Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou contract pentru renumita societate Mobitom. Iată ce va realiza în Constanţa!

ro

21 Sep, 2016 00:00 4159 Marime text
O cunoscută societate de construcţii va realiza un chioşc metalic pentru o unitate de alimentaţie publică, pe strada Ion Roată nr. 3 din Constanţa. În acest sens, Primăria Constanţa a emis, pe 20 septembrie, Certificatul de urbanism nr. 2618 către societatea SC Mobitom SA, care va realiza o construcţie provizorie de tip chioşc metalic pentru alimentaţie publică pentru SC Haki - Luk SRL, conform contractului de închiriere nr. 1937/13.06.2016. Potrivit certificatului, durata de existenţă a construcţiei este egală cu perioada de valabilitate a contractului de închiriere, urmând ca, la încetarea valabilităţii contractului de închiriere, terenul să fie adus la starea iniţială.

Firmă abonată la banii publici

Potrivit ultimelor date raportate la Registrul Comerţului, SC Mobitom SA are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Ion Roată, fiind înmatriculată în anul 1991. Firma este cunoscută pentru numeroasele contracte pe care le-a câştigat de la Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa în anii trecuţi. Are un capital social subscris de 2.250.542,5 lei, compus din 900.217 acţiuni. Firma este deţinută de Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 1,322% din capitalul social. Administratorii societăţii, a cărei activitate principală constă în „fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice“, sunt Valentin Boroş, născut pe 6.07.1949, în comuna Casimcea, Tulcea, David Sişu, născut pe 14.04.1934, în Bărăganu, şi Valentin Ciuceanu, născut pe 12.06.1967, în Constanţa.
 
La rândul său, firma Five-Holding SA, pe care funcţionează magazinul Brick, este deţinută de SC Ditline Investments LTD, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 860 de acţiuni (86% din capitalul social), Ionuţ Oancea, Rareş Drăistaru OanceaOana Drăistaru Oancea şi Alexandru Oancea. Celor patru asociaţi persoane fizice le revin câte 35 de acţiuni (3,5% din capitalul social). Administratorii societăţii, care se ocupă de „comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare“, sunt Gabriel Culea, Victor Fedul şi SC Anirva Manager SRL.
 
Reamintim că Mobitom a fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri şi a câştigat, în 2008 şi în 2009, numai de la Primăria Constanţa, licitaţii în valoare de aproape 2.300.000 de lei fără TVA. Asta ca să nu mai punem la socoteală numeroasele contracte încheiate cu CJC-ul condus de fostul preşedinte, Nicuşor Constantinescu, dar şi cu instituţiile subordonate Primăriei sau Consiliului Judeţean. În portofoliul companiei se numără proiecte precum fântânile arteziene din Constanţa, Aqua Magic, reabilitarea Delfinariului şi Spectrum Residences. Firma a fost controlată de defunctul Gheorghe Oancea, care avea în portofoliul său şi afaceri precum On Plonge, Plonge Prest, Plonge, Shark şi Five-Holding.

Citeşte şi

„Ţara Piticilor“ din parcul Tăbăcărie intră în reabilitare. A fost inaugurată de Radu Mazăre şi realizată de Mobitom (document)
 
Bye-bye, Mobitom! Primăria Constanţa, obligată să reevalueze ofertele (galerie foto)
 
Contestaţia UTILNAVOREP SA, respinsă. Cine se va ocupa de repararea, punerea în funcţiune şi întreţinerea fântânilor arteziene din Constanţa
 
Centrul Constanţei aşteaptă turiştii în ruine. Reabilitarea Parcului Arheologic, amânată la nesfârşit de aceiaşi contestatari
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii