Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
14:12 06 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UE creşte bugetul pentru apărare

ro

15 Nov, 2016 14:57 219 Marime text
Statele Uniunii Europene vor creşte bugetul destinat apărării pentru a face faţă ameninţărilor de la graniţele sale. Decizia a fost luată de miniştrii apărării şi de externe ai Uniunii, în cadrul unei reuniuni la care a participat şi secretarul general al NATO. De asemenea, oficialii europeni au fost de acord, pentru prima dată, cu un plan privind trimiterea unei forţe de reacţie rapidă care poate interveni în afara Europei.
 
Discuţiile de la Bruxelles vin în condiţiile în care aliaţii europeni ai Statelor Unite sunt îngrojoraţi că viitorul preşedinte, Donald Trump, va diminua implicarea Americii în securitatea Europei, aşa cum a spus în campania electorală.
 
Secretarul general al NATO a salutat propunerea de a creşte bugetul apărării statelor membre.
 
„Europa trebuie să facă mai mult, trebuie să accelereze, Europa trebuie să investească mai mult în apărare şi exact acest lucru vedem că se întâmplă. Salut faptul că după mulţi ani de tăieri, Europa creşte cheltuielile de apărare”, a spus Jens Stoltenberg.
 
De asemenea, ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc, a declarat înainte de întrunirea miniştrilor Apărării şi de Externe, că planurile de apărare al Uniunii Europene sunt complementare cu acţiunile NATO.
 
„Ieri, ne-am asigurat că indiferent ce măsuri vom lua pentru consolidarea sistemului de apărare al UE, ele nu vor afecta complementaritatea relaţiei cu NATO. Vorbim de un obiectiv urmărit de multă vreme, atât la nivelul NATO cât şi al UE. În NATO există ţinta de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, în cadrul UE există un obiectiv asemănător, chiar dacă nu este vorba de o cifră exactă”, a precizat Mihnea Motoc, citat de Digi24.ro.
 
La reuniunea comună a miniştrilor apărării şi de externe a fost sprijinit proiectul de înfiinţare a unui cartier general al forţelor europene de reacţie rapidă.
 
„Miza de astăzi este autonomia strategică a Europei, astfel încât să fie capabilă să decidă singură asupra chestiunilor de securitate, indiferent că este în interiorul NATO, în cadrul unei coaliţii, al unui cadru al Naţiunilor Unite sau de sine stătătoare”, a atras atenția ministrul francez al Apărării, Jean-Yves le Drian.
 
Măsura nu este una care să submineze NATO, au insistat oficialii europeni, şi nu are legătură nici cu rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii