Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:06 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Interviu online cu Gabriela Vasiloaia, psiholog clinician Tema este - Autismul - semne, terapie și provocări

ro

05 Mar, 2017 21:18 6261 Marime text


Autismul este un cuvânt care a pătruns tot mai adânc în vocabularul nostru comun.

Pentru marele public, unul dintre primele contacte cu acest fenomen a avut loc prin intermediul filmului artistic „Rain Man“, cu Tom Cruise și Dustin Hoffman, turnat în 1988, dar difuzat în România în anii  90. Ceea ce ne părea de-a dreptul straniu și excepțional în urmă cu 25 de ani a devenit, acum, oarecum familiar și comun.

În prezent, mii de familii din România se confruntă cu realitatea autismului. 
În multe cazuri, aceasta este mai sumbră decât s-a văzut în filmul american. Amploarea fenomenului se vede inclusiv din excesul de pagini online dedicate acestui subiect, care au apărut tocmai din cauza înmulțirii cazurilor de autism. În plus, aproape în fiecare oraș există deja cabinete de psihologie care oferă terapie copiilor cu autism. 

Pentru obținerea unui diagnostic, este nevoie, de cele mai multe ori, de o programare pe o listă de așteptare la cabinetele de psihiatrie pediatrică. Dar însăși ideea de a merge cu un copil la psihiatru înspăimântă. Ca să nu mai vorbim de tendința, adânc înrădăcinată, de negare a problemelor de dezvoltare a copiilor din partea propriilor părinți. 

Cei mai mulți exclud din start ideea că micuții lor ar putea fi afectați, într-un grad sau altul, de o tulburare din spectrul autismului.
De asemenea, mulți părinți nu au informațiile necesare pentru a conștientiza că primii ani din viața unui bebeluș sunt vitali în ceea ce privește dezvoltarea creierului. 



Ei ar trebui să știe cât rău pot face unui bebeluș expunerea la imaginile în mișcare alertă difuzate de televizor și la undele electromagnetice tot mai prezente în viața de zi cu zi, alimentația bogată în gluten sau pe bază de „alimente care ucid creierul”, ca să folosim titlul unei cărți celebre, poluarea cu noxe sau lipsa vitaminei D, pe care micuții nu o secretă natural deoarece nu petrec suficient timp la soare. 

Discutăm despre toate aceste aspecte marți, 7 martie, de la ora 12.00, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro, cu Gabriela Vasiloaia, psiholog clinician autonom specializat în cazuri de tulburări din spectrul autismului, membru în Colegiul Psihologilor din Constanța.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro. 

Întrebările redacției:

1. Cum poate un părinte să detecteze semnele autismului?

Părintele poate să detecteze semnele autismului prin simpla observaţie a comportamentului: copilul nu reacţionează la stimulii din mediu, nu răspunde la nume, nu are contact vizual, zâmbeşte rar sau deloc, este foarte greu de calmat atunci când plânge. Aceste semne pot apărea după vârsta de şase luni sau se poate observa un regres în dezvoltare, începând cu vârsta de un an şi jumătate, doi ani.
 

2. Unde ar trebui să-și ducă un părinte copilul când constată astfel de semne? La neurolog, la psihiatru sau la psiholog?

Eu recomand să meargă la un psiholog clinician, pentru o evaluare a ariilor de dezvoltare: socializare, limbaj, cognitiv, motricitate, independenţă. De exemplu, socializarea se referă la contactul vizual, comunicarea verbală sau gestuală. Se urmăreşte dezvoltarea comparativ un copil tipic.  Dezvoltarea normală presupune ca un copil de un an şi şase luni să întindă mâinile ca să fie luat în braţe, să răspundă atunci când este strigat, să comunice prin limbajul vorbit (cuvintele specifice vârstei: mama, tata, apă, lapte) şi gestual. Să indice cu degetul când doreşte un obiect care se află la înălţime, pe o poliţă sau un raft, să imite adultul, să ţină biberonul cu apă sau lapte, să se joace funcţional cu obiectele şi jucăriile specifice vârstei. Un copil care prezintă simptome ale autismului nu are aceste comportamente. Dacă elementele autismului se confirmă, părinţii sunt îndrumaţi către psihiatru şi apoi către neurolog, dacă se impun analize specifice.

3. Când ar trebui să înceapă terapia și în ce constă aceasta?

Terapia trebuie să înceapă cât mai timpuriu, de la constatarea primelor elemente ale tulburării de dezvoltare. Terapia ABA (analiză comportamentală aplicată) urmăreşte dezvoltarea comportamentelor adaptative şi dezvoltarea achiziţiilor specifice copiilor tipici. Programele se organizează în funcţie de nevoile fiecărui copil. Dacă la intrarea în programul de terapie copilul nu spune niciun cuvânt, atunci terapeutul urmăreşte dezvoltarea imitării verbale cu ajutorul sunetelor de animale, cu jocuri de genul hai la groapa cu furnici, unu, doi, trei şi…, cucu-bau. Sunt tot felul de tehnici adatpatate cazurilor individuale. Limbajul are trei arii: de potrivire, receptiv şi expresiv. Aşadar plecăm de la zone neexpresive, în care copilul trebuie să fie stimulat să potrivească obiecte, forme, culori etc. Abia apoi va ajunge să le identifice, ca în final să le verbalizeze. Este un proces laborios, care se desfăşoară pe termen lung. Tocmai de aceea terapia trebuie să înceapă cât mai timpuriu.

4. Ce ar trebui să știe un părinte atunci când își alege un psiholog-terapeut pentru copilul său?

Părintele trebuie să se informeze foarte bine şi să nu meargă la primul piholog găsit pe Google. Să caute recomandări sau să discute cu alţi părinţi care au trecut prin astfel de situaţii. Când merge la un psiholog, să-l întrebe despre parcursul profesional, despre persoanele de la care a învăţat terapia, cursurile de specialitate urmate şi cu ce formator. Nu în ultimul rând, părintele trebuie să găsească un psiholog implicat şi nu unul care face o afacere. Părintele trebuie să simtă că rezonează cu psihologul, că există un interes comun, pentru dezvoltarea copilului, înainte de orice alte considerente.

5. Cum poate să știe că alegerea făcută este bună?

Părintele va şti că alegerea psihologului a fost bună, dacă după şase luni încep să apară progrese în evoluţia copilului, dacă acesta vine cu plăcere sau dacă protestează la intrarea în camera de terapie. În acest caz, trebuie să mai cereţi o opinie, contrar insistenţelor terapeutului actual şi a explicaţiilor acestuia.
 

6. Care sunt greșelile des întâlnite în terapiile comportamentale?

În primul rând, aş menţiona că programele nu sunt individualizate pe fiecare caz în parte. Chiar dacă diagnosticul este acelaşi, fiecare copil este unic şi se impune un program de terapie particularizat. Deşi vorbim în mod uzual de autism, acesta îmbracă forme diferite de la caz la caz şi de la copil la copil. Nu există un singur autism, ci tulburări multiple din spectrul autismului. Eu de când lucrez, nu am avut doi copii la fel. Dacă la doi copii de aceeşi vârstă, unul deja identifică o parte din culori, celălalt poate că abia reuşeşte să stea pe scaun. În al doilea rând ar fi relaţia dintre psiholog şi părinţi. Aceasta ar trebui să se bazeze pe un feed-back reciproc şi pe o comunicare constantă. O altă greşeală ar fi neimplicarea familiei.

7. Cum ar trebui să se comporte familia unui copil cu tulburări din spectrul autismului? În ce fel ar putea părinţii şi fraţii acestui copil să se implice pentru a contribui la dezvoltarea sa?
 

Părinţii nu trebuie să uite că cel mic stă în terapie două sau patru ore pe zi, dar că în restul timpului ei sunt cei care ajută la dezvoltarea acestuia. Familia trebuie să îl stimuleze verbal, în permanenţă, să nu facă lucrurile în locul copilului, să îi dea tot timpul sarcini specifice vârstei şi să îl ajute la dezvoltarea independenţei. Copilul trebuie învăţat să mănânce singur, chiar dacă se murdăreşte. Hainele pot fi spălate, dar timpul în care copilul ar putea să înveşte să devină independent sub acest aspect al hrănirii proprii, nu se mai întoarce. Ariile nu se pot dezvolta independent una de alta. Autoservirea are locul ei în dezvoltare, la fel ca şi limbajul. Un copil nu poate să vorbească, dacă el nu ştie, de exemplu, la ce foloseşte lingura. Este important ca părinţii să înţeleagă că limbajul nu vine singur, el este precedat de o dezvoltare cognitivă, de motricitate şi de inependenţă, toate specifice vârstei. Copilul trebuie ajutat să folosească toaleta funcţional, să se dezbrace singur, iar părinţii trebuie să fie consecvenţi şi să nu se lase descurajaţi de faptul că rezultatele nu vin imediat. Referitor la comportamentele stereotipe, repetitive, părinţii trebuie să le limiteze cât mai mult, prin înlăturarea obiectelor folosite pentru autostimulare de către copiii cu autism sau corectarea gestuală, fără a-l atenţiona verbal. De exemplu, dacă merge pe vârfuri, nu îi spunem copilului “mergi frumos”, ci îl apăsăm uşor pe umăr, pentru a-şi corecta acest mers. Dacă li se atrage atenţia, există tendinţa ca acel comportament să se amplifice. Deşi este greu, părinţii trebuie să devină, la rândul lor, terapeuţi pentru copiii cu autism, astfel progresele lor vor fi vizibile într-un timp cât mai scurt.

 

8. Este indicată integrarea la grădiniţă şi şcoală a copiilor cu autism?

Da, este recomandată integrarea la grădiniţa de masă şi nu izolarea copiilor în casă sau în cabinetul de terapie. Copiii nu pot învăţa socializarea, decât participând efectiv la momente de socializare în cadrul grupului. Ca la orice copil, grădiniţa este cel mai potrivit mediu. De multe ori, copilul nu are achiziţiile comportamentale necesare şi atunci este indicat să fie însoţit de un terapeut cu rol de umbră.

 

9. Care este rolul însoţitorului unui copil cu autism la grădiniţă sau şcoală?

Rolul însoţitorului este acela de umbră, acesta stă în spatele copilului şi îl promptează să participe la activităţile grupului. Însoţitorul trebuie să sprijine activ copilul, dar nu să facă lucrurile în locul lui. Umbra nu are rol de cadru didactic şi nu face lecţii cu acesta. Însoţitorul generalizează toate informaţiile dobândite în timpul terapiei. Adică îl ajută pe copil să folosească ce a învăţat la terapie, în mediul social, ca de exemplu: când să salute, când să stea jos, ce să spună când vrea să se joace cu alt copil, să nu lovească, să mulţumească atunci când primeşte ceva.

 

10. Se impune o dietă specială pentru copiii cu autism?

Nu neapărat specială, cât fără excese de zahăr, de gluten (făinoase, pâine, covrigi, chipsuri). Există studii şi cercetări care susţin că anumite alimente au o influenţă negativă asupra creierului. Există chiar o carte care titlul “Alimente care ucid creierul”. Desigur, este vorba de o formulare metaforică, dar cu multe elemente reale. De exemplu, referitor la gluten, noi avem chiar un proverb popular, care, iată, este confirmat de studiile ştiinţifice, şi anume: “pâinea prosteşte!”. Glutenul din pâine şi din cereale, în general vorbind, îi dă creierului o stare de pasivitate sau de lene, ca să ne exprimăm tot într-un limbaj popular. Pe de altă parte, zahărul afectează stabilitatea atenţiei, care se traduce printr-o stare de hiperactivitate şi lipsă de concentrare. Alimentaţia copilului trebuie să fie variată, echilibrată şi bogată în vitamine. De exemplu, fructe, legume, peşte (care conţine grăsimi sănătoase şi benefice pentru dezvoltarea creierului).

 

11. Autismul se vindecă?

Autismul nu se vindecă, se recuperează. Recuperarea întârzierilor se poate face dacă se respectă patru mari factori: vârsta la care se începe terapia; nivelul cognitiv şi stabilitatea atenţiei; implicarea familiei; profesionalismul terapeuţilor. Procentul recuperărilor este mare, dacă aceşti factori merg mână în mână. Există foarte mulţi copii integraţi în şcoală de masă, care au un comportament foarte apropiat de normalitate.

 

12. În ultima perioadă au apărut mai multe articole scrise de psihologi sau terapeuţi care disting între autism şi autizare. Aceştia  spun că petrecerea unui timp îndelungat în faţa televizorului în primii doi ani de viaţă ar conduce la autizare. Este un fenomen real?

Este un fenomen real, susţinut de studii şi de neurologi. Copiii până la vârsta de doi ani nu ar trebui să se uite deloc la televizor. Este perioada în care creierul se dezvoltă în continuu, se crează sinapse şi legături neuronale, dacă au la bază stimulare externă. Televizorul este o activitate pasivă pentru creier. În timp ce copilul se uită la televizor, creierul lui “vegetează”, nu face nimic, nu interacţionează cu nimic. Autizarea este un fenomen real, deoarece creierul nu se dezvoltă, copilul nu face nimic funcţional, nu verbalizează, imaginile de la TV creează o presiune asupra sitemului său senzorial, asupra modului în care percepe realitatea, se amplifică stereotipiile şi autostimularea. Imaginile văzute la TV îi creează o lume a lui, în care se retrage ori de câte ori simte nevoia, ignorând stimulările din afară. Astfel, elementele autismului se amplifică.

 

13. Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre parcursul dumneavoastră profesional. 
Prima interacţiune cu autismul şi cu terapia a fost în urmă cu zece ani. Eram studentă atunci şi am răspuns unui anunţ găsit pe uşa facultăţii de psihologie. Am mers la familia unui copil cu tulburări din spectrul autismului şi din prima săptămână am ştiut că mă voi specializa în acest domeniu. Aşa am simţit. Sunt licenţiată în psihologie la Universitatea Ovidius, am urmat cursurile unui masterat de psihologie clinică şi cursuri de formare în terapie ABA. De-a lungul timpului am colaborat cu formatori cunoscuţi din Bucureşti, de la care practic “am învăţat meseria”, cum se spune în popor. Actualmente profesez în cabinetul individual (Psiholog Clinician Gabriela Vasiloaia - n.r.), sunt membru în Colegiul Psihologilor din România, filiala Constanţa.
 

14. Unde vă pot găsi oamenii?


Pot fi găsită pe str. Poporului nr. 36 şi la numărul de telefon: 0749.982.012. Contul de Facebook este www.facebok.com/Cabinet-individual-de-psihologie-Gabriela-Vasiloaia-226150254192996. Adresa mea de email: gabrielavasiloaia@gmail.com.



Întrebări de la cititori:

Buna ziua, am si eu o intrebare. In cazul autismului, prezenta unui animal de companie in casa, poate ajuta?


Gabriela Vasiloaia: Da, un animal de companie il poate ajuta pe copil in primul rand pe socializare. S-a demonstrat ca un animal ajuta copilul sa interactioneze mai usor, sa ofere afectiune, sa isi dezvolte independenta.
 

Cazuri de recuperare completa dupa diagnostic de TSA (tulburare din spectru autist)?

 

Gabriela Vasiloaia: Recuperare 100% nu exista, dar procentul este foarte apropiat de normalitate. De obicei, le raman mici comportamente ciudatele sau o lipsa de empatie, insa totul difera de la caz la caz

Ti-a placut articolul?

Comentarii