Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotel lângă hotel! O clădire de opt etaje se va ridica pe malul lacului Siutghiol, în staţiunea Mamaia

ro

15 Nov, 2016 00:00 2964 Marime text
Pe malul lacului Siutghiol, în staţiunea Mamaia, va mai răsări un bloc de opt etaje, după ce doi investitori au făcut demersurile necesare pentru a putea începe lucrările de construcţie. Recent, Primăria municipiului Constanţa a eliberat pentru Alahida Dogaru şi Givan Altunian certificatul de urbanism necesar pentru a derula proiectul „Construire imobil D+P+5-8E cu funcţiunea de hotel - apartament“, care ar urma să se realizeze pe bulevardul Mamaia (V.I. Lenin), în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Anahida Dogaru, născută la 15.05.1953, a făcut parte din Montagreen SRL, societate înfiinţată în 1993 şi dizolvată în martie 2016. Firma a avut sediul social în Constanţa, pe strada Pescarilor nr. 35D, şi avea ca domeniu de activitate, potrivit codificării CAEN, creşterea păsărilor. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, împărţit în 20 de părţi sociale, deţinute de Anahida Dogaru, funcţia de administrator fiind ocupată de Gheorghe Dogaru, născut pe 22.11.1954.
 
Cel de-al doilea investitor, Altunian Givan, nu figurează în datele Registrului Comerţului ca fiind asociat în vreo societate comercială.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii