Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:13 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reguli noi pentru cei care vor să construiască pe malul lacului Siutghiol, în zona Campusului Universitar (document)

ro

07 Mar, 2017 00:00 645 Marime text
Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului a dezbătut în şedinţa de pe 2 martie 2017 proiectul de modificare a Planului Urbanistic Zonal pentru zona Campus Universitar din Constanţa, formulând societăţii Expaco SRL un punct de vedere în urma analizării documentaţiei realizate în temeiul contractului de prestări servicii de proiectare nr. 160445/05.12.2014.
 
Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului a luat act de sesizările/observaţiile sau sugestiile exprimate de publicul interesat cu ocazia dezbaterii publice desfăşurate în data de 21.01.2017 ca parte din procedura de informare şi consultare a publicului.
 
Iată punctul de vedere elaborat cu privire la proiectul de modificare a PUZ-ului pentru zona Campus universitar:
„Comisia a fost de acord cu răspunsurile formulate de dumneavoastră, fiind modificată doar prevederea referitoare la condiţiile în care se vor elabora PUD-uri:
  • pentru terenurile situate pe malul lacului;
  • pentru terenurile rezultate din dezmembrări, care au asigurat acces direct dintr-o circulaţie publică;
  • pentru derogări de la RLU referitor la retragerile faţă de limitele laterale şi posterioare ale loturilor.
 
Terenul adiacent lotului identificat cu nr. cadastral 230487 va fi reglementat ca spaţiu verde şi alee acces, cu respectarea planurilor vizate - anexă la autorizaţiile de construire emise.
 
După completarea documentaţiei conform prezentei, coroborată cu adresa nr. 172619/21.12.2016 privind îndeplinirea condiţiilor impuse de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, prin avizul nr. 166/Z/01.02.2017, precum şi obţinerea actului administrativ actualizat al autorităţii competente pentru protecţia mediului, se va proceda la redactarea şi emiterea avizului arhitectului-şef, urmând ca proiectul de hotărâre să fie supus dezbaterii Comisiei de specialitate nr. 2 - de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură“, se arată în document.
 
Reamintim că Primăria Municipiului Constanţa a publicat recent un raport privind informarea şi consultarea publicului cu privire la „Planul Urbanistic Zonal pentru zona Campus Universitar, conform Certificatului de urbanism nr. 3287/21.10.2014, prelungit până pe 21.10.2017“.
 
Conform documentului, procedura informării şi consultării publicului a fost demarată într-o primă etapă a elaborării Planului Urbanistic Zonal pentru „zona Campus Universitar“ în perioada 16.12.2014 - 22.01.2015, pe 20 ianuarie 2017 având loc şi dezbaterea publică, organizată la Primărie.

Ce spune Registrul Comerţului

Potrivit Registrului Comerţului, SC Expaco SRL a fost înfiinţată în noiembrie 1992 şi are sediul social în Ovidiu, mai exact, în satul Poiana. Asociaţi Persoane Fizice în firmă sunt Petre Băncescu, Răzvan Băncescu, Mirela Băncescu şi Ana Băncescu, aceasta din urmă fiind şi administrator al societăţii, alături de Petre Băncescu. Domeniul principal de activitate al SC Expaco SRL constă în „activităţi de arhitectură“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta punctul de vedere formulat de Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii