Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

info-sud-est.ro Cotidianul Ziua de Constanța, inițiatorul unui eveniment inedit pentru sărbătorirea Dobrogei

ro

24 Nov, 2017 12:39 1751 Marime text
Cotidianul Ziua de Constanța a lansat prima Bibliotecă Virtuală cu Fondul Documentar “Dobrogea de ieri și de azi”. Momentul s-a înscris în seria unor evenimente prin care cotidianul Ziua de Constanța a marcat împlinirea a 139 de ani de la intrarea Dobrogei în granițe românești, dar și împlinirea a 17 ani de existență a ziarului. În 22 noiembrie, cotidianul constănțean a organizat un tur al centrului vechi, coordonat de ghidul Diana Slav, tur la care au participat reprezentanții mai multor autorități locale, printre care și prefectul Constanței Ion Albu, primarul Decebal Făgădau și viceprimarul Costin Răsăuțeanu. A doua zi, la 23 noiembrie, zi care marchează instaurarea primei administrații românești în Constanța, în sala Remus Opreanu din cadrul Prefecturii Constanța a fost organizat evenimentul “#SărbătoreșteDobrogea”.

Oaspeții au fost întâmpinați și conduși de Fanfara RAJA. Începutul evenimentului a fost emoționant și a culminat cu citirea proclamației lui Carol I către dobrogeni, de la 14 noiembrie 1878.

Momentul a fost pus în scenă prin intermediul personajelor istorice care au fost interpretate de actorii Virgil Andriescu – care l-a interpretat pe Carol I, principele României în momentul revenirii Dobrogei la patria mamă în anul 1878 și Dan Cojocaru – care l-a interpretat pe Remus Opreanu, primul prefect al Constanței. Sceneta a marcat momentul intrării trupelor românești în Dobrogea și al citirii Proclamației către dobrogeni de către principele Carol I și a telegramei prefectului Remus Opreanu, de la 23 noiembrie. Imnul României a fost interpretat de soprana Nicoleta Ardelean, imnul Dobrogei a fost interpretat de tenorul Iulian Bratu, iar întâlnirea, care a îmbrăcat forma unei mese rotunde, a fost moderată de Aurelia Lăpușan, jurnalist și colaborator al cotidianului Ziua de Constanța.

La eveniment au participat primarul Constanței Decebal Făgădau, primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, vicepreședinții Consiliului Județean Constanța și Consiliului Județean Tulcea (Claudiu Palaz, Daniel Learciu, respectiv Dumitru Mergeani), prefecții Constanței și Tulcei (Ioan Albu și Lucian Furdui), reprezentanții Universităților “Ovidius” și “Andrei Șaguna” din Constanța (rectorul Sorin Rugină și președintele onorific Aurel Papari), primari din județul Constanța, parlamentari și foști parlamentari, profesori de istorie, directori de muzee, reprezentanți ai societății civile, ai mass-media și alții.

În cadrul evenimentului, momentul de început a fost reprezentat de lansarea Bibliotecii Virtuale, un demers inedit al cotidianului Ziua de Constanșa prin care s-a încercat facilitarea accesului la documente și lucrări care au fost publicate de personalități dobrogene, dar și salvarea și conservarea acestora pentru generațiile următoare.

Articolul integral poate fi citit pe: www. info-sud-est.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii