Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:16 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Psihologul Cristina Dincu „Supraexpunerea mediatică poate încetini vindecarea victimei. Se repetă scenariul violului la alt nivel“

ro

24 Jul, 2015 00:00 4712 Marime text
Mass-media din România fierbe de câteva zile. Presa scrisă şi audiovizualul dezbat intens cazul unei eleve violate de şapte tineri aflaţi acum în libertate. Dezbaterea a luat însă proporţii neaşteptate, identitatea victimei nefiind protejată. Mai mult, aceasta a apărut într-o emisiune TV, la oră de maximă audienţă.

În ce măsură deraiază presa de la principiile etice atunci când supraexpune victima unui viol? În ce fel greşeşte presa în momentul în care, ghidată de considerente ce ţin de succesul mediatic, decide să nu protejeze identitatea unei victime? Am discutat despre aceste aspecte cu psihologul Cristina Dincu, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Din experienţa dumneavoastră, când ar trebui să înceapă consilierea unei victime a violului?

Imediat. Problema este însă că nu toate victimele apelează la ajutor. Motivele pentru care nu o fac sunt multe. Teama de oprobriul public, teama de ce va spune familia, de ce vor spune prietenii, teama de violator. În cazurile în care violul se repetă, violatorul reuşeşte să inducă victimei ideea că ea este vinovată, iar asta reprezintă, de asemenea, un alt motiv pentru care victima nu cere ajutor.

De ce imediat? Pentru că impactul asupra psihicului persoanei este extraordinar şi este asemănător cu situaţia în care persoana se află în iminenţa morţii. Simte că nu are nicio posibilitate de a se apăra, iar blocajul emoţional poate să determine uneori victima chiar să nu se opună. Sentimentele pe care victima le trăieşte sunt de insecuritate, inclusiv insecuritate socială, de tristeţe, de dezgust (dezgust faţă de sine, dezgust faţă de ceilalţi), iar aceste sentimente îi afectează voinţa, dar şi gândirea prin limitarea capacităţii de a găsi soluţii pentru a ieşi din această situaţie.

Ce presupune recuperarea psihologică a unei astfel de victime şi cât poate dura?

Recuperarea unei astfel de victime presupune, în primul rând, redescoperirea respectului de sine, redescoperirea propriei valori. Pacientul învaţă să se iubească pe sine, să se respecte şi să solicite respect. Procesul terapeutic este unul de durată, iar uneori terapia poate dura chiar toată viaţa. Simptomatologia este extrem de complexă: depresie, anxietate, uneori tentative de suicid. La nivel somatic, apar tulburări de alimentare, tulburări ale somnului, de relaţionare, prin retragere socială, paranoia, din cauza insecurităţii sociale percepute.

Recuperarea victimei unui viol este un proces individual sau un rol important îl au familia, prietenii, comunitatea din care aceasta face parte?

În principal, se lucrează cu pacientul în mod direct, pentru depăşirea blocajelor emoţionale, pentru redescoperirea resurselor personale şi utilizarea lor cu scopul unei mai bune adaptări pentru prezent şi viitor. Desigur că familia are un rol esenţial în viaţa noastră şi mai ales atunci când trecem prin evenimente nefericite. Suportul psihic, moral, iubirea necondiţionată din partea familiei sunt resurse care pot reda încrederea pacientului în sine şi-l pot ajuta să depăşească mai uşor evenimentul traumatic. Când vorbim despre societate, un singur individ nu poate să-şi propună să schimbe mentalităţile, de aceea, în cabinetul de psihoterapie ajutăm pacientul să devină flexibil şi să găsească soluţii în orice situaţie l-ar pune societatea. Există însă instituţii care pot schimba mentalităţi. Nu peste noapte, dar în timp, iar una dintre ele este mass-media.

Mass-media din România se află, la momentul actual, într-o criză de sistem fără precedent. Şi-a pierdut din legitimitate, din credibilitate. Modul în care a abordat subiectul elevei violate de şapte tineri a tras-o şi mai mult în jos. Cum ar trebui să relateze presa despre o persoană care are statutul de victimă, indiferent că vorbim despre acte de violenţă verbală, fizică sau sexuală, astfel încât să o protejeze?

Cred că oamenii din mass-media, cei care înnobilează această meserie sau care ar trebui să o facă, trebuie să fie pe deplin conştienţi de răspunderea pe care o poartă. Este adevărat că rezultatul muncii lor nu se vede peste noapte. De exemplu, dacă un chirurg greşeşte pe masa de operaţie acum, rezultatul se vede imediat. Dacă un jurnalist greşeşte uneori sau sistematic, rezultatul se vede în timp, pentru că mentalităţile şi caracterul se formează şi se dezvoltă în timp. Rolul presei este de a ne informa în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în societate, fie bun, fie rău. Nu degeaba este numită câinele de pază al democraţiei. Dar modul în care informează, pe ce anume pune accentul în informare depinde exclusiv de jurnalist, de principiile sale morale şi de abilităţile sale profesionale. Rolul important pe care l-a avut presa în acest subiect a fost faptul că a fost la iveală o posibilă nedreptate. Fără ajutorul presei, această dramă s-ar fi putut repeta la nesfârşit. Însă modul în care a fost prezentat cazul, detaliile violului în sine, faptul că nu a fost protejată identitatea victimei sunt semnale de alarmă privind felul în care presa deraiază de la principiile sale de bază. Pentru că impactul emoţional, atât asupra victimei, cât şi asupra consumatorilor de media este extrem de puternic, în sensul negativ, şi nu aduce beneficii nici victimei, nici societăţii.

De ce este importantă protejarea identităţii victimei în astfel de situaţii?

În general, în astfel de situaţii, victimele simt nevoia retragerii sociale, a izolării, pentru a înţelege ceea ce li s-a întâmplat, pentru a accepta ceea ce s-a întâmplat şi pentru a putea solicita ajutor profesional. Ele îşi doresc intimitate, pentru că sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat este ruşinos, este dezgustător şi că, de acum, ceilalţi le vor privi altfel. Să nu uităm faptul că, în general, victimele se şi învinovăţesc. Vina, teama faţă de percepţia socială determină emoţii puternice, motiv pentru care este important ca identitatea victimei să fie protejată. În momentul în care victima a depăşit şocul emoţional şi s-a echilibrat psihic, dacă doreşte, dar numai sub impulsul propriei voinţe, poate să facă o campanie prin care să aducă în discuţie publică problema violului în general şi a modului în care poate ea a reuşit să depăşească acea situaţie, fiind în acest mod un exemplu şi pentru celelalte victime.

Referindu-ne strict la victima unui viol, care pot fi consecinţele unei supraexpuneri mediatice a acesteia?

Supraexpunerea mediatică poate încetini vindecarea victimei, prin faptul că se comite din nou un abuz: prezentarea continuă şi excesivă a unor detalii din viaţa ei intimă, fără ca victima să poată controla situaţia. Se repetă scenariul violului la alt nivel. Apare neîncrederea victimei faţă de oameni, faţă de societate.

Ce scuze poate invoca mass-media în gestionarea deficitară a unei drame? Goana după audienţă, după profit? Psihologic, cât de scump poate plăti o victimă pentru dorinţa presei de a înregistra un succes mediatic?

Mediatizarea excesivă a unei cazuistici poate determina un pacient depresiv, labil emoţional să ajungă la suicid. Acesta este unul dintre preţurile pe care presa le plăteşte. Nu e cam mult?! Nu poate fi invocată nicio scuză atunci când ne jucăm cu mintea, sufletul, atitudinea oamenilor. Sunt convinsă că există un cod deontologic în care se face referire la etică şi sper din tot sufletul că cei mai mulţi dintre jurnalişti îl ştiu şi îl respectă.

Credeţi că goana nebună a presei după audienţă, dând la o parte orice considerent de natură financiară, ar putea fi privită de un psiholog drept o boală a secolului XXI?

Da, este boala omului modern, care îşi doreşte succesul total în tot ceea ce întreprinde. Ceea ce este absolut firesc. Problema apare însă atunci când: ori ne propunem scopuri nerealiste, care fie ne depăşesc posibilităţille, fie sunt prea puţine persoane implicate în realizarea lor, ori dorim să atingem un obiectiv indiferent de consecinţe, lăsând la o parte latura umană, deontologică, morală, spirituală.

Dar în sens invers, această sete a publicului pentru tot ceea ce reprezintă dramă, suferinţă, uneori macabru?

Nu cred în setea de rău, cred în faptul că orice popor, precum orice copil trebuie educat. Copilul va cere ceea ce i se oferă pentru că altceva nu cunoaşte. La fel şi publicul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii