Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:49 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un nou cartier rezidenţial sau alte spaţii comerciale? Fabrica de pâine Dobrogea de la ICIL, rasă de pe faţa pământului (galerie foto+document)

ro

20 May, 2016 00:00 5948 Marime text


Magazinul de pâine de la Dobrogea, aşa cum îl cunoaştem încă dinainte de ’89, va dispărea de pe faţa pământului! Mag Invest INC SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul tehnic al proiectului „Lucrări de desfiinţare imobile“, în vederea eliberării acordului de mediu. Imobilele la care face referire memoriul depus la APM Constanţa sunt amplasate pe strada Industriei Mici nr. 1, în imediata apropiere a intersecţiei cu bulevardul I.C. Brătianu.
 
De altfel, pe data de 20 aprilie a acestui an, Primăria Constanţa a emis Certificatul de Urbanism nr. 1440 pentru SC Dobrogea Grup SA. Actul, cu obiectul „Desfiinţare imobile - construcţii industriale şi anexe, în suprafaţă de 3.745 mp“, fusese obţinut de Dobrogea Grup SA prin SC Mag Invest INC SRL, reprezentată de Radu Cosmin Herczeg. Imobilele care urmează să fie demolate sunt proprietate a SC Dobrogea Grup SA.
 
Fabrica de pâine nr. 2 a fost construită în anul 1958, în baza proiectului elaborat de Institutul de Proiectare Constanţa. Construcţia care urmează să fie demolată are regim de înălţime parter şi două etaje, iar anexele perimetrale au regim de înălţime parter. Clădirea a fost proiectată în anul 1958 şi se află în funcţiune de peste 50 de ani. După analiza efectuată asupra clădirii au fost depistate mai multe degradări. Dezafectarea clădirilor la care se face referire în memoriul depus la APM Constanţa are ca obiect desfiinţarea construcţiilor şi a instalaţiilor nefuncţionale existente pe amplasament, a reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, gaze, reţele energie electrică, aeriană şi subterană, precum şi a tuturor utilajelor care au făcut parte din fluxul tehnologic. Lucrările de demolare vor fi executate în vederea eliberării amplasamentului pentru noi destinaţii. Conform datelor disponibile, suprafaţa terenului este de 8.455 mp. Suprafaţa construită propusă demolării este de 3.745 mp.
 
Am contactat-o pentru un punct de vedere pe Fotini Teodorescu, administrator special al Dobrogea Grup SA, dar aceasta nu a răspuns nici apelului telefonic, nici mesajului. Vom prezenta punctul de vedere al administratorului special Fotini Teodorescu atunci când îl vom obţine.

Despre Mag Invest INC SRL

Potrivit Registrului Comerţului, societatea a fost înfiinţată în 2012 şi are sediul social în localitatea Călan, judeţul Hunedoara. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Firma este controlată de Edward Marius Măgurean, născut în 1979, în Hunedoara. Administratorul societăţii, care desfăşoară „activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente pentru construcţii“, este Edward Marius Măgurean.

Despre Dobrogea Grup SA

Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Celulozei, în prezent societatea este în reorganizare judiciară, sub incidenţa Legii nr. 85/2006. Capitalul social subscris, de 15.701.544,96 de lei, integral vărsat, este compus din 1.022.236 de acţiuni nominative. Societatea este deţinută de SC Arsenal Forest SRL, cu 0,0034% din capitalul social, SC Arsenal Montana SRL, SC Ana Variete SRL şi SC Actinvest SA, fiecare cu câte 0,0034% din capitalul social.
 
În societate mai sunt şi acţionari listă persoane fizice şi juridice (2.224 de acţionari), care deţin 1.022.096 de acţiuni (99,9864% din capitalul social). Administrator special este Fotini Teodorescu, iar administrator judiciar, Fair & Full Insolvency Consulting IPURL. Activitatea principală conform codificării CAEN constă în „fabricarea produselor de morărit”.
 
Dobrogea SA a luat fiinţă în 1961, ca Întreprinderea de Morărit Panificaţie Dobrogea, prin punerea în funcţiune a două mori de grâu, a unei fabrici de pâine şi a unei fabrici de biscuiţi. Până în 1989, s-au construit fabrici de pâine în Constanţa, Eforie Nord, Năvodari, Hârşova şi Medgidia. Firma se privatizează în 1995, iar în anul următor începe retehnologizarea celor 12 fabrici de pâine şi a liniilor de ambalare a biscuiţilor. În 2013, pe fondul crizei economice, societatea întâmpină dificultăţi financiare, astfel că intră în insolvenţă, iar în prezent se află în reorganizare judiciară.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza memoriul tehnic depus la APM Constanţa. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii