Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursuri de frumuseţe şi prezentări de modă Constănţeanca ce a câştigat Miss Grand International România dezvăluie secrete ale Reginelor Frumuseţii

ro

04 Oct, 2016 13:07 10754 Marime text
 

Cariera de model poate fi privită ca o plăcere, pentru că, din afară, viaţa pare înconjurată de strălucire, călătorii în diferite destinaţii din lume, pictoriale şi cunoştinţe din lumea mondenă. Totuşi, ce se ascunde în spatele unei cariere de model şi cum arată, de fapt, viaţa de fotomodel? La aceste întrebări ne-a răspuns modelul Ioana Mihalache, tânăra care a câştigat mai multe premii importante în cariera sa, cel mai recent fiind titlul de Miss Grand International România.
 
Constănţeanca în vârstă de 25 de ani are deja o carieră de aproape zece ani de prezentări, pictoriale şi concursuri de frumuseţe, timp în care spune că a învăţat multe lucruri, printre care arta vorbitului în public, dar şi-a educat şi răbdarea şi a învăţat să fie mai înţelegătoare. Tânăra a început să câştige primii bani încă de când avea 15 ani şi, cu timpul, a prins numeroase contracte pentru prezentări în străinătate.
 
Ioana Mihalache va reprezenta România în această lună la unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din lume: Miss Grand International, din Las Vegas, care se va desfăşura în perioada 6 - 26 octombrie. Frumoasa constănţeancă are nevoie de sprijinul românilor pentru a rămâne în competiţie, adunând cât mai multe like-uri pe pagina de Facebook „Miss Grand International Romania”. Fiind pasionată de modelling şi călătorii, Ioana are o bogată experienţă în modellingul internaţional, activând de mulţi ani în acest domeniu în numeroase ţări precum Italia, Turcia, China, Emiratele Arabe Unite, Liban etc. Participarea sa din acest an în cadrul Miss Grand International va fi a doua sa experienţă de acest gen, după ce a reprezentat România şi în cadrul competiţiei internaţionale Miss Earth 2013, organizată în Filipine. Ioana va purta în Las Vegas ţinute oferite de către Boutique 177. Printre pasiunile sale se mai numără sportul, psihologia şi călătoriile.

Cum ai ajuns să faci modelling?

Prima dată când am intrat în lumea aceasta aveam 15 ani şi aveam o prietenă mai mare ca mine care lucra deja ca model şi am fost cu ea la un casting, ca să o însoţesc. Din acel casting, eu am fost singura aleasă. Era un casting în Constanţa pentru o prezentare de modă, iar eu, fiind foarte slabă şi înaltă, am fost selectată de organizatori pentru a face parte din colecţia acelui designer. De acolo au venit mai multe contracte din ţară şi din străinătate.

Ce înseamnă viaţa de model? Spune-ne mai multe lucruri despre stilul tău de viaţă!

Viaţa de model nu necesită un program fix, dar presupune un stil de viaţă sănătos. Fac călătorii multe. Agenţia care se ocupă de contractele mele mă contactează şi mă anunţă unde voi fi în următoarea perioadă. Contractele pot dura de la zile la luni, iar de fiecare dată eu ştiu când vin şi când voi pleca spre următoarea destinaţie. Şi când nu am contracte, mă bucur de familie, dar îmi doresc să nu fie timpul liber atât de lung, aşa că îmi caut alte contracte.

Probabil multe persoane se întreabă ce mănâncă şi cum se întreţine un fotomodel pentru a arăta aşa de bine.

În ceea ce priveşte alimentaţia, depinde, pentru că eu am avut dintotdeauna un metabolism care m-a ajutat, aşa că sportul este singurul lucru care aş putea spune că mă ajută să fiu mai în formă. Dietă nu am ţinut niciodată, iar de mâncat, am mâncat mereu tot ce am vrut. Mai mănânc din când în când şi fast food, când sunt pe fugă, însă încerc să nu exagerez. Când sunt acasă, lenevesc, nu prea fac sport, însă când sunt plecată, programul necesită antrenamente de sport, noi mergem toate la sală, atunci când suntem în contracte în afara ţării. Atunci lucrăm împreună, ne încurajăm şi ne motivăm.

Când ai câştigat primul premiu important din cariera ta?

Primul premiu… am semnat pe la 20 de ani cu agenţia Miss Universe şi după vreo doi ani în care am lucrat cu ei, după ce am terminat contractul, am câştigat un concurs important de frumuseţe: Miss Earth. Aveam 22 de ani la acel moment şi am fost prima din Constanţa care a plecat la un concurs de frumuseţe pe vremea aceea, fapt care m-a bucurat foarte mult. În continuare, pot să spun că din Constanţa sunt cam singura care continuă să concureze şi să reprezinte ţara la concursuri de peste hotare. Chiar aş vrea ca tinerele din Constanţa să mă vadă ca pe un exemplu, pentru că avem nişte tinere foarte frumoase şi ar fi bine să avem mai multe fete care să ne reprezinte mai departe în competiţii.

Când ai început să câştigi primii bani din meseria ta?

Exact cum spuneam, la 15 ani am început să primesc bani pentru activitatea din modelling şi ţin minte că mi-am luat un ondulator de păr din acei bani. Nu erau foarte mulţi, dar la momentul respectiv eram foarte fericită pentru realizarea mea.

Povesteşte-ne o întâmplare haioasă de la o prezentare sau de la un shooting foto!

Sunt atât de multe… de la prezentări de modă, de exemplu, se întâmpla să avem încălţămintea cu tocul instabil sau foarte înalt şi este foarte amuzant la repetiţii până ne obişnuim cu ele. Iar de la shootinguri sunt multe experienţe, mai ales că sunt, de exemplu, make-up artişti care au o imaginaţie foarte bogată şi o pun în practică pe noi, cu produse cosmetice sau cu... făină, pe care am avut-o odată în cap. Amuzant este când ne vedem în oglindă după mai multe ore. Un make-up pentru shooting durează de la 3 - 4 ore până la 5 - 6 ore, în funcţie de shootingul pe care îl avem.

Am văzut că ai fost la prezentări în mai multe ţări. Care este cea care ţi-a plăcut şi de unde ai cele mai plăcute amintiri?

Cele mai frumoase sunt Fashion Week-urile, săptămânile modei în care designerii îşi deschid colecţiile de sezon şi în care ne întâlnim cam toate modelele. Îmi plăcea în Milano, e frumos şi acum, dar am fost deja acolo şi îmi plac lucrurile noi, tot timpul.

Ce ai învăţat în urma participărilor la aceste concursuri? Cum crezi că te-au îmbogăţit aceste experienţe?

Concursurile de frumuseţe sunt opuse faţă de modelling, pentru că la un concurs de frumuseţe trebuie să fii ca scoasă din cutie şi aranjată tot timpul. Pe când în modelling trebuie să fii cât mai naturală, cu o atitudine şi un stil casual, iar în concursurile de frumuseţe tu eşti în centrul atenţiei. Tocmai de aceea am şi continuat să particip la concursuri de frumuseţe, pentru că am învăţat să vorbesc în faţa unui public şi m-a educat cumva să fiu mai răbdătoare şi mai înţelegătoare. Eu sunt o persoană foarte ambiţioasă şi în modă, când lucrez, încerc să fiu cât mai profi. În concursurile de frumuseţe, ai de-a face cu oameni de toate categoriile, de la copii până la bătrâni, şi trebuie să ştii să relaţionezi cu toate aceste persoane. Tocmai de aceea mi-am dezvoltat abilitatea de răbdare şi înţelegere.

Crezi că sunt măsluite sau că pot fi măsluite aceste concursuri de frumuseţe?

Eu cred că totul este posibil pe lumea asta. Iar în ceea ce priveşte concursurile de frumuseţe, dacă aş crede că ar fi măsluite, nu m-aş mai duce, pentru că îmi pierd contracte ca model şi este un timp pe care îl aloc doar pentru acest concurs. Acum voi sta trei săptămâni în competiţia Miss Grand International din Las Vegas, în care vor fi activităţi şi evenimente în fiecare zi, deci nu voi avea cum să mă ocup de alte contracte sau de joburile mele. Aşa că, dacă aş avea o urmă de îndoială că ar fi măsluite, nu m-aş duce.

Spune-ne mai multe despre concursul Miss Grand International la care vei participa!

Concursul are ca temă „Stop the war and violence“, promovează pacea în lume. Este misiunea Reginelor Frumuseţii să promoveze şi să facă parte din activităţile pe care i le va da organizaţia care pregăteşte fiecare concurs. Cea care va fi câştigătoarea în urma competiţiei mondiale va fi încoronată şi din acea zi va începe perioada de muncă şi de promovare a acestei teme. În fiecare an este pregătită agenda câştigătoarei şi timp de un an de la câştigarea concursului, până va ceda coroana câştigătoarei următorului an, ea va avea de îndeplinit toate condiţiile şi va munci aşa cum îi vor fi aranjate evenimentele, dacă nu, va fi descalificată. Anul trecut s-a şi întâmplat ca o concurentă declarată câştigătoare să fie descalificată pentru că nu a putut să ducă sarcinile până la capăt.

Cu ce gând pleci de acasă la această competiţie? Care sunt atuurile tale în acest concurs?

Eu cred că am experienţă, sunt ambiţioasă şi ştiu că pot să îmi reprezint ţara cu mândrie şi tot ce mi-am pus în plan până în acest moment am reuşit să duc la bun sfârşit. Mi-aş dori din tot sufletul să câştig concursul pentru că ştiu că ţara mea are foarte multe locuri frumoase şi oameni demni, iar în misiunea mea îmi doresc să promovez ţara şi să respect şi tema acestui concurs. Concursurile de frumuseţe care se desfăşoară şi la nivel mondial nu sunt concursuri la care mergi pentru un premiu fabulos. Sunt concursuri care te dezvoltă pe toate planurile şi care îţi pot deschide foarte multe uşi pentru viitor. Cel mai important este titlul, toate pentru el ne luptăm şi încercăm să dăm tot ce e mai bun ca să demonstrăm că putem să fim ambasadoare ale frumuseţii din ţările noastre.

Cum pot să te ajute constănţenii pentru a câştiga concursul Miss Grand International?

Chiar mă bucur că ai întrebat, pentru că fiecare competiţie are mai multe probe eliminatorii până vei intra în ultima probă din ultima zi a concursului. Aş aprecia dacă toţi românii de peste tot m-ar susţine în acest concurs şi mi-ar urmări evoluţia dând like pe pagina de Facebook Miss Grand International România, pentru că aceasta este una dintre probele eliminatorii. Aceste concursuri de frumuseţe nu vor încorona o Regină a Frumuseţii dacă cei din ţara mea nu îmi vor fi alături.
 
Prima probă eliminatorie este cea a costumelor tradiţionale din ţara fiecăreia, apoi va urma proba popularităţii de pe reţelele sociale, unde vor conta like-urile de pe Facebook, apoi proba costumelor de baie, proba interviului şi ultima probă, cea a rochiilor de seară, unde sunt aproape sigură că voi lua un trofeu, pentru că după fiecare probă vom primi câte un trofeu. Iar rochia de seară este absolut spectaculoasă, este creată în cel mai mic detaliu de către Andreea Ştirbescu, de la Boutique 177.
Eu am ales-o pe Andreea pentru că este o fată foarte talentată, iar rochiile pe care le creează sunt deosebite şi am preferat să am pe cineva din oraşul meu natal, româncă de-a mea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii