Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:03 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Bere Băuturi Bucureşti SA se extinde la Constanţa. Va amenaja mallul de pe bulevardul I.C. Brătianu

ro

14 Nov, 2017 00:00 3282 Marime text
Firma Bere Băuturi Bucureşti, deţinută de Euro Enterprise Investments E.E.I. Limited (Cipru), va amenaja un amplasament industrial în Constanţa.
 
În acest sens, societatea a obţinut, pe data de 13 noiembrie, de la Primăria Constanţa, Certificatul de urbanism nr. 3527. Actul presupune „Recompartimentări interioare la imobil C1 - mall (cu nr. cadastral 200489) şi schimbare funcţiune în sediu firmă, centrală de detecţie incendiu, vestiare şi grupuri sanitare, sală de mese pentru angajaţi (aproximativ 15 mp), spaţiu depozitare băuturi şi produse ambalate (mic-gros) şi modificare culori faţade şi goluri; recompartimentări interioare la imobil C1 - centrală termică (având înălţimea de 6 metri şi nr. cadastral 200586), cu schimbarea funcţiunii în sediu firmă cu birouri şi dependinţe şi construirea unui planşeu intermediar, amplasare firme luminoase, totemuri şi copertine pe faţadele clădirilor şi în curte“. Investiţia este realizată pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 131A. Certificatul de urbanism este valabil 24 luni.

Bere Băuturi Bucureşti SA, în datele Registrului Comerţului 

Societatea Bere Băuturi Bucureşti SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 5.185.991,3 lei, integral vărsat, este compus din 51.859.913
acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 0,1 lei. Bere Băuturi Bucureşti SA este controlată de Euro Enterprise Investments E.E.I. Limited, cu sediul în Cipru, Limassol, cu 88,1533% din capitalul social, Lista Persoane Juridice, cu 4,9704% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 6,8763% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Andy Hotels & Conferince SRL, reprezentată prin Mariana Klencsar, născută pe 11.04.1965, Bucureşti. Bere Băuturi Bucureşti SA se ocupă de comerţul cu ridicata al băuturilor în Bucureşti şi zonele limitrofe. În anul 2016, firma a declarat o cifră de afaceri de 185 de milioane de lei şi un profit net de peste 5,3 milioane de lei.
 
Citeşte şi:
 
Primul mall din Constanţa, scos la mezat pentru cinci milioane de euro (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii