Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartierul Compozitorilor creşte de la an la an Undă verde de la Mazăre şi Făgădău pentru noi investiţii imobiliare (galerie foto)

ro

19 Oct, 2015 00:00 6623 Marime text


În ediţia din 16 octombrie, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Urbanizarea staţiunii Mamaia, începută de Mazăre şi desăvârşită de Făgădău: Afacerişti celebri construiesc în perla litoralului (galerie foto)“, în care vă aduceam la cunoştinţă numele investitorilor imobiliari care au reuşit să obţină de la Primăria Constanţa autorizaţiile de construcţie necesare demarării lucrărilor. Astăzi, continuăm cu recensământul actelor emise de autoritatea publică locală pentru construcţii în cartierul Compozitorilor.

Eduard Caudella, Rapsodiei, Haricleea Darclee, Sergiu Celibidache, Titus Cergău, Gheorghe Dima, Nicolae Kirculescu sunt doar unele dintre străzile din cartierul Compozitorilor, acolo unde  investitorii imobiliari ridică, de ani buni, blocuri noi de apartamente. Chiar dacă are străzi neasfaltate şi pline de noroi, din cauza falimentului Shapir Structures, care câştigase contractul pentru asfaltare şi reabilitare, cartierul Compozitorilor este considerat unul „de fiţe“, motiv pentru care constănţenii cu bani investesc în noi imobile în această zonă. 

Citeşte şi
Fostul administrator al firmei, cercetat alături de Mazăre: Cum a câştigat Shapir Structures un mega-contract pentru repararea străzilor din Constanţa (documente+rechizitoriu)

Prezentăm, în ediţia de azi, actele emise în acest an de municipalitatea condusă, până în luna mai, de Radu Mazăre, apoi de către Decebal Făgădău, pentru investiţiile realizate în cartierul Compozitorilor.
 
C&A Premium Apartments, deţinută de Mirela Enache, care mai apare şi în SC Perfect New Building SRL, pentru „Construire imobil P+2e+M -locuinţe colective şi împrejmuire teren“, pe strada Rapsodiei nr. 49A.
Ulterior, C& A Premium Apartments a obţinut autorizaţie de construire pentru blocul de pe strada Rapsodiei - „Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 692/27.04.2015 «Construire imobil P+2e+M - locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare în limita a maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată de la P+2e+M la P+3e+Etajul 4 parţial, 15 locuri de parcare în incinta proprietăţii“.
 
Stila Gosu, Silviu Marin şi Camelia Marin, pentru „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat conform AC nr. 1689/14.10.2014 prin supraetajare cu încă un nivel în limita a 20% din suprafaţă construită desfăşurată“, pe strada Rapsodiei nr. 18.
 
Afaceristul Guriţă Cătălin, pentru „Construire imobil D+P+4e locuinţe colective 24 locuri de parcare în incinta proprietăţii“, pe strada Gheorghe Dima nr. 4. Locatarii din două blocuri situate pe strada Gheorghe Dima, nemulţumiţi de imobilul ridicat de Cătălin Guriţă, au apelat la instanţă pentru a opri lucrările.
Vasile Vasvari, pentru „Construire imobil D+P+3E+M locuinţe colective“ pe aleea Constantin Bobescu nr. 85.
 
Vasile Ciumacenco şi Lucica Ciumacenco, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1712/16.10.2014 «Construire imobil P+3E+M, locuinţe colective - corp C2» prin transformare mansardă în etaj în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată şi împrejmuire teren“, pe  aleea Constantin Bobescu nr. 5.
 
Simion Ivanov şi Sofia Ivanov, Paraschiva Nedelcu, pentru „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat conform AC nr. 1235/12.08.2014 «Construire imobil D+P+2e+M, locuinţe colective» prin modificare faţadă sud şi recompartimentări interioare, rezultă 15 unităţi locative: 14 apartamente cu două camere şi un apartament cu trei camere, 16 locuri de parcare în incinta proprietăţii“, pe aleea Constantin Bobescu nr. 71.
 
Sorin Marian Dumitrache, cunoscutul om de afaceri care deţine hotelul Pacific din Constanţa, şi Liliana Dumitrache, pentru „Construire 4 imobile P+3E+M orientate la strada Constantin Bobescu şi 4 imobile P+2E+M orientate spre taluz - locuinţe colective - construire imobil P+1e - clădire administrativă, amplasare post trafo în incinta proprietăţii, împrejmuire teren“, pe strada Constantin Bobescu nr. 25.
 
C&C Real Ambient SRL, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1565/24.09.2014 «Construire imobil P+3E+M, locuinţe colective» prin recompartimentări interioare şi supraetajare în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată“, pe strada Constantin Bobescu nr. 87A.
 
Vasile Vasvari şi Diana Ioana Vasvari, pentru „Construire imobil D+P+2E+M locuinţe colective“ pe aleea Constantin Bobescu nr. 44.
 
Victor Sîmboteanu, Snejana Sîmboteanu, pentru „Continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1139/18.07.2012 şi AC nr. 127/28.01.2013 «Construire imobil P+3-4E - locuinţe colective» prin construire structură, zidărie exterioară, compartimentări interioare, finisaje exterioare şi interioare, instalaţii sanitare, electrice şi termice“, pe strada Constantin Bobescu nr. 102.
 
Paraschiva Nedelcu, pentru „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 103/15.01.2015 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective - 16 apartamente cu două camere şi 16 locuri de parcare în incinta proprietăţii» prin supraetajare cu un nivel în limita A 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Titus Cergău nr. 3.
 
Gabriel Marian Andronachi şi Mihaela Andronachi, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1453/11.09.2014 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită“, pe strada Nicolae Kirculescu nr. 39-41.
 
Simion Ivanov şi Sofia Ivanov, pentru „Construire imobil D+P+2E+M locuinţe colective“ pe strada Nicolae Kirculescu nr. 48.
 
Adrian Lucian Sandu, pentru „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 2075/02.12.2014 «Construire imobil D+P+2E+M, locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel, în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Nicolae Kirculescu nr. 11, bl. lot 2.
 
SC Mas Builder SRL, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2118/08.12.2014 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective, împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Nicolae Kirculescu nr. 38.
 
Cătălin Ionel Guriţă, pentru „Construire imobil D+P+2E+M locuinţe colective“ pe strada Nicolae Kirculescu nr. 35, bl. lot 47-48.
 
Angelica Paniţă, pentru „Construire imobil P+2E+M locuinţe colective 12 unităţi locative: 9 apartamente cu 2 camere şi 3 garsoniere, 12 locuri de parcare în incinta proprietăţii“, strada 
Mihail Jora nr. 21.
 
Constantin Ciote şi Silviana Ciote, Stelian Ciprian Tulică şi Ioana Grecu, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1424/09.09.2014 «Construire imobil D+P+2E+M - locuinţe colective, împrejmuire teren» prin supraetajare cu încă un nivel în limita a maximum 20 % din suprafaţa desfăşurată a imobilului“, pe strada Mihail Jora nr. 19.
 
Angelica Paniţă şi Dumitru Paniţă, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 196/04.02.2015 «Construire imobil P+2e+M - locuinţe colective şi împrejmuire teren» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţă construită desfăşurată“, pe strada  Mihail Jora nr. 21.
 
SC Real Quality Construct SRL, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 1896/10.11.2014 «Construire imobil D+P+2e+M - locuinţă colective şi împrejmuire teren» prin  supraetajare cu un nivel în limita a 20%“ pe strada Alexandru Bogza nr. 14.
 
Mihai şi Vasile Figan, pentru „Construire imobil D+P+2E+M locuinţe colective, împrejmuire teren“, pe strada Alexandru Bogza nr. 4B.
 
Gheorghe Alexandru Cosmin, pentru „Construire imobil D+P+2e+M locuinţe colective“ pe strada Iosif Ivanovici nr. 25A.

Octavian Caraivan, fostul partener al lui Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor, mai bifează o investiţie prin Blue Bike Development SRL. Astfel, societatea precizată a obţinut autorizaţie de construire pentru „Construire imobil D+P+2e+M locuinţe colective“ pe strada Iosif Ivanovici nr.18.

SC Norisan Activ Construct SRL, pentru „Modificare proiect autorizat conform AC nr. 2028/25.11.2014 «Construire imobil D+P+2E+M, locuinţe colective“ prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată“, pe strada Iosif Ivanovici nr. 14.

Citeşte şi
Urbanizarea staţiunii Mamaia, începută de Mazăre şi desăvârşită de Făgădău: Afacerişti celebri construiesc în perla litoralului (galerie foto)

Un nou proiect imobiliar pe strada Rapsodiei

Stila Goşu vrea să supraetajeze blocul de pe strada Rapsodiei

„Război“ pe strada Gheorghe Dima: Investitorul Cătălin Guriţă, reclamat în instanţă de vecini, din cauza unui bloc (galerie foto + documente)

Opt blocuri, pe strada Constantin Bobescu: Ansamblul rezidenţial ridicat de proprietarul hotelului Pacific va suferi modificări

Proprietarul hotelului Pacific construieşte un ansamblu imobiliar pe strada Constantin Bobescu

Un bloc de locuinţe se va ridica în cartierul Compozitorilor

E în „război“ cu vecinii de pe strada Gheorghe Dima: Afaceristul Cătălin Ionel Guriţă modifică imobilul de pe Nicolae Kirculescu

Octavian Caraivan mai bifează o investiţie: Undă verde de la Primărie pentru fostul partener al lui Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii