crezând că în felul acesta se pot dezvolta mai rapid, ori apelează la substanţe care le-ar putea face rău, la steroizii anabolizanţi. Cred că cei care se apucă de acest sport trebuie să apeleze la specialişti. Toate sălile ar trebui să aibă nişte instructori, consilieri, care să-i îndrume să nu mai lucreze mai mult într-o zonă a corpului şi să le spună ceea ce este corect să facă. Eu încerc să îi îndrum şi către această zonă a esteticului şi să le explic ce este mai bine să facă pentru a avea un corp armonios.

De cât timp are nevoie o persoană pentru a-şi îmbunătăţi masa musculară, fără a exagera?

Între trei şi şase luni şi mai apoi tot timpul, coroborat cu o alimentaţie adecvată care să-i fie stil de viaţă mai apoi. Mulţi renunţă şi pentru că nu au răbdare şi se aşteaptă ca rezultatele să apară în câteva zile sau săptămâni.

Ce vedeţi greşit în modul de antrenament al tinerilor care practică culturism, în supradimensionarea diferitelor părţi ale corpului?

Mulţi vin la sală şi spun că vor să se dezvolte în partea de sus a corpului. Motivează că oricum merg mult pe jos, practică fotbal şi nu au nevoie de antrenament al zonei de jos a corpului. Aşa cum te preocupi de pectorali, braţe, umeri, trebuie să te ocupi şi de picioare, pentru că nici alergatul, nici mersul nu duc la o dezvoltare per ansamblu. Alţii vin, nu la tineri mă refer, şi spun că vor doar la abdomen, să dea grăsimea jos. Atunci fac numai abdomene, ceea ce este o greşeală. Ţesutul adipos nu se poate topi doar din zonele pe care le dorim, el se topeşte per ansamblu, în mod uniform. Se ard mai multe grăsimi când se lucrează grupe musculare mai mari. De exemplu, arzi mai multe calorii când îţi antrenezi musculatura picioarelor decât atunci când o antrenezi pe cea a abdomenului. Antrenamentul de fitness sau culturism trebuie să fie bine corelat cu alimentaţia, trebuie ştiut acest lucru şi respectat. 

Cum trebuie să fie alimentaţia unei persoane care merge la sală?

Acest sport nu poate fi urmat fără o atentă supraveghere a regimului alimentar. Sunt cel puţin doi factori care contribuie la creşterea masei musculare. Unul este tensiunea mecanică, greutatea cu care lucrezi şi cu care stimulezi fibra musculară, şi altul este stresul metabolic - să duci la limită efortul, să stresezi fibra musculară. Nu trebuie urmată o alimentaţie hiperproteică, prea multă proteină duce la o vâscozitate a sângelui. Totuşi, trebuie să fie una echilibrată, formată din carbohidraţi, proteine şi grăsimi. Un exces de carbohidraţi se poate transforma în grăsimi dacă nu se consumă energia pe care ţi-o dau aceştia. Trebuie alese grăsimile din uleiuri, seminţe. Rol plastic pentru construcţia musculară îl au proteinele. Cred că ar trebui respectate nişte procente: 40% carbohidraţi, 40% proteine şi 20% grăsimi.

Care este opinia dvs. în ceea ce priveşte suplimentele alimentare controversate luate de culturişti pentru creşterea masei musculare?

Culturismul este unul din sporturile care sunt cel mai mult expuse folosirii acestui tip de produse, steroizii anabolizanţi. Ele stimulează procesele de creştere şi se rezumă la nivel hormonal. Schimbarea se produce, la unele substanţe, în câteva zile, iar efectul nu se păstrează decât atâta timp cât ai în tine respectiva substanţă. Acestea pot afecta ficatul, rinichii şi, la un moment dat, are efecte asupra sistemului cardio-vascular. Am avut sportivi care practicau culturism şi consumau astfel de substanţe, însă nu îi puteam controla tot timpul.

Ce se întâmplă dacă faci acest sport, ajungi la o anumită condiţie fizică şi te laşi?

Se duce masa musculară. Până când fitness-ul, culturismul, mişcarea la sală în general nu devin un mod de viaţă, practicanţii nu vor avea rezultate permanente.

Ce le-aţi transmite celor care practică acest sport ?

Chiar dacă nu s-au gândit la marea performanţă, eu spun că merită să-l facă şi să-l transforme într-un stil de viaţă, pentru că îţi dă şi o mare încredere în forţele tale, un nivel de sănătate destul de ridicat şi te simţi bine.
 
Sursa: voceaconstantei.ro