Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum pot influenţa constănţenii construcţia unui bloc Dezbatere publică pentru un PUZ iniţiat de Răzvan Cristian Iacob (galerie foto)

ro

06 May, 2016 00:00 4954 Marime text

 
Municipalitatea invită constănţenii la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Constanţa în data de 20 mai, la ora 10.00. La această dezbatere publică, constănţenii vor fi consultaţi asupra propunerilor preliminare a Planului Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de strada Soveja, intersecţia cu strada Barbu Delavrancea. Iniţiatorul PUZ-ului este Răzvan Cristian Iacob.
 
Pe terenul situat în zona menţionată urmează să fie construit un bloc P+4, cu destinaţia „locuinţe colective şi spaţii comerciale la parter”. Prin Planul Urbanistic Zonal se vor stabili reglementări noi cu privire la regimul de construire, diversificarea funcţiunilor din zonă, înălţimea maximă admisă, Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT), Procentul de Ocupare a Terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelelor.
 
Publicul este invitat să transmită observaţii şi propuneri asupra documentelor disponibile la sediul Primăriei municipiului Constanţa în perioada 5 - 29 mai, între orele 8.00 şi 16.00.
 
Răzvan Cristian Iacob se mai ocupă şi de Bourbon SRL, Decc Util Blue SRL, Elcora Nav SRL (radiată), Finance SRL, Hacienda Cafe SRL, Les Palmiers Relax SRL şi RF Pub SRL (sediu expirat). Despre Răzvan Cristian Iacob se cunoaşte că este administrator al cafenelei Bourbon. Localul funcţionează pe societatea Amaruii SRL. Cafenele Bourbon pot fi găsite pe strada Al. Pușkin nr. 36, Tomis Mall, pe bulevardul Tomis nr. 108, în complexul comercial Tom Mall Crrefour. De asemenea, omul de afaceri deţine cafenele Bourbon şi în Bucureşti şi Sibiu. Societatea Amăruii SRL administrează şi restaurantul Hugo, deschis în fostul sediu al RADET Constanţa de pe bulevardul Tomis.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Constantean 06 May, 2016 07:50 Haos , betoane , asa se poate descrie constanța de azi , conducerea din primărie schimbată, dinu luiza tănase, fagadau , etc., votul nostru de la locale" poate " să aducă o schimbare în bine pt. oras .oricum s-a demonstrat că în cei 27 ani de democrație s-a distrus tot.
  • Cetatean 05 May, 2016 23:45 Hai sa ne adunam la dezbatere , ne am saturat de blocuri in fata altor blocuri existente si pe spatii verzi. MOBILIZARE