Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:50 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pianistul Octavian Renea „Aş încerca să îmbogăţesc viaţa culturală a Constanţei, care cu siguranţă se poate dezvolta într-o direcţie creativă“

ro

03 Apr, 2015 00:00 5671 Marime text

Elev de excepţie al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa, Octavian Renea a studiat la Conservatorul „Richard Strauss“ din München, pe care l-a absolvit, în 2007, cu notă maximă, obţinând o dublă specializare: „pianist concertist“ şi „pedagogie muzicală pian“. I-a avut ca mentori pe profesorii Vadim Suchanov şi Benedikt Koelhlen. Şi-a continuat perfecţionarea muzicală la München, mai exact la Hochschule für Musik and Theater, unde a absolvit masteratul. În toat[ perioada de studiu, Octavian Renea a luat parte la o serie de cursuri de măiestrie pianistică, printre care se numără cele ale muzicienilor Valery Afanassiev, Walter Krafft, Konstantin Sherbakov şi Igor Shukov.

Dintre premiile obţinute şi concursurile naţionale şi internaţionale, amintim Premiul I la Olimpiada Naţională Craiova 2000, Premiul II la Concursul Festival Internaţional Carl Filtsch Sibiu 2002 şi Premiul Steinway and Sons München 2008.

În prezent, tânărul pianist trăieşte şi concertează în Germania, acolo unde şi predă la două instituţii: Münchener Musikseminar München şi Camerlocher Musikschule Murnau.
Drumul până la concertele din străinătate şi o carieră în muzică, în Germania, a fost însă unul lung şi a presupus extrem de multă muncă, pasiune şi dăruire. Altfel spus, a implicat cumva depăşirea limitelor.

Ce înseamnă sunetul muzicii pentru Octavian Renea? Cât de sinuos este, pentru un muzician, drumul către succes, către recunoaşterea internaţională? Când devine artistul un dascăl-model? Am vorbit despre aceste aspecte cu pianistul Octavian Renea, originar din Constanţa, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Când anume a început ceea ce am putea numi „visul lui Octavian Renea“?

Anumite visuri pe care ni le imaginăm se înfiripă în timp în noi, începând din copilărie şi adolescenţă. Ele îşi păstrează esenţa, dar îşi modifică forma, în funcţie de momentul şi punctul în care ne aflăm pe drumul propriei evoluţii spirituale. Eu visam să devin pianist, apoi, mai concret, să învăţ arta pianistică la cel mai înalt nivel, să tind spre perfecţiune. Iar când îţi doreşti din toată fiinţa un lucru, când cauţi să devii mai bun, să evoluezi, Universul „conspiră în favoarea ta, spre realizarea visului. Acum, când acest vis s-a materializat, deja altele i-au luat locul, unul dintre ele fiind cel al muzicianului pedagog ce vrea să transmită mai departe, la cel mai înalt nivel, tot ceea ce a acumulat ca experienţă şi cunoaştere muzicală şi, în genere, ca artist. În esenţă, orice formă de manifestare prin artă este un aşa-zis pretext, o provocare, spre o cunoaştere de sine mult mai profundă, în urma interacţiunii cu ceilalţi.

De ce pianul? De ce nu alt instrument?

Sincer, din întâmplare. Însă orice întâmplare poate deveni decisivă atunci când ea se transformă în destin - aşa a fost în cazul meu. Când nu eram încă la şcoală, părinţii mi-au dăruit un pian, în ideea de a face cunoştinţă cu muzica direct, învăţând un instrument, doar de plăcere, pentru dezvoltarea mea spirituală. Am început să studiez pianul cu profesoara Adela Stoica. Înclinaţia mea pentru muzică s-a dovedit însă a fi mai profundă, iar lucrul acesta mi-a devenit clar în clasa a IV-a, când, venind de la ora de pian, în drum spre casă, am decis că vreau să fac din studiul pianului mai mult decât o plăcere de timp liber - şi m-am mutat la Liceul de Artă (azi, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“).

Ce rol a avut Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ în formarea ta?

Aici mi-am format bazele ca muzician, sub îndrumarea profesoarei Victoria Niţu, aici am învăţat şi să lupt, pentru că drumul meu ca muzician a fost de la început plin de contraste şi de provocări. Iar doamna Niţu mi-a fost întotdeauna alături. Tot aici am descoperit în mine o anumită nebunie, a bucuriei de a-mi exprima trăirile, căutările, prin muzică.

De ce ai ales Conservatorul din München? Este şcoala din străinătate o garanţie a reuşitei?

Au fost mai mulţi factori în înclinaţia mea intuitivă spre Germania, care este, într-adevăr, unul dintre cele mai puternice centre muzicale ale Europei. Însă un fapt important a fost dorinţa mea de a studia la profesorul Vadim Sukhanov, despre care auzisem că este un muzician şi un om de excepţie, care preda la Conservatorul din Munchen. Asta a fost intuiţia mea, până acum, niciodată nu m-a înşelat. De cele mai multe ori, destinul mi-a ales el singur ce a fost mai bun pentru mine în propriul drum. Privind retrospectiv, aşa-zisele alegeri erau nişte paşi atât de clari ce se legau între ei şi construiau atât de evident un drum-evoluţie, încât pot spune că era totul oarecum programat, încă nu ştiu de cine sau ce, să spunem, de către Univers. Eu nu am făcut decât să urmez acest drum-destin cu încredere, entuziasm, dar şi puţină inconştienţă, însă în acelaşi timp şi cu intuiţia că tot ceea ce făceam avea să mă conducă pe drumul spre ceva ce îmi aducea împlinire şi cunoaştere. Iar rezultatele nu au încetat să apară, ce-i drept însă, nu doar ca urmare a unei şcoli foarte bune de care m-am bucurat, ci şi a unei înclinaţii interioare spre a căuta şi a mă perfecţiona.

Cât de mult contează un dascăl bun pentru un viitor muzician de succes?

Un dascăl bun este într-adevăr una dintre premisele reuşitei unui muzician, însă foarte important este şi ceea ce micul viitor mare artist realizează cu ceea ce a descoperit şi învăţat, cu măiestria instrumentală acumulată de la maeştrii lui, şi anume să îşi dezvolte curajul de a-şi exprima liber propria personalitate.

Care sunt profesorii din ţară, dar şi din străinătate de care îţi aminteşti cu drag, cu recunoştinţă?

Personal, am trăit un mare noroc: toţi profesorii pe care i-am avut, atât în România, cât şi în Germania, mi-au oferit cu mult entuziasm şi dăruire din cunoaşterea lor muzicală şi umană tot ce au ştiut şi au avut ei mai bun. Le mulţumesc mai ales pentru răbdarea şi încrederea pe care mi le-au acordat. Cu atât mai multă apreciere din partea mea, privind în urmă, căci nu eram nicidecum elevul perfect. Am să aleg să îi menţionez, în ordinea în care i-am cunoscut, pe fiecare dintre ei, amintindu-mi-i ca buni părinţi ai muzicianului din mine, dar şi ca oameni deosebiţi, care m-au inspirat şi impulsionat spre a zbura cât mai sus, cât mai frumos: Adela Stoica, Victoria Niţu, Horia Cristian, Walter Krafft, Vadim Sukhanov, Igor Shukov, Benedikt Köhlen şi Franz Massinger..

Cât de sinuos a fost pentru tine drumul către succes, către recunoaşterea internaţională?

Termenii succes şi recunoaştere internaţională sunt destul de subiectivi, mai ales în perioada actuală, a societăţii de consum. Însă atât drumul către un succes de durată, cât şi cel către recunoaşterea internaţională, dincolo de limitele unei vieţi, reprezintă drumuri foarte aspre, dar şi foarte interesante pentru un artist. Cel mai important pentru un muzician este să creadă în el, restul - succesul şi recunoaşterea - va sosi după cum îi este dat, mai devreme sau mai târziu, la momentul la care e pregătit sau nu pentru asta.

Ai bifat o serie de concerte susţinute în Italia, Germania, Austria, România. La care dintre acestea te-au încercat cele mai puternice emoţii?

Cred că depinde foarte mult de starea în care eşti în ziua respectivă, dar şi de public. Ca artist, fiecare concert este o experienţă nouă, emoţii foarte puternice am avut pe parcursul timpului în mai multe ocazii. Nu cred că aş putea nominaliza anumite ţări, dar pot spune că reîntoarcerea pe scena de la Liceul de Artă din Constanţa a fost o experienţă emoţională foarte intensă, readucând stări din trecut, parfumul primelor apariţii în public.

La ora actuală, predai la o şcoală publică şi la una privată din Germania. Cum a fost pentru pianistul Octavian Renea să devină profesorul Octavian Renea?

A fost o evoluţie naturală, am început să predau din timpul studiului la Conservator. Interesant este că, deşi la începutul studiului nu am avut în gând să devin profesor, ci exclusiv pianist solist, începând să predau (spuneam eu, doar pentru o perioadă limitată), mi-am descoperit înclinaţia şi talentul şi pe latura pedagogiei, pe care le-am dezvoltat, fiind oarecum surprins de rezultatele imediate, pozitive cu elevii, dar şi de momentele neaşteptate de inspiraţie ca muzician-pedagog. Aceste momente m-au surprins cu forţa originalităţii şi a ideilor. Ceea ce îmi vine acum spontan în minte este să recomand ca orice profesor să încerce, la un moment dat, experimentul de a inversa rolurile profesor-elev sau, mai bine zis, de a transforma rolurile de profesor-elev în cele de elev-elev, în care fiecare are de învăţat de la celălalt, ca de la un coleg, de la egal la egal. Singura diferenţă dintre cei doi „elevi“ este aceea că ei au vârste, experienţe şi cunoştinţe muzicale şi umane diferite. Pornesc de la premisa că elevul mai mic trebuie considerat egal ca forţă a personalităţii, ca originalitate şi creativitate cu elevul-profesor mai mare.

Eşti laureat Steinway and Sons. Cât de importante sunt premiile, distincţiile pentru un artist?

Premiile sunt mai mult o confirmare pentru lumea din jur asupra valorii artistului, ele pot ajuta într-o oarecare măsură artistul să atragă atenţia în plan social, însă nu au în esenţă nicio importanţă în dezvoltarea, valoarea sau desăvârşirea unui artist. Mult mai importantă este însă participarea la concursuri, ce pot fi urmate pe moment de un aşa-zis succes sau insucces. În ambele cazuri, pentru mine, au reprezentat întotdeauna un impuls de a merge şi mai departe, cu mai multă forţă, pe drumul meu. Privesc asta ca pe o luptă pe scenă cu sinele, cu propriile emoţii - competiţiile sunt experienţe de multe ori dure, dar care întăresc şi îmbogăţesc personalitatea.

În ce condiţii te-ai întoarce acasă? Şi, dacă ai face-o, ce anume ai schimba în Constanţa, în România?

Nu m-am gândit la anumite condiţii, însă, dacă drumul meu se va dovedi a fi cel al reîntoarcerii către origini, nu mă voi opune. Aş încerca să îmbogăţesc şi să susţin viaţa culturală şi artistică a Constanţei, care, cu siguranţă, se poate dezvolta într-o direcţie frumoasă, creativă, pe mai multe planuri, pentru că există aici oameni cu potenţial artistic si mult talent.

Ce obiective ai în viitorul apropiat? La ce proiecte lucrezi?

Pentru moment, susţin un recital-concert caritabil la Muzeul de Artă Constanţa, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 17.00, alături de Fundaţia Dăruieşte Aripi, având ca scop reconstruirea şi modernizarea secţiei de Terapie intensivă nou-născuţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În ceea ce priveşte activitatea pedagogică, am ca proiect susţinerea mai multor cursuri de Măiestrie Pianistică, în diferite oraşe din România, în ideea descoperirii şi încurajării tinerelor talente.

Privind retrospectiv, cât din povestea ta e pasiune şi cât este muncă, disciplină, sacrificiu?

În ceea ce mă priveşte, toţi cei patru termeni, deşi aparent din categorii diferite, au funcţionat la mine în perfectă simbioză: din pasiunea şi oarecum nebunia mea pentru muzică, mai nou, şi pentru scris, pot spune că am făcut şi un exerciţiu de disciplină în a-mi exprima cât mai clar, mai sincer, trăirile. Acest exerciţiu se poate „traduce“ şi prin muncă, iar asta a însemnat timp din viaţă, acordat exclusiv artei, ceea ce de mulţi poate fi privit ca un sacrificiu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adria Bolohan 03 Apr, 2015 07:07 Ma bucur ca domnul Renea nu a uitat de unde a pleca si Iil felicit pentru toata activitatea lui de succes . Pacat ca nu am avut ocazia sa I'll felicit cand a fost in Constanta .dar I'll rog daca are timp cateva minute si ii mai spune ceva numele meu sa imi dea un semn pe adresa de email adrian_bolohan2001@yahoo.com ca sa purtam o discutie privata si sa depanam cateva amintiri .