Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:00 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cu cifră de afaceri zero, o firmă deţinută de trei italieni ridică un bloc-turn de 11 etaje pe malul mării (galerie foto+video)

ro

19 Sep, 2016 00:00 3572 Marime text

Pe strada Zorelelor nr. 2-4, chiar pe malul mării, se lucrează de zor. În şantierul investitorului Best Wood Company SA, muncitorii execută lucrări la viitorul bloc de 11 etaje. Potrivit panoului informativ, beneficiarul Best Wood Comnpany SA construieşte un imobil S+P+11 etaje+12 etaj tehnic. Proiectantul general al proiectului este SC Usonia SRL, iar constructorul, SC Pertotal Nord SRL.

 
Pentru executarea lucrărilor, Primăria Constanţa a emis Autorizaţia de construire nr. 1998 pe data de 4 noiembrie 2015. Lucrările de construcţie au început la 30 mai 2016, urmând să fie finalizate pe data de 30.05.2020. Muncitorii care execută lucrările spun că viitorii locatari ai blocului de 11 etaje vor avea la dispoziţie un ascensor cu care vor putea coborî direct pe plajă.

Despre Best Wood Company SA

Cu sediul social în municipiul Constanţa, aleea Garofiţei, firma a fost înfiinţată în anul 2001. Firma are un capital social subscris de 2.003.920 de lei, integral vărsat, compus din 200.392 de acţiuni, şi este controlată de Mattia Venezia, născut pe 11.12.1948, în Nicosia, Italia, cu 42,258% din capitalul social, Michele Arriello, născut pe
11.01.1960, în Potenza, Italia, cu 5,92% din capitalul social, şi Carmelo Gariffo, născut pe 1.09.1945, în Corleone, Italia, cu 51,822% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă cu dezvoltarea (promovarea) imobiliară, este Carmelo Gariffo.
 
În anul 2015, societatea cu un singur angajat a declarat o cifră de afaceri de zero lei şi un profit net de zero lei. Şi în anii 2014, 2013, 2012, 2011 şi 2010, Best Wood Company SA a avut, de asemenea, un singur salariat şi a declarat o cifră de afaceri de zero lei.

Povestea societăţii

În anul 2008, Michele Zarriello, Carmelo Gariffo, SC Romanian Imobile Construct SRL, reprezentată de asociat şi administrator Lodato CalogeroAntonio Domenico Depino, Giorgio Salvatore, Venezia Mattia, Lodato Calogero, Antonio Di Pasquale, SC S.I., LA Flex SRL, reprezentată de administrator Carmelo Gariffo, SC Zarriello SRL, reprezentată de administrator Michele Zarriello, SC V.M. Distribution SRL, reprezentată de administrator Antonio Domenico Depino, Liviu Dorin Bamburic şi Elena Neagu, acţionari în cadrul societăţii, au decis următoarele:
 
1. Liviu Dorin Bamburic a majorat capitalul social
cu suma de 1.826,03 lei, deţinând în total 1.836,03 lei, capitalul social total fiind de 400.000 de lei (din care 119.080 de dolari şi 3.556,03 lei), divizat în 40.000 de acţiuni, cu o valoare nominală de 10 lei pe fiecare acţiune.
2. Retragerea din societate şi cesionarea cu titlu
gratuit, la valoarea nominală a aportului la capitalul social, după cum urmează:
- SC Romanian Imobile Construct SRL cesionează cu titlu gratuit aportul său - 1.530 de lei (153 de acţiuni) - lui Michele Zarriello;
- Giorgio Salvatore cesionează cu titlu gratuit aportul său - 79.010 lei (7.901 acţiuni) - astfel: lui Carmelo Gariffo - 67.730 de lei (6.773 de acţiuni) şi lui Michele Zarriello - 11.280 de lei (1.128 de acţiuni);
- Lodato Calogero cesionează cu titlu gratuit aportul
său - 39.510 lei (3.951 de acţiuni) - astfel: lui Michele Zarriello - 17.050 de lei (1.705 acţiuni), lui Mattia Venezia - 14.680 de lei (1.468 de acţiuni) şi lui Carmelo Gariffo - 7.780 de lei (778 de acţiuni);
- Antonio Di Pasquale cesionează cu titlu gratuit
aportul său - 39.510 lei (3.951 de acţiuni) - astfel: lui Mattia Venezia - 32.040 de lei (3.204 acţiuni), lui Michele Zarriello - 7.470 de lei (747 de acţiuni);
- Antonio Domenico Depino cesionează cu titlu gratuit aportul său - 1.490 de lei (149 de acţiuni) lui Michele Zarriello;
- SC S.I. La Flex SRL cesionează cu titlu gratuit
aportul său - 60 de lei - şase acţiuni - lui Michele Zarriello;
- SC Zarriello SRL cesionează cu titlu gratuit
aportul său - 60 de lei - şase acţiuni lui Michele Zarriello;
- SC V.M. distribution SRL cesionează cu titlu
gratuit aportul său – 60 de lei – şase acţiuni lui Michele Zarriello;
- Elena Neagu cesionează cu titlu gratuit aportul său - 10 lei - o acţiune - lui Michele Zarriello;
- Liviu Dorin Bamburic cesionează cu titlu gratuit
aportul său astfel: 570 de lei (57 de acţiuni) lui Mattia Venezia; 620 de lei (62 de acţiuni) lui Carmelo Gariffo; 646,03 lei (64 de acţiuni) lui Michele Zarriello. Astfel, în anul 2008, asociaţii societăţii au devenit Carmelo Gariffo, Michele Zarriello şi Mattia Venezia.

Constructorul Pertotal Nord SRL, în datele Registrului Comerţului 

Cu sediul în comuna Lumina, firma a fost înfiinţată în anul 2009. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociaţii societăţii sunt Mirela-Gabriela Puşcuţă, născută pe 3.11.1978, în Bacău, cu 10% din capitalul social, şi Eduard Vasile Puşcuţă, născut pe 30.01.1969, în Bacău, cu 90% din capitalul social. Administratorul firmei, care execută lucrări speciale de construcţii, este Eduard Vasile Puşcuţă.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii