Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Sute de persoane rănite în timpul referendumului din Catalonia. Printre victime şi oameni ai legii

ro

01 Oct, 2017 17:48 2082 Marime text
Unsprezece membri ai forțelor de ordine au fost răniți duminică în Catalonia în cursul operațiunilor vizând împiedicarea desfășurării referendumul de autodeterminare, interzis de autoritățile de la Madrid, a comunicat Ministerul de Interne al Spaniei, transmite AFP citat de Agerpres.ro. 
  
'Deocamdată, în total nouă agenți de poliție și doi ai Gărzii Civile au fost răniți în timp ce executau ordinele' justiției, a transmis ministerul pe Twitter, precizând că agenții au fost loviți cu pietre.
 
 Pe de altă parte, departamentul de sănătate din Catalonia a anunțat că 337 de persoane au primit îngrijiri medicale în urma ciocnirilor cu forțele de poliție în timpul intervențiilor care vizează împiedicarea referendumului.

UPDATE: ora 20.00

Mai mult de 460 de persoane au fost rănite în confruntările violente cu poliția duminică, în ziua referendumului privind independența Cataloniei, a comunicat primarul Barcelonei, Ada Colau, transmite DPA.
 
'Peste 460 de persoane rănite în Catalonia deja. Ca primar al BCN cer încetarea imediată a asalturilor poliției împotriva populației lipsite de apărare', a scris Ada Colau pe Twitter.
 
Autoritățile secesioniste catalane au acuzat poliția spaniolă de brutalități 'nejustificate', după ce polițiști în echipament de intervenție au pătruns în forță în școli și alte clădiri publice desemnate ca secții de vot, și au confiscat materiale electorale. Susținători ai referendumului ocupaseră aceste sedii încercând să le mențină deschise pentru procesul de votare.
 
Purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Jordi Turull l-a indicat pe șeful executivului spaniol, Mariano Rajoy, drept principalul vinovat pentru aceste agresiuni.
 
Ministrul de externe în guvernul catalan, Raul Romeva i Rueda, a cerut Uniunii Europene să intervină. 'Cerem instituțiilor europene să condamne violența pe care o suferă cetățeni europeni', le-a spus el reporterilor.
 
La Madrid însă, guvernul și-a păstrat fermitatea, vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria declarând că poliția a acționat 'cu profesionalism' și 'proporțional', și cerându-le catalanilor să renunțe la 'farsa' referendumului care 'nu conduce nicăieri'.
 
La rândul său, ministrul de interne Juan Ignazio Zoidoa afirmat, la postul La Sexta, că 'instrumente de control al mulțimilor' au fost folosite doar într-unul din cele 70 de raiduri ale poliției.
 
Autoritățile catalane au organizat peste 2.300 de secții pentru cele aproximativ 5,3 milioane de persoane cu drept de vot. Secțiile ar urma să rămână deschise până la ora locală 20.00 (18.00 GMT). Conform unui purtător de cuvânt, 73% dintre centrele de vot sunt operaționale, în pofida acțiunilor poliției.
 
Înaintea raidurilor de duminică, polițiile spaniolă și catalană au confiscat cel puțin 12 milioane de buletine de vot, au arestat 14 oficiali implicați în organizarea scrutinului, au închis sute de site-uri legate de referendum și au preluat controlul asupra centrului unde urma să aibă loc numărătoarea.


Sursa:  Agerpres.ro. 
Sursa foto: Google Maps
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii