Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră în istoria Națiunilor Unite ONU interzice intrarea în porturi pentru patru nave. Care este motivul

ro

10 Oct, 2017 05:07 2517 Marime text
Comitetul de monitorizare a sancțiunilor impuse de ONU Coreei de Nord a anunțat luni că patru nave de transport marfă, suspectate de încălcare a rezoluțiilor Națiunilor Unite, au fost recent interzise în porturi din toată lumea, transmite AFP, preluat de Agerpres.

 

 
"Este prima oară în istoria Națiunilor Unite" că nave, identificate ca transportând mărfuri vizate de rezoluțiile ONU, sunt interzise în porturi, a subliniat Hugh Griffiths, coordonator al experților însărcinați cu dosarul nord-coreean.

 
El a vorbit pe acest subiect în fața jurnaliștilor la finalul unei ședințe publice a ONU, deschisă tuturor statelor membre ale organizației, în cursul căreia a anunțat interzicerea accesului în toate porturile lumii a celor patru cargouri bănuite de încălcarea sancțiunilor decise de ONU.

 

Interzicerea intrării în porturi a fost o decizie luată pe 5 octombrie, a precizat Griffiths. "Aceste patru nave sunt interzise în toate porturile (...) pentru că ar fi transportat mărfuri interzise", a adăugat el, refuzând să precizeze despre ce produse era vorba.

 
Conform unei surse apropiate cazului, cele patru nave au fost vizate pentru că au transportat sau continuă să transporte cărbune, fier sau pește, mărfuri expres enunțate în ultima serie de sancțiuni impuse Coreei de Nord de către ONU.
 

 
"Nominalizarea celor patru nave nu înseamnă o înghețare a activelor sau o interdicție de călătorie. Este vorba de o interdicție în porturi", a explicat Hugh Griffiths.

 
Trei din cele patru nave nominalizate de o sursă apropiată dosarului ar naviga sub pavilionul Insulelor Comore, Saint Kitts și Nevis, precum și sub cel al Coreei de Nord, susține AFP, care a consultat site-ul MarineTraffic, iar cea de-a patra navă nu a fost identificată sub vreun pavilion.

Mai citește și

Accident naval. Un petrolier s-a lovit de o dragă. Doi morți și trei dispăruți

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii