Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj Accident Autostrada București-Constanța. Imagini care ar face pe oricine să se bucure că nu a fost acolo!

ro

06 Nov, 2016 09:15 12010 Marime text


„Pentru inimă, viaţa e simplă: bate atâta timp cât poate”. Citisem într-o carte. Pompierii sau cadrele medicale nu se gândesc la moarte când sunt solicitaţi. Se gândesc, credem noi, că trebuie să ajungă repede acolo unde arde şi să stingă rapid focul ăla, sau acolo unde o persoană este rănită, să-i acorde primul ajutor. Se gândesc că trebuie să salveze vieţi.
 
Ne imaginăm că îşi spun în gând un „Doamne, ajută!” şi că, odată ajunşi la destinaţie, gândurile dispar şi doar acţionează. Din instinct, din curaj, din dorinţa de a ajuta. Nicio intervenţie nu se aseamănă cu alta, prin prisma imprevizibilului şi a riscului că în orice moment ceva s-ar putea întâmpla, iar o simplă decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
 
Aşa ajungem la accidentul din cursul zilei de ieri, care va face și multă vreme de acum încolo vâlvă în România, fiind unul fără precedent pe autostrăzile noastre. Zeci de mașini făcute praf, zeci de oameni răniți, un bilanț înfiorător, morți, și momente de panică.

Mulți dintre cei care au intrat fără să vrea în acest iureș vor avea coșmaruri ani buni de acum înainte. Probabil, nu vor reuși să uite prin ce au trecut. Scrâșnetele fiarelor mașinilor care se loveau una de alta, țipetele celor din jur, sângele de pe asfalt, pâcla de ceață, urletele sirenelor, chemările salvatorilor, privirile neputincioase, toate acestea formează o imagine pe care nimeni nu ar dori să o vadă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii