Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garantii financiare pentru micile intreprinderi

ro

01 Nov, 2004 00:00 679 Marime text

Valoarea garantiilor acordate prin FNGCIMM va fi de maxim 80% din valoarea finantarilor cu termen de rambursare mai mare de 12 luni * Acestea pot ajunge pana la 70% in cazul finantarilor cu termen de rambursare mai mic sau egal cu 12 luni * Fondul nu acorda garantii beneficiarilor care au datorii restante la bugetele de stat sau la banci

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii va emite garantii financiare pentru micile intreprinderi care solicita credite pentru investitii, dar nu indeplinesc conditiile de garantare solicitate de bancile comerciale. Garantiile acordate prin FNGCIMM, la care statul este actionar fondator prin Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, vor fi de maxim 80% din valoarea finantarilor cu termen de rambursare mai mare de 12 luni si pot ajunge pana la 70% in cazul finantarilor cu termen de rambursare mai mic sau egal cu 12 luni. Garantia pentru agentii economici cu activitate preponderenta de comert care solicita finantari pe termen scurt este de cel mult 30% din valoarea finantarii. Garantiile pentru micro-credite, in valoare de pana la 10.000 de euro, au un cost pentru beneficiarul finantarii de 100 de euro. Pentru a obtine finantarea, IMM-urile trebuie sa aiba un numar mediu anual de salariati mai mic de zece, o cifra de afaceri anuala de pana la doua milioane euro, sa nu fie detinute in proportie de peste 25% de o alta intreprindere care nu face parte din categoria IMM-urilor, sa aiba capital majoritar privat si sa desfasoare o activitate care sa le permita rambursarea la scadenta a finantarii. De asemenea, Fondul nu acorda garantii beneficiarilor care au datorii restante la bugetele de stat sau la banci. Micro-intreprinderile si intreprinderile nou infiintate care pot beneficia de garantia Fondului pentru finantari trebuie sa isi desfasoare activitatea in agricultura, constructii, comert, industrie, servicii, transporturi sau turism. "In conditiile in care peste 70% dintre micro-intreprinderi nu apeleaza la banci pentru a-si finanta activitatile, inclusiv din cauza lipsei de garantii materiale, FNGCIMM doreste sa ii sprijine, prin lansarea acestui tip de garantie, pe cei care au o idee de afaceri viabila, stiu sa o puna in practica, stiu si de unde sa obtina finantarea, dar nu au suficiente bunuri pentru a le constitui garantie la creditul necesar", a declarat directorul general al FNGCIMM, Silvia Ciornei, Agentiei Mediafax. Capitalul social al institutiei este de 543 miliarde lei, iar plafonul de acordare a garantiilor se ridica la aproximativ 2000 miliarde lei. Bancile partenere ale Fondului sunt Banca Comerciala Carpatica, Casa de Economii si Consemnatiuni, Banca Romaneasca, Eximbank si Banca Comerciala Romana, Alpha Bank, Banc Post, BRD - Groupe Societe Generale, Eurom Bank, ING Bank, Raiffaisen Bank Romania, Romanian International Bank, Romexterra, UniCredit si Volksbank.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii