Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criteriile de analiza a riscului pentru rambursarea TVA

ro

02 Feb, 2004 00:00 1555 Marime text

Metodologia va fi aplicata incepand cu deconturile de TVA aferente lunii ianuarie 2004, cu termen de depunere pana la data de 25 februarie * Printre factorii care vor contribui la calcularea SIN-ului se afla media vanzarilor in functie de media achizitiilor, de depunerea declaratiilor fiscale, de inregistrarea de obligatii fiscale restante, precum si perioada scursa de la ultimul control de fond * SIN va fi de un punct in cazul societatilor care au inscrise fapte in cazierul fiscal, produc sau comercializeaza bauturi alcoolice, material lemnos si de constructie, deseuri, precum si al firmelor nou infiintate * Firmele a caror medie depaseste achizitiile din perioada analizata nu vor primi puncte * Deconturile cu risc scazut vor fi solutionate pe baza analizei individuale, pentru care compartimentele de specialitate vor solicita prezentarea de documente suplimentare

Administratiile finantelor publice vor stabili pentru fiecare companie un standard individual negativ (SIN), reprezentand suma maxima a TVA ce poate fi rambursata fara control documentar sau tematic, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Finantelor Publice. Metodologia va fi aplicata incepand cu deconturile de TVA aferente lunii ianuarie 2004, cu termen de depunere pana la data de 25 februarie. Stabilirea SIN va fi realizata anual, aceasta fiind prima etapa pentru rambursarea TVA in functie de analiza de risc a fiecarei firme. Pentru primul semestru al acestui an, SIN-ul va fi stabilit in luna ianuarie, in functie de deconturile de TVA aferente perioadei decembrie 2002 - noiembrie 2003, modul de indeplinire a obligatiilor fiscale din aceasta perioada si situatiile financiar-contabile de la jumatatea anului trecut. Pentru perioada iulie 2004 - iunie 2005, SIN-ul va fi stabilit in luna iunie a acestui an, dupa prelucrarea datelor din bilantul anual si a celor din deconturile depuse in intervalul mai 2003 - aprilie 2004. Incepand cu anul 2005, SIN-ul anual va fi stabilit numai in luna iunie.

Metodologia calcularii standardului individual negativ

SIN va fi de o unitate in cazul societatilor care au inscrise fapte in cazierul fiscal, produc sau comercializeaza bauturi alcoolice, material lemnos si de constructie, deseuri, precum si al firmelor nou infiintate. In aceste situatii, rambursarea va fi efectuata numai in urma controlului fiscal. Pentru celelalte societati, SIN-ul brut va fi calculat ca diferenta intre media TVA colectata si media TVA deductibila din ultimele 12 luni. In cazul celor care depun deconturi lunare, SIN va fi lunar, iar pentru companiile care depun deconturi trimestriale, indicatorul va fi stabilit pe trimestru. SIN-ul brut va fi corectat cu indicele de inflatie si va fi ajustat in functie de comportamentul fiscal al fiecarui platitor, stabilit in functie de mai multe criterii, cum ar fi valoarea capitalului social si a imobilizarilor corporale, rezultatul financiar al anului anterior (profit sau pierdere). Astfel, firmele vor primi 50 de puncte daca au un capital social mai mic de 25 milioane de lei, 25 de puncte in cazul in care capitalul se incadreaza intre 25 de milioane de lei si 500 de milioane de lei si zero puncte daca depaseste 500 de milioane de lei. Daca imobilizarile corporale se situeaza sub suma medie de rambursat, firmele vor primi inca 45 de puncte, iar daca sunt mai mari, nici unul. Firmele cu profit in anul anterior vor primi zero puncte, iar cele cu pierderi, 20 de puncte. Un alt criteriu este obiectul de activitate preponderent, punctajul fiind de 60 pentru comert intern, 40 pentru servicii, 20 - productie agricola si zero - productie industriala. Daca firmele nu au deconturi de TVA nedepuse, nu vor primi puncte suplimentare, dar cele care nu au depus mai mult de un decont vor avea inca 40 de puncte. Alti factori care vor contribui la calcularea SIN-ului sunt media vanzarilor in functie de media achizitiilor, de depunerea declaratiilor fiscale, de inregistrarea de obligatii fiscale restante, precum si perioada scursa de la ultimul control de fond. Firmele care nu au avut nici un control de la infiintare, iar perioada de la infiintare depaseste 36 luni, vor primi 50 de puncte. Companiile care au avut sub sase rambursari de TVA fara control in ultimele luni vor primi 25 de puncte, iar cele care au avut mai mult de sase, 50 de puncte. Daca nu a existat nici o astfel de rambursare, punctajul este zero. In situatia in care procentajul sumelor respinse la control din totalul solicitat la rambursare in ultimele 12 luni depaseste 30%, firmele vor primi inca 100 de puncte. Pentru diferite procente se vor aloca 45, 35 si, respectiv, 15 puncte.

Rambursarea SIN-ului

In cazul in care suma solicitata la rambursare este mai mica sau egala cu SIN-ul ajustat, sistemul va genera in mod automat un referat de aprobare a rambursarii. Daca suma de rambursat este mai ridicata, se va proceda la o analiza de risc, in functie de alte criterii, cu punctaj separat. Primul dintre criterii se refera la totalul sumelor rambursate in ultimele 12 luni fara control fiscal. Punctajul va fi zero cand sumele sunt cuprinse intre 50 de milioane de lei si un miliard de lei, 10 puncte pentru sume de la un miliard de lei la cinci miliarde lei, 30 de puncte pentru rambursari de la cinci miliarde lei la zece miliarde lei si 50 de puncte daca sumele rambursate fara control depasesc zece miliarde lei. De asemenea, firmele primesc 50 de puncte daca detin imobilizari corporale proprii mai mici decat suma solicitata din luna analizata, in caz contrar urmand sa nu primeasca puncte. Companiilor le vor mai fi acordate 50 de puncte daca media veniturilor din ultimele 12 luni este mai mare decat veniturile din perioada analizata si zero puncte daca este mai mica. Ultimul criteriu se refera la media valorii achizitiilor din ultimele 12 luni. Firmele a caror medie depaseste achizitiile din perioada analizata nu vor primi puncte, iar cele aflate in situatia opusa vor primi 50 de puncte. In functie de analiza de risc, deconturile vor fi clasificate ca fiind cu risc scazut, pentru un punctaj intre zero si 60, si cu risc mare, daca se obtine un punctaj intre 60 si 200, pentru cel putin una din perioadele din care provine suma solicitata la rambursare. Deconturile cu risc scazut vor fi solutionate pe baza analizei individuale, pentru care compartimentele de specialitate vor solicita prezentarea de documente suplimentare, cum ar fi jurnale de cumparari si de vanzari, contracte comerciale, facturi si documente vamale care sa ateste exportul efectuat, documente de atestare a efectuarii unei investitii, precum si balantele de verificare aferente perioadelor de raportare. In cazul in care diferentele pot fi justificate, reprezentantii administratiei financiare vor propune aprobarea rambursarii. Daca diferentele nu pot fi justificate si clarificate in urma analizei documentare, firma respectiva va fi controlata fiscal. Deconturile negative de TVA care sunt incadrate in categoria cu mare risc vor fi transmise zilnic la compartimentele cu atributii de control fiscal. Dupa efectuarea controlului, acestea vor intocmi un raport si vor emite o decizie de impunere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii