Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O hală de marochinărie se va construi la Cumpăna

ro

21 Nov, 2016 00:00 2948 Marime text
Comuna Cumpăna urmează să aibă o hală de marochinărie, după ce SC Bocane Accesories SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu privind realizarea proiectului „Construire hală marochinărie, împrejmuire teren și organizare de șantier“.
 
Potrivit memoriului, hala ar urma să fie realizată pe strada Străjii nr. 91B din Cumpăna, pe un teren de 1.480 mp, situat în intravilanul Comunei Cumpăna, ce are categoria de folosință arabil. Terenul este proprietatea Primăriei comunei Cumpăna, conform actelor de proprietate, cu drept de superficie al Bocane Accesories SRL, iar construcția propusă va fi proprietatea beneficiarului Bocane Accesories SRL, conform contractului de superficie încheiat între părți.
 
Terenul este învecinat la sud cu statul român, depozit pământ „C+D“, la vest cu lotul 10/2, la nord cu prelungirea străzii Străjii și la est cu lotul 10/1/2/1/3/2. Pe amplasament se propune construirea unei hale de marochinărie cu regim de înălțime parter și împrejmuire teren. Suprafața desfășurată a construcției propuse este de 204 mp. Din punct de vedere funcțional, construcția propusă va avea următoarea structură: spațiu de producție - 42,06 mp, spațiu de asamblare - 29,08 mp, depozitare 36,10 mp, showroom - 27,96 mp, birouri - 25 mp. În ceea ce privește finisajele interioare, pardoseala va fi acoperită de gresie porțelanată antiderapantă și vopsea epoxidică, iar pe pereți va fi folosită vopsea lavabilă, aplicată pe ghips carton.
 
Împrejmuirea terenului se va realiza pe latura dinspre strada Străjii pe o lungime de 27,68 metri liniari, cu parapet de beton prefabricat de 60x4,5x200 cm cu fundație izolată de beton armat și stâlpișori din beton armat cu înălțimea de 2,00 m. Între stâlpișori vor fi montate panouri din țeavă pătrată 50x50 mm de oțel, vopsite electrostatic, până la înălțimea de 2,10 m. Se prevede o poartă pentru acces pietonal, cu lățimea de 1,00 m, și o poartă pentru acces auto cu lățimea de 3,00 m. Pe celelalte laturi, împrejmuirea va fi realizată pe o lungime de 181 de metri liniari din panouri de plasă bordurată de 200x200cm cu fundații izolate de beton armat sub stâlpi.
 
Bocane Accesories SRL produce curele din piele și genți din piele, în fabricarea cărora sunt utilizate cantități extrem de reduse de coloranți și adezivi pe bază de apă, fără potențial inflamabil. În ceea ce privește producția de marochinărie (curele din piele, poșete din piele, portofele din piele etc.), capacitatea de producție este: 100 de curele, 100 de brățări, 30 de portofele și 10 genți pe lună.
 
Potrivit Registrului Comerțului, firma Bocane Accesories SRL a fost înființată în 1997 și are sediul social în municipiul Constanța, bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 2A. Capitalul social este de 200 de lei, deținut în totalitate de Marius Gheorghe Bocan, care deține și funcția de administrator. Societatea se ocupă de activități de comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii