Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bancile doresc o preschimbare rapida a bancnotelor la denominare

ro

11 Oct, 2004 00:00 694 Marime text
Institutiile bancare comerciale ar fi avantajate de o preschimbare imediata a bancnotelor actuale in cupiuri denominate, fara o perioada indelungata de circulatie in paralel a celor doua tipuri de bani, a declarat Agentiei Mediafax directorul general adjunct al ING Bank Romania, Misu Negritoiu. "Propunerea noastra prevede o perioada de tranzitie, in care poti plati cu moneda veche, dar sa fie puse in circulatie numai bancnote noi. Adica, banii preschimbati sa nu se mai intoarca", a spus Negritoiu, in cadrul unei conferinte de presa organizata pentru a marca zece ani de prezenta ING pe piata romaneasca. La data de 1 iulie 2005, moneda nationala va fi denominata astfel incat 10.000 lei vechi aflati in circulatie la acea data vor fi schimbati pentru 1 leu nou, care se va diviza in 100 bani. Proiectul de lege aprobat de Parlament stabileste o perioada de tranzitie de 18 luni, in care cele doua tipuri de bancnote vor circula in paralel. De asemenea, preturile vor fi afisate in mod obligatoriu, in ambele valori, incepand cu patru luni inainte de momentul denominarii. Oficialul ING Bank recunoaste ca in formula unei perioade scurte de tranzitie, adoptata de tarile europene la introducerea euro, costurile imediate de emisiune vor fi mai ridicate pentru BNR. Totodata, Negritoiu avertizeaza asupra problemelor care pot aparea in cazul unei perioade lungi de circulatie in paralel a vechilor si noilor cupiuri, dupa modelul aplicat de Franta in urma cu 40 de ani. Astfel, bancile vor fi obligate sa-si inregistreze evidentele in doua sisteme si sa-si adapteze programele informatice. In acelasi timp, va fi posibila eliberarea de numerar de la bancomate doar intr-una din variantele de cupiuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii