Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muntenegru Naționaliștii ruși ar fi încercat să îl asasineze pe premierul Milo Djukanvic

ro

06 Nov, 2016 19:57 1529 Marime text
Un procuror care investighează tentativa de a influența rezultatul alegerilor din Muntenegru, care au avut loc luna trecută, a afirmat că un grup de "naționaliști ruși" ar fi plănuit să îl asasineze pe premierul Milo Djukanovic pentru a aduce un partid de opoziție la putere, scrie Reuters, citat de Agerpres.

Teoriile conspiraționiste abundă în Muntenegru de la alegerile din 19 octombrie, când autoritățile de la Podgorica au arestat 20 de cetățeni sârbi la frontiera cu Serbia acuzați că ar fi plănuit atacuri armate împotriva unor instituții de stat, informează agenția de presă.

Partidele de opoziție au acuzat guvernul de fabricarea complotului și pe premier că încearcă să folosească serviciile de securitate pentru a-și consolida controlul asupra țării pe care o controlează de 25 de ani.

Înaintea votului, Djukanovic a afirmat că Rusia finanțează opoziția pentru a slăbi șansele Muntenegrului de a adera la NATO. Partidele de opoziție, dintre care multe susțin aderarea la NAO, au respins acuzațiile.

"Organizatorii acestui grup criminal sunt naționaliști ruși a căror premisă inițială a fost că guvernul muntenegrean condus de Milo Djukanovic nu poate fi schimbat la urne, ci că trebuie schimbat cu forța", a declarat Milivoje Katnic, procuror specializat în lupta împotriva crimei organizate.

Scopul operațiunii lor ar fi fost să îl asasineze pe premier și să ajute un partid din opoziție să preia controlul în parlament. Katnic nu a precizat și numele partidului.

"Autoritățile au descoperit că o grupare de crimă organizată s-a format pe teritoriul Muntenegrului, Rusiei și Serbiei cu scopul de a comite acte de terorism", a precizat procurorul, adăugând că gruparea angajase și un lunetist.

Katnic a spus că a investigat complotul împreună cu autoritățile din Serbia și că mai multe persoane au fost reținute și în țara vecină.


Sursa foto: montenegro.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii