Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu reflexoterapeutul Lucian Gevelegian Tema este - Cot la cot cu energia vindecătoare, reflexoterapia învaţă trupul să lupte cu bolile

ro

20 Feb, 2016 00:00 13922 Marime text
Cred că fiecare dintre noi mai avem zile bune şi zile proaste, zile când ne este rău, zile când pur şi simplu ne este lene să trăim... Uneori, ajungem în situaţii în care lăsăm stresul sau boala să ne ciopârţească fără milă sentimentele, resentimentele, dobânzile din suflet. Când trupul nu te mai ascultă și devii neputincios şi ai gânduri aiurea. Mulţi dintre noi ne-am confruntat cu dureri de cap, de ceafă, cu oscilaţii de tensiune arterială, dureri de stomac, crize de vezică biliară, constipaţie, diaree, colită, cistită, calculi renali, anexită. De obicei, oamenii optează pentru tratament medicamentos, dar, în ultimii ani, cei afectaţi s-au orientat şi către alte tipuri de metode curative.
 
Oamenii au înţeles că reflexoterapia este un remediu natural la îndemâna oricui şi oferă un mod plăcut de vindecare. Am ales să vorbim cu specialistul în reflexoterapie Lucian Gevelegian, pentru a afla cine şi când ar trebui să beneficieze de reflexoterapie, dar mai ales dacă această terapie este un moft sau o necesitate.
 
Ce este reflexoterapia şi cum ne poate ajuta? Avem nevoie de ea?
 
Reflexoterapia are drept scop reechilibrarea energiei vitale a organismului. Fie că aveți o problemă de sănătate, fie că doriți doar o modalitate de a vă relaxa și de a vă îmbunătăți starea de sănătate, reflexoterapia poate fi răspunsul la problema dvs.
 
Care este zona corpului de maxim interes, ca să-i spunem aşa, în reflexoterapie?
 
Tălpile. Să vă explic şi de ce. Pe tălpile picioarelor sunt locuri de proiecţie ale tuturor organelor corpului omenesc, iar prin intermediul punctelor de corespondenţă, se stabileşte o legătură cu acestea. Doctorul Fitzgerald a demonstrat că pe talpa dreaptă a piciorului sunt proiectate energetic, sub formă de zone sau puncte, organele situate în partea stângă a corpului, iar pe talpa stângă sunt proiectate organele situate în partea dreaptă a corpului. Restul celorlalte organe sunt proiectate la fel pe ambele tălpi.
 
Ca să poţi masa tălpile, omul are nevoie de un terapeut, de un specialist. De ce? Răspund cu o întrebare: te poţi gâdila singur astfel încât să te apuce râsul?
 
Mulţi oameni se plâng de stres. Acum mulţi ani, acest factor nu era luat în seamă. Cum poate ajuta reflexoterapia persoanele care se luptă cu stresul zilnic?
 
Corpul nostru nu este o maşinărie şi are limitele lui. Reflexologia intervine atunci pentru a menţine, regla sau restabili buna funcţionare a lui prin masarea zonei reflexe corespondente. Practic, reflexoterapia contribuie la reducerea stresului acumulat, relaxând diferite zone şi ajutând organismul să funcţioneze mai bine. În cazul unor afecţiuni minore, organismul este capabil să se recupereze fără a fi nevoie de vreun tratament. Corpul are în sine forţele necesare pentru vindecare, forţe care pot fi stimulate prin reflexoterapie.
 
Terapeutul îţi arată drumul spre vindecare şi stimulează părţi din interiorul tău, din subconştientul tău, ajutându-te să conştientizezi că există forţa necesară în fiecare pentru a se vindeca. Să vă dau un exemplu: orice emoţie de genul plâns, râs, sperietură ne influenţează direct partea fizică. Sunt persoane care pot povesti cum s-au deranjat la stomac după o emoţie puternică. Aceste emoţii pot schimba oamenii. Atunci intervine reflexoterapeutul.
 
Haideţi să dăm exemple! Ce boli pot fi vindecate cu ajutorul reflexoterapiei?
 
Cu ajutorul reflexoterapiei te poţi vindeca de: stres, ameţeli, migrene, insomnii, oboseală cronică, instabilitate emoţională, depresii, anxietate, atacuri de panică; afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni ale coloanei, sciatică, lombosciatică, reumatism, artroză, artrită, coxartroză, tulburări endocrine: tiroidă, paratiroide (căderi de calciu), afecţiuni suprarenale, deficienţe de creştere la copii, dereglări ale ciclului menstrual, osteoporoză, disfuncţii sexuale (impotenţă, frigiditate etc.), tulburări de metabolism, obezitate, diabet, afecţiuni digestive, afecţiuni renale, probleme de circulaţie a sângelui: hipertensiune, hipotensiune, arterioscleroză, dureri de picioare, gută, afecţiuni ale urechilor, nasului şi gâtului (ORL) - rinită, sinuzită, bronşită, astm, nevralgii etc., crampe musculare, entorse, dureri de spate. De asemenea, ajută şi în cazuri de infertilitate la femei.
 
De exemplu, prin masajul anumitor zone reflexe din tălpi, corespondente organelor, are loc o irigare/stimulare mai bună, un aport crescut de sânge în zonele afectate. Pe anumite zone reflexe se pot întâlni depozite de acid uric sau cristale. Ce face specialistul? Reflexoterapeutul ajută, prin tehnici de presiune, ca aceste depozite să fie distruse, forţând un aport de sânge proaspăt în acea zonă, stimulând efectiv vindecarea.
 
Este reflexoterapia un moft sau o necesitate? Poate fi practicată şi pe copii? Dar pe femeile însărcinate?
 
În mod clar este o necesitate. Reflexoterapia are rol profilactic, menţinând sănătatea celor care o întrebuinţează periodic, dar şi curativ, ducând la ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni, fără a fi nevoie de medicamente. De asemenea, poate fi folosită şi în scop diagnostic. Oricine poate apela la reflexoterapie dacă intenţionează să-şi ajute propriul corp să se menţină într-o stare de echilibru.
Masajul se poate face la toate vârstele, chiar şi la sugari, condiţia de bază este ca poziţia pacientului să fie relaxată. Terapie pot face şi femeile însărcinate, însă trebuie evitate zonele reflexogene ale organelor genitale. De fapt, pentru femeile gravide se face doar terapie de relaxare, fără a stimula sistemul nervos, care este în legătură directă cu fătul.
 
Îţi poţi face singur reflexoterapie? Are reflexoterapia vreun beneficiu asupra tenului nostru?
 
În mod clar nu îţi poţi face singur reflexoterapie. Ai nevoie de specialist. Este greu să acţionezi singur asupra acelor zone reflexe. La a doua întrebare, vă dau un răspuns pe care cu siguranţă îl intuiţi. Reflexoterapia are o legătură directă cu tenul nostru. Dacă suntem relaxaţi, corpul reacţionează pe corpul nostru, şi asta se vede pe chipul nostru. Pielea noastră conţine colagen (asta în termeni simpli), care asigură elasticitatea pielii. După un masaj special, aspectul pielii va fi mult mai sănătos.
 
Dacă o persoană este bolnavă de cancer, poate apela la reflexoterapie? Aţi avut cazuri de oameni suferinzi de boli grave care au venit la reflexoterapie?
 
Părerile sunt împărţite aici. Eu refuz să aplic terapii persoanelor cu cancer. Ca să nu intrăm în detalii medicale de specialitate, vă spun într-un mod simplu că, dacă aş face o astfel de terapie unui bolnav cu cancer, nu aş face decât să stimulez difuzarea celulelor canceroase. Cum spuneam, părerile sunt împărţite în astfel de cazuri. Nu vreau să fie eu cel ce scrie istorie în astfel de cazuri. Lucrăm cu oameni, totuşi.
 
Cel mai grav caz pe care l-am putut rezolva în câteva şedinţe a fost o criză acută (rețineți, acută!) de calculi renal. Persoana respectivă a refuzat să meargă la spital, la Urgenţă, motivând că nu se poate descurca singură.
 
Reflexoterapia se ocupă mai mult de trup sau mai mult de suflet? Te poate ajuta reflexoterapia să scapi de anumite vicii?
 
Reflexoterapia se ocupă și de trup, și de suflet. De ambele în mod egal. În ceea ce privește viciile, vă pot confirma că există tehnici pentru a scăpa de anumite dependențe. De exemplu, prin anumite tehnici de stimulare, o persoană se poate vindeca de impotenţă, poate renunţa la fumat. Mai greu este cu cei dependenţi de droguri. Pentru aceştia există un întreg pachet de terapii. Reflexoterapia este doar o completare la restul, în astfel de cazuri. Dar să luăm partea bună a lucrurilor: există multe alte vicii ce pot fi vindecate.
 
Am văzut partea practică şi frumoasă a reflexoterapiei. Spuneţi-ne dacă există şi contraindicaţii şi efecte secundare asociate acestei terapii.
 
Activarea zonelor reflexe este interzisă dacă pe suprafaţă lor se găsesc eczeme sau dacă cuprind pungi cu puroi sau tumori. Activarea este de asemenea interzisă în cazul trombozelor, pentru a evita punerea în mişcare a cheagurilor de sânge staţionare care ar putea ajunge să obtureze vase sanguine în zone vitale pentru organism.
 
Trebuie să se acorde o mare atenţie activării în cazurile de litiază. Ea poate avea ca efect dislocarea pietrelor, dar este posibil că acestea să fie prea mari pentru a fi eliminate pe cale naturală. De asemenea, în cazurile de sarcină, se va lucra cu prudenţă, evitându-se zonele reflexogene ale organelor genitale.
 
În timpul,dar mai ales la începutul tratamentului, este posibilă apariţia unor efecte secundare care, uneori, pot fi foarte neplăcute. Acestea sunt trecătoare şi au durate variabile. În cele mai multe cazuri, dispar rapid, dar este posibil şi să dureze relativ mult. De obicei, ele se atenuează treptat, pe măsură ce starea de sănătate a pacientului se îmbunătăţeşte, fapt evidenţiat şi de scăderea sensibilităţii zonei reflexe tratate.
 
Cum ne dăm seama că reflexoterapia are şi efecte secundare? Există anumite semne?
 
Efecte secundare pot să apară la locul activat, la organul ce corespunde acestuia sau în oricare altă parte a corpului şi se pot manifesta prin dureri; ameţeli, greaţă; stare de oboseală, uneori accentuată; dilatarea vizibilă a varicelor; febră, uneori apropiindu-se de valoarea limită superioară; apariţia unor vânătăi; accese de vomă; diaree, putând dura mai multe zile; schimbarea culorii urinei; transpiraţie.
 
Aceste efecte secundare sunt individualizate pe fiecare pacient, în funcţie de afecţiuni. Nu putem fi identici ca indivizi. De aceea, reacţiile sunt diferite de la o persoană la alta, ţinându-se cont şi de gradul de toxine acumulate în corp.
 
Este complicată, dificilă, obositoare sau frumoasă practicarea acestei terapii?
 
Ca în orice meserie, depinde de cât de mult i te dedici. Există şi părţi neplăcute. Este dificil să lucrezi numai cu degetele. Apar bătături, apar defecte… Deci, nu este uşor. Există însă satisfacţii. Atunci când ajuţi o persoană la nevoie şi ea îţi mulţumeşte cu recunoştinţă, uiţi de tot efortul, de toate durerile de spate sau de mâini. Motivaţia financiară nu este una care să te facă să îmbrăţişezi această meserie. Le-aş recomanda doritorilor să o facă din cu totul alte motive.
 
Aveţi şi recomandări pentru cititori?
 
Piciorul este sediul numeroaselor tensiuni. El necesită îngrijiri speciale. Sunt cinci reguli de aur:
 
1. Igiena zilnică. Sfatul meu este să îşi usuce bine picioarele după duş sau baie, mai ales zona dintre degete. Umiditatea favorizează dezvoltarea microbilor.
 
2. Încălţămintea potrivită. Trebuie să-şi respecte forma picioarelor şi confortul spatelui.
 
3. Calozităţile (bătăturile). Dacă nu sunt dureroase, răzuiţi-le cu o pilă de călcâie, nu cu piatra ponce, nici cu vreo răzătoare metalică. Sunt prea abrazive şi nu fac decât să stimuleze o reacţie de apărare a pielii, îngroşându-se şi întărindu-se!
 
4. Hidratare. Aplicaţi o cremă hidratantă în mod regulat, masând uşor (zilnic, dacă picioarele sunt uscate, şi o dată pe săptămână, dacă aveţi picioare umede).
 
5. Fără durere persistentă. Corpul are o memorie mare a traumatismelor. Nu lăsaţi niciodată o durere să se instaleze inutil!
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • buliga Mihaela-Dorina 27 Feb, 2016 17:00 Am citit cu mare atentie tot articolul,este foarte bun !