Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Interviul online cu Gheorghe Donţu, vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa va fi REPROGRAMAT. Tema este - Cum schimbă noua conducere PSD soarta partidului la Constanţa?

ro

26 Oct, 2015 18:04 7037 Marime text
 
Decapitarea - din cauza problemelor cu Justiţie - a conducerii Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa a generat noi speranţe în rândul membrilor şi simpatizanţilor partidului. Ce efecte au aceste schimbări asupra dezvoltării municipiului şi judeţului? Cum va readuce actuala echipă de conducere încrederea electoratului în PSD? Va reuşi PSD Constanţa să atragă noi membri, fără pată, în partid şi să câştige alegerile de anul viitor?
 
Discutăm despre aceste aspecte cu Gheorghe Donţu, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
  

UPDATE, 27.10.2015 Din raţiuni obiective, interviul online cu vicepreşedintele PSD Constanţa, Gheorghe Donţu va fi reprogramat pentru o dată ulterioară. 

Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.
 
Realizator: Mihaela CIORBARU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Întrebările redacţiei:
 
Ca lider al filialei judeţene PER, eraţi cel care dirija. Cum va fi trecerea de la „şef“ la „subaltern“, având în vedere actuala poziţie deţinută în PSD Constanţa?
 
Cât credeţi că veţi putea influenţa deciziile care se vor lua în partid de către actualul staff?
 
Consideraţi că preşedintele Felix Stroe va putea pune în practică acele criterii de selecţie a candidaţilor PSD Constanţa pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016?
 
Credeţi că veţi reuşi să impuneţi dezideratele ecologiştilor în partid, având în vedere că mulţi membri de partid sau prieteni ai acestora ar putea fi deranjaţi?
Pe linie de partid, vi s-a oferit funcţia de vicepreşedinte la nivel judeţean. Aspiraţi şi la un mandat de consilier municipal, având în vedere experienţa dobândită în administraţia publică locală ca viceprimar al municipiului Constanţa?
 
Preferaţi un mandat de consilier judeţean pentru a accede, ulterior, la o funcţie de vicepreşedinte CJC sau chiar la cea de preşedinte?
 
În 2008, la alegerile locale, PER Constanţa a obţinut un mandat de primar şi patru mandate de consilieri locali. Atunci, aţi declarat că, până în primăvara lui 2009, ecologiştii vor planta 4.000 de arbori, câte unul pentru fiecare vot obţinut în scrutin. Aţi reuşit să vă îndepliniţi promisiunea?
 
În 2008, în comuna Tortoman, PER Constanţa detrona un primar PSD şi impunea unul ecologist, în persoana lui Lucian Chitic, cel mai tânăr edil din judeţ la acea vreme. Ulterior, în 2012, Chitic a trecut în barca PSD şi, astfel, a obţinut prelungirea mandatului de primar. Revenirea dumneavoastră în PSD ar putea avea ca motiv şi această luptă inegală şi, adesea, incorectă, între partidele politice, cele mici fiind mereu în situaţia de a-şi pierde oamenii aflaţi în diverse funcţii pentru că vor să şi le păstreze?
 
În iunie anul curent, declaraţi pentru presa locală că avocatul Dumitru Bădrăgan „este varianta cea mai potrivită pentru Primăria Constanţa dintr-o mie de motive”. Vă mai menţineţi declaraţia? Îl mai susţineţi?
 
În vara anului trecut, declaraţi (citez): „Pot să fiu garantul coagulării dreptei, inclusiv la Constanţa, unde este nevoie de o opoziţie puternică“. Acum reprezentaţi puterea. Cum se împacă acea declaraţie cu situaţia actuală? De ce aţi renunţat la ideea de a pune umărul la coagularea dreptei la nivel local?
 
Ce aşteptări aveţi de la PSD Constanţa atât în ceea ce priveşte activitatea internă, cât şi relaţia cu celelalte formaţiuni reprezentate la nivel judeţean?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii