Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:07 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Colonelul dr. Cornel Ignat, dirijorul Muzicii Militare din Forţele Navale „Suntem trişti sau suntem bucuroşi, noi cântăm“

ro

19 May, 2017 00:00 8600 Marime text

Cornel Ignat este cunoscut în Constanţa şi nu numai ca fiind dirijorul Fanfarei Militare a Statului Major al Forţelor Navale. El este cel care dă, cu bagheta, semnalul începerii ceremoniilor militare. La sosirea oficialităţilor din România sau de peste hotare. Dar şi la plecare.
 
Aşa cum l-am mai numit altădată, deşi este foarte vizibil, este un celebru necunoscut.
Lumea ştie doar că este dirijorul Muzicii Militare. Şi mai ştie că el conduce fanfara militară a Marinei Militare. Cât efort, câtă concentrare, câtă răbdare implică această ipostază este greu ca noi, cei din afară, să înţelegem.
 
Despre toate acestea am discutat cu dirijorul Cornel Ignat, şeful Muzicii Militare a Statului Major al Forţelor Navale, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
A fost visul copilăriei lui Cornel Ignat să ajungă dirijorul muzicii militare?
 
Da. Visul cel mare a fost să ajung la Liceul Militar de Muzică. Aşa cum ştiţi, când eram elev la Casa Pionierilor, mi-am dorit să ajung să cânt într-o fanfară militară. Dar dacă m-aţi întreba de când mi-am dorit să ajung dirijor, aceasta s-a întâmplat prin anii '68-'69, când am venit cu părinţii mei la Constanţa şi am văzut pe strada Traian, unde este Muzeul Marinei, o fanfară militară de marină. Acela pot spune că este momentul când mi-am dorit să devin dirijor. Părinţii m-au admirat când m-am dus în faţa formaţiei şi începusem să dau din mâini, spre amuzamentul publicului.
Astăzi, la concertele pe care le susţin, când apare un copil în faţa formaţiei, mă regăsesc şi retrăiesc emoţia copilăriei.
 
În 1979 a fost momentul satisfacţiei depline, pentru că, de-a lungul timpului, nu am mai avut aceeaşi emoţie ca aceea de la intrarea la Liceul Militar de Muzică din Bucureşti. Acolo am avut profesori de excepţie şi o bază materială excepţională. În fiecare joi seara erau concerte la Sala Radio şi mergeam la toate, iar duminica dimineaţa, între orele 10 şi 12, la Ateneul Român erau organizate concerte-lecţie.

Am terminat liceul cu calificative foarte bune şi am fost repartizat la Muzica Militară a Diviziei 9 Mecanizate Mărăşeşti. Şi acolo a fost emoţionantă prima zi, când mi-au făcut o primire somptuoasă. Am activat ca instrumentist la clarinet timp de cinci ani, după care am mers la Şcoala de Ofiţeri, dirijor. Pe aceasta am absolvit-o ca şef de promoţie, apoi am fost repartizat la Academia Navală şi de aici a început o altă etapă a activităţii mele profesionale.

Cum se împacă rigiditatea regulamentelor cu muzicantul boem, rebel, care are o altă disponibilitate către disciplină, chiar dacă îmi veţi spune că şi bagheta îndeamnă la disciplină? Practic, instrumentistul de la fanfara militară se află sub o dublă subordonare: cea a baghetei şi cea a legilor militare.
 
Ca artişti, îndrăgim latura distractivă a vieţii, dar regulamentele sunt regulamente. Depinde cum le aplici, pentru ca şi cele mai grele reguli să poate fi respectate cu plăcere. Regulamentele sunt valabile pentru toţi militarii, indiferent că suntem la Marină, Infanterie sau Aviaţie, regulile sunt aceleaşi. Doar că noi avem marele avantaj că aplicăm aceste reguli pe ritmuri muzicale. Bagheta este cea care face minuni, dar toţi instrumentiştii respectă legile şi regulamentele şi, bineînţeles, autoritatea militară, ţinând cont că sfera autorităţii în armată este mai amplă.
 
Sunteţi, aşa cum spuneam în preambul, peste tot şi oriunde este nevoie; pe ploaie, pe vânt, pe ger, pe omăt. Aş vrea să vă amintiţi nişte momente din aceste situaţii.
 
De e vremea rea sau bună, marinaru’-i optimist, de e soare sau furtună, niciodată nu e trist. Muzica militară, indiferent de condiţiile meteo, că sunt la extreme pozitive sau negative, trebuie să ducă ceremonialul până la capăt. Avem cea mai frumoasă meserie din lume. Că suntem trişti sau că suntem bucuroşi, noi trebuie să cântăm. Nu contează zbuciumul instrumentiştilor, misiunea trebuie dusă la bun sfârşit, cu zâmbetul pe buze.
 
Cât aţi aşteptat cel mai mult începerea unei ceremonii?
 
Aşteptarea este apăsătoare. Dar fiecare moment are particularitatea lui şi trebuie să ne adaptăm întotdeauna. Ca timp de aşteptare, am stat şase ore la un ceremonial. Se face, conform regulamentului muzicilor militare, o instrucţie specifică muzicii, în sensul că trebuie să stăm în poziţia de drepţi cu instrumentul ridicat sau în poziţia pe loc repaos, cu instrumentul într-un anumit mod.
 
Dar, să îi zicem aşa, în cea mai lungă zi, câte ceremonii aţi avut?
 
Recent, am avut patru ceremonii, prima fiind la o unitate militară în Mangalia, următoarea în Constanţa, după care, repede, la Medgidia, şi, spre seara, în jurul orei 19.00, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Cea mai lungă zi de peste an este Ziua Marinei, în care activitatea începe de dimineaţă, cu întâmpinarea personalităţilor oficiale, şi se încheie noaptea, cu retragerea cu torţe.
 
S-a întâmplat vreodată să îngheţe muştiucurile instrumentelor de suflat şi să nu mai aveţi o parte dintre suflători?
 
Da, s-a întâmplat, pentru că la zero grade se blochează mecanismele. Pentru a le menţine în funcţionare, trebuie să sufli continuu în muştiuc. La malul mării însă, condiţiile acestea extreme sunt mai rare. Cu toate acestea, instrumentiştii suflători depun tot efortul pentru a finaliza ceremonialul.
 
Dar s-a întâmplat ca într-o zi să treceţi dintr-o extremă în cealaltă: de la cortegiul funerar, la show cu majorete sau hore şi valsuri?
 
Da, s-a întâmplat să trecem de la marşuri funebre, ceremoniale de înmormântare a personalităţilor prevăzute în legi cu acest drept, iar imediat după acestea să avem de susţinut concert pe promenadă în staţiunile de pe litoral.
 
Câte femei aveţi în fanfară şi la ce instrumente cântă?
 
În acest moment, avem patru fete în formaţie, dar nu le puteţi vedea pe toate acum, deoarece una dintre ele a devenit mămică. Aceasta are funcţia de tambur major, care mânuieşte buzduganul în faţa formaţiei.
O pianistă foarte bună, pregătită la Iaşi, a absolvit Şcoala Militară, învăţând aici saxofonul. Aceasta este cea de-a doua fată din formaţie. Cea de-a treia interpretează partiturile la flaut. Micuţă de statură, fâşneaţă şi cu mari calităţi vocale. Cea de-a patra fată a studiat cornul la Şcoala Militară, dar în curând se va transfera la o unitate militară din Moldova, dorind să fie mai aproape de familie.
 
Este bine-venită prezenţa femeii în fanfară, aceasta fiind o caracteristică specifică militarilor?
 
Da, este. O femeie, prin prezenţa sa, îţi impune mai mult autocontrol, o conduită profesională şi militară mai strictă şi, de ce să nu recunoaştem, o femeie într-o colectivitate radiază o stare de bine. Avantajul Muzicii Militare a Forţelor Navale este că are mai multe fiinţe gingaşe. Ca o concluzie, da, femeile sunt bine-venite în Forţele Armate.
 
S-a mai subţiat, să-i spunem, Fanfara Forţelor Navale, prin plecarea la pensie a unora dintre instrumentişti?
 
Da, s-a subţiat şi se va subţia în continuare prin trecerea lor în rezervă şi va fi foarte greu înlocuirea acestora, mai cu seamă a instrumentelor specifice sonorităţilor de fanfară, ca de exemplu basfligorn, euphonium, trombon, tube, suzafon - toate acestea fiind responsabile de sonorităţile impunătoare, de forţă, de intensitate interpretativă. Să sperăm că în viitor vor fi găsite variante de şcolarizare strict pentru aceste instrumente şi, în scurt timp, să revenim la forţa de care vorbeam mai devreme.
 
În activitatea dvs. aţi avut ocazia să dirijaţi fanfara în prezenţa unor mari oameni ai României şi ai lumii chiar. Aţi avut vreodată trac în prezenţa unui mare om de stat? V-aţi simţit intimidat?
 
Ca orice artist, la fiecare moment interpretativ, ai emoţii. Fără emoţie, nu poţi da calitate. Nu m-am simţit niciodată intimidat sau cu trac, ci doar emoţionat pozitiv.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Constantin Platon 20 May, 2017 13:27 Felicitări maxime și realizări cât mai importante