Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:46 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Parlamentarul Radu Babuş renunţă la proiectul de construire a două hoteluri în Mamaia. Iată de ce!

ro

13 Feb, 2017 00:00 1593 Marime text
Nemulţumit probabil de faptul că Primăria Constanţa i-a blocat proiectul imobiliar, deputatul constănţean Radu Babuş, care dorea să obţină certificatul de urbanism pentru a realiza două hoteluri de opt etaje în staţiunea Mamaia, a decis să scoată la vânzare terenul în suprafaţă de 1.292 mp din zona hotelului Doina. Potrivit Certificatului de urbanism nr. 317, eliberat la 10.02.2017, Radu Babuş pune la vânzare respectivul teren.
 
Reamintim că, la 27.01.2017, Primăria condusă de către Decebal Făgădău a blocat investiţia pe care deputatul constănţean Radu Babuş o plănuia în staţiunea Mamaia. După ce a depus actele necesare pentru a obţine certificatul de urbanism în vederea construirii a două hoteluri de opt etaje în staţiunea Mamaia, Primăria Constanţa i-a tăiat din avânt deputatului şi l-a pus să realizeze un Plan Urbanistic Zonal pentru investiţia din zona hotelului Doina.
 
Potrivit Certificatului de urbanism nr. 214, eliberat la 27.01.2017, Primăria a decis: „Nu pentru construire două imobile P+5-7-8E, spaţii de cazare, deoarece edificabilul solicitat nu corespunde cu prevederile din PUZ-ul staţiunii Mamaia, aprobat prin HCL nr. 121/24.05.2013“.

Oportunitatea modificării reglementărilor urbanistice poate fi studiată printr-un Plan Urbanistic Zonal elaborat în condiţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Reamintim că deputatul Radu Babuş a fost numit recent în Biroul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.
 
Din comisia de control al SRI fac parte: PSD - Adrian Ţuţuianu (preşedinte), Gabriel-Horia Nasra, Doina-Elena Fedorovici, Radu Babuş, deputat de Constanţa, din partea PNL - Cezar-Florin Preda, Ioan-Cristian Chirteş, din partea ALDE - Marian-Gheorghe Cucşa (vicepreşedinte), de la USR - Manuel Costescu şi de la UDMR - Verestoy Attila (secretar).
 
Aşa cum arătam în ediţiile trecute, deputatul Radu Babuş a fost cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar în care a fost acuzat de procurori de săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, în perioada în care ocupa funcţia de director al RAEDPP Constanţa.
 
Radu Babuş a fost consilier judeţean PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret TSD Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii