Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lângă imobilul ridicat pe un teren retrocedat Cambela Prod, ultimele pregătiri pentru a amenaja o parcare… pe domeniul public?!

ro

22 Apr, 2016 00:00 4380 Marime text


Construcţia de pe strada Caşin, colţ cu Unirii, „moştenită“ de Cambela Prod de la Highlife Properties, se îmbogăţeşte şi cu o parcare. În şedinţa de azi a Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, se va dezbate propunerea firmei Cambela Prod de amenajare a unei parcări publice auto de 16 locuri între Lotul 4 şi Punctul termic nr. 37.
 
Investitorul îşi motivează propunerea prin faptul că deţine un teren pe care se va edifica o construcţie S+P+5-6E, ce are amenajate locuri de parcare în suprafaţă proprie. În zonă există un teren neamenajat, cu suprafaţă de 265 mp, situat între împrejmuirea Căminului pentru Persoane Vârstnice şi aleea carosabilă. Prin HCLM nr. 318/2009, s-a aprobat construirea imobilului S+P+5-6E, iar suprafaţa de 265 mp este considerată cale de comunicaţie, astfel încât, prin amenajarea atât a parcajului de 16 locuri, cât şi a trotuarului propus, acest teren se va transforma estetic şi funcţional.
 
În acelaşi document se menţionează şi că terenul analizat pentru a fi transformat în parcare, în suprafaţă totală de 265 mp, pe care se propune realizarea acestor lucrări, este domeniul public al Primăriei municipiului Constanţa, iar beneficiarul va încheia contract pentru executarea lucrărilor menţionate cu SC Confort Urban SRL. Pentru această investiţie, Primăria Constanţa a eliberat, în luna martie, Certificatul de Urbanism nr. 757, valabil 24 de luni, pentru „amenajare parcare auto publică între lot 4 și PT 37 - 16 locuri, investitor - SC Cambela Prod SRL“.


 
Cu alte cuvinte, Cambela Prod amenajează cu ajutorul firmei Primăriei o parcare pe teren public, de care s-ar putea folosi. Totuşi, pe site-ul Primăriei Constanţa, tocmai în secţiunea documentelor supuse consultării publice, se regăseşte un proiect de hotărâre privind stabilirea condiţiilor de asigurare a locurilor de  parcare în vederea autorizării pe raza municipiului Constanţa, act care reglementează, chiar la articolul 1: „Autorizarea construcţiilor noi cu regim de înălţime mai mare de D+P+2E cu funcţiunea de locuire colectivă se face doar cu asigurarea locurilor de parcare necesare în mod exclusiv în linia de proprietate“. Or, în cazul de faţă, investitorul, care construieşte oricum un bloc mai mare de două etaje, menţionează, în documentul depus la APM Constanţa, că această parcare se amenajează pe terenul public al municipiului Constanţa, cu toate că, e just, menţionează mai sus că va asigura locuri de parcare în incinta proprie. Este însă cel puţin ciudat că un investitor privat se oferă să amenajeze locuri de parcare pe domeniul public…
 
Cât despre imobilul ridicat aici de Cambela Prod, ZIUA de Constanţa v-a prezentat, în ediţiile anterioare, povestea unui teren retrocedat care s-a aflat prima dată în posesia unui cumpărător de drepturi succesorale şi vândut, apoi, în repetate rânduri, apoi ajuns la o firmă cu capital cipriot, Highlife Properties, şi apoi la Cambela Prod.
 
Firma Cambela Prod SRL, potrivit Registrului Comerţului, a fost înfiinţată în anul 2000 şi are sediul social în comuna Stejaru. Capitalul social, compus din 57.000 de părţi sociale, este deţinut de Constantin Camburi şi Bela Tănase. Ambii asociaţi deţin câte 28.500 de părţi sociale (câte 50% din capitalul social). Administratorul societăţii, care se ocupă de „fabricarea betonului“, este Bela Tănase. Cambela Prod SRL are numeroase investiţii imobiliare în municipiul Constanţa.

Citeşte şi S-a dat startul construcţiei blocului de pe strada Caşin: Povestea unui „rodnic“ teren retrocedat din averea Movilă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii