Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:20 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vrei să-ţi iei un credit? Mai gândeşte-te o dată! Laura Cristina Andrei, avocat în Baroul Tulcea, are toate detaliile

ro

21 Jun, 2017 00:00 5441 Marime text
Laura Cristina Andrei, avocat în Baroul Tulcea, a detaliat, ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro, care sunt primii paşi pe care trebuie să îi facă cei care se află în imposibilitatea de a mai achita un credit, ce presupune acţionarea în instanţă a unei unităţi bancare şi cum îi protejează statul român pe cetăţeni, prin instituţiile de specialitate, de clauzele abuzive. Mai mult decât atât, Laura Cristina Andrei a atins şi subiectul legat de societăţile special create pentru acordarea împrumuturilor mici.
 
Întrebările redacţiei: 
 
1. Care sunt primii paşi pe care trebuie să îi faci atunci când te afli în imposibilitatea de a mai achita un credit?
 
În opinia mea, prima dată ar trebui să te adresezi băncii cu o cerere prin care să araţi cât mai detaliat situaţia în care te afli, să documentezi această situaţie, în sensul de a anexa înscrisuri doveditoare, şi să ceri băncii să readapteze prestaţiile la care părţile s-au obligat, la condiţiile noii realităţi economice şi juridice.
 
Inclusiv din interpretarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25.10.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 0053 din 2017, Partea I), părţile au obligaţia de a renegocia contractul, iar renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.
 
Dacă te loveşti de un refuz al băncii sau de o atitudine ostilă, prin emiterea unui răspuns evaziv, care să nu aibă legătură cu realitatea în care te afli, şi în situaţia în care chiar nu mai poţi achita ratele, pasul următor este să notifici banca pentru darea în plată, prevăzută de Legea 77/2017.
 
Prin notificare, consumatorul informează banca de faptul că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 din lege. Notificarea se transmite prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public.
 
Nu toţi consumatorii beneficiari de credite pot transmite astfel de notificări. Legea nr. 77/2017 instituie anumite limite/condiţii, în sensul în care trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a 250.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
 
Consumatorii care nu se încadrează în condiţiile Legii 77/2016 şi cărora banca nu le-a răspuns afirmativ în solicitarea de readaptare a contractului pot să se adreseze instanţei cu o solicitare de readaptare a contractului de credit sau cu o solicitare în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contract.
 
În timp ce acţiunea de constatare a caracterului abuziv este o acţiune scutită de la plata taxelor de timbru, acţiunea în readaptarea contractului este o acţiune timbrabilă, iar, de cele mai multe ori, taxele de timbru mari descurajează justiţiabilul.
 
2. Ce presupune acţionarea în instanţă a unei unităţi bancare? Acţiunea în cauză suspendă obligaţia cetăţenilor de a achita creditul contractat până la o soluţie definitivă? 
 
Acţionarea în instanţa presupune depunerea unei cereri prin care să soliciţi instanţei să constate caracterul abuziv al unor clauze din contract, clauze în baza cărora sunt calculate lunar sume mari de plată şi pentru care banca nu oferă nicio contraprestaţie, clauze care să nu fi fost negociate cu banca înainte de momentul acordării împrumutului. Acţiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze bancare nu suspendă obligaţia cetăţenilor de la plata ratelor. Această suspendare este prevăzută de drept doar în situaţia în care consumatorul formulează notificare de dare în plată. În acel moment, se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau bunurilor acestuia.
 
3. Ne puteţi spune care este procentajul aproximativ al proceselor câştigate de cetăţeni promovate împotriva băncilor?
 
Tind să cred că, în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al unor clauze, soluţiile instanţelor sunt în mare proporţie favorabile consumatorului, în sensul în care instanţele au dispus înlăturarea din contractele de credit a clauzelor referitoare la perceperea comisionului de acordare, a comisionului de analiză, a comisionului de risc, a comisionului de administrare, a comisionului de gestiune, precum şi a clauzelor prin care banca putea să modifice unilateral nivelul dobânzii. Dobânda fiind un element de cost care influenţează în mod direct rata lunară, trebuie să se respecte dispoziţiile art. 93, lit. b şi lit. g din Ordonanţa de Guvern nr. 21/1992.
 
În concret, trebuie indicaţi clar factorii care pot influenţa creşterea dobânzii. Altfel, având în vedere că piaţa monetară evoluează diferit, în funcţie de diferiţi indicatori, banca ar fi putut indica de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator care îi este favorabil, modificând astfel dobânda. Dacă este să analizăm dezechilibrele din contractile de credit, cred că, în majoritatea acestora, sau cel puţin în cele încheiate între anii 2006-2010, toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorilor. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienţilor (criza, impreviziunea), sunt suportate de clienţi. Situaţia iniţiala - şi-aşa afectată masiv de clauzele abuzive - se agravează, dat fiind că, între timp, s-a ivit criza economică, pentru care numai clientul răspunde, nu şi banca;
• Se percep, fără a fi justificat prin contract, diverse comisioane care, de fapt, disimulează dobânda;
• Sunt constituite garanţii, atât materiale, cât şi personale;
• Se cer garanţii suplimentare în caz de devalorizare a celor iniţiale;
• Se percep penalităţi de întârziere;
• Contractul de credit este cu titlu executoriu, ceea ce absolvă banca de stresul unui proces de drept comun în care să se obţină un titlu executoriu contra consumatorilor;
• Creditul este cesionabil către recuperatorii de creanţă, fără acordul clienţilor; în cazul în care cesionarul este o subsidiară sau o afiliată a băncii, nici măcar nu mai este necesară notificarea clienţilor;
• Pentru orice incident de plată, consumatorii sunt trimişi pe lista debitorilor rău-platnici, atât la Biroul de Credit, cât şi la Centrala Riscurilor Bancare de la BNR, cu consecinţa excluderii clienţilor respectivi de la orice formă de creditare pe următorii 4 - 7 ani.
 
4. Cum îi protejează statul român pe cetăţeni, prin instituţiile de specialitate, de clauzele abuzive?
 
Ca instituţii de stat, în mod concret şi corect, nu putem vorbi decât despre Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, care, în opinia mea, are pârghiile necesare sancţionării băncilor pentru astfel de practici. Dar cred că şi ei, ca şi alte instituţii de stat, se luptă cu o lipsă de personal şi, dacă ne gândim că în fiecare judeţ este o singură structură a ANPC, iar băncile sunt peste 30, ne putem da seama care este eficienţa acestei instituţii.
 
5. La începutul acestui an, Curtea Constituţională a României a decis, printre altele, că Legea privind darea în plată nu se aplică celor care au fost executaţi silit. Care este situaţia în ceea ce priveşte dosarele aflate în instanţă referitoare la darea în plată?
 
Se impune a începe în primul rând cu o analiză a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate ca urmare a analizării cererilor de sesizare cu privire la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unei prevederi dintr-un act normativ, în speţă, prevederile art. 8, alineatul 5.
 
În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea 47/1992 (republicată), „decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare“.
 
Deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea sunt general obligatorii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 3 august 2011), şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes).
 
Deciziile interpretative sau intermediare, denumite în doctrină şi decizii cu rezervă de interpretare, sunt deciziile în care Curtea foloseşte expresia „prevederile […] sunt constituţionale numai în măsura în care…“ 24 sau „admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile […] sunt neconstituţionale în măsura în care…“ 25.
 
În primul caz, arătând înţelesul constituţional al normei contestate, Curtea dispune că numai acest înţeles poate fi aplicat de instanţa judecătorească, orice altă interpretare a normei fiind eo ipso neconstituţională, iar în al doilea caz, Curtea constată neconstituţionalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care înţeles sau interpretare a normei instanţa de judecată nu mai poate să aplice, orice altă interpretare fiind în acord cu Legea fundamentală. Acesta este şi cazul deciziei 623 din data de 25.10.2016 .
 
Cu alte cuvinte, nici Decizia 638 din data de 27.10.2016, şi nici Decizia 639 din data de 27.10.2016 (devenită celebră după intensa promovare media făcută de către creditori), prin care CCR a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare, nu sunt decizii DEFINITIVE şi NICI OBLIGATORII pentru instanţele judecătoreşti.
 
În aceste decizii, cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibila (deci nu îşi va produce efectele asupra cauzei, nefiind declarat neconstituţional, articolul rămâne în vigoare). Considerentele Deciziei 638 (cu valoare de interpretare neobligatorie) sunt mult mai cuprinzătoare decât cele din 639, astfel încât este necesar ca, în apărarea consumatorilor, să aducem aminte despre acestea, aşa cum în mod cert şi băncile o vor face analizând Decizia 638, dar fără ca prin aceasta vreuna dintre cele două interpretări să devină obligatorie pentru instanţă. Astfel, în motivare, la punctul 25 din Decizia 638, CCR reţine totuşi independenţa judecătorului.
 
Ca atare, în prezentele cauze, instanţa judecătorească, care este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţionala prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din vechiul Cod civil, în funcţie de stadiul executării silite a bunului ipotecat.
 
În consecinţă, în lipsa unei neconstituţionalităţi declarate a articolului 8, alineatul 5, INSTANŢA, INDEPENDENTĂ, ÎN APRECIEREA SA, va cerceta situaţia de fapt (impreviziunea, riscul supra-adăugat) care a condus la intrarea în executare silită şi imposibilitatea de a executa contractul de bunăvoie şi apoi va face aplicarea art. 8, alineatul 5, în forma sa în vigoare la această dată.
 
Instanţa este ţinută să interpreteze în spiritul legii, în sensul dat de legiuitor, iar legiuitorul, aşa cum rezultă din dezbaterile parlamentare purtate, a introdus acest articol, aprobat de cmisii, atât in Senat, cât şi în Camera Deputaţilor, după cererea de reexaminare formulată de preşedinte.
 
În conformitate cu stenograma şedinţei din Camera Deputaţilor, se precizează: ~De asemenea, am mai aprobat în Comisia juridică un amendament important, şi anume acela că de lege vor beneficia şi cei care au fost deja executaţi silit. Mi se pare că am luat o decizie corectă, pentru că şi celor care au fost executaţi silit trebuie să li se pună capăt coşmarului, să nu mai fie urmăriţi de recuperatori, după ce le-a fost deja executată casa, şi să se sisteze poprirea pe veniturile viitoare.
 
Acesta a fost spiritul legii, acesta a fost scopul pentru care acest articol a fost adoptat, aspect ce reiese extrem de clar din sintagma „a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat“ şi „indiferent de (…), de stadiul în care se află ori de forma executării silite“, care include, atât logico-gramatical, cât şi juridic, situaţia valorificării imobilului în cadrul procedurii de executare silită. De altfel, aceasta a fost şi înţelegerea creditoarei noastre din prezenta cauză, aşa cum se poate observa, aceasta refuzând stingerea creanţelor de bunăvoie şi invitând debitoarea să acceseze calea art. 8 alin. 5 din Legea 77/2016.
 
6. Ca alternativă, cei care au nevoie de câteva sute de lei pot apela la serviciile unor societăţi special create pentru acordarea împrumuturilor mici. Ce trebuie să ştim atunci când alegem să facem acest pas? Care sunt riscurile?
 
Nu cred că putem vorbi încă de o practică, deoarece multe dosare sunt suspendate întrucât băncile au invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016 şi instanţa a dispus suspendarea dosarelor până ce Curtea Constituţională va soluţiona acele excepţii.
 
Eu, personal, nu aş încuraja nicio persoană să apeleze la serviciile unor astfel de societăţi deoarece dobânzile practicate sunt enorme. Aceste societăţi au targetat consumatorii în vârstă care nu se ajung cu veniturile de la o pensie la alta. Însă acest tip de consumator este şi cel mai uşor de înşelat prin practici comerciale abuzive, deoarece nu este un consumator avizat şi nu este ancorat în realitatea legislativă. Astfel, am văzut dobânzi practicate care ajungeau la 900% pe an, dar care erau afişate ca dobândă zilnică. Or, dacă împărţim 900 la 365 de zile, cât are anul, va ieşi o dobândă pe zi de 2,46%, ceea ce poate părea foarte puţin.

Ti-a placut articolul?

Comentarii