Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moartea lui Iuri Gagarin, invaluita inca in mister, la 40 de ani de la producerea ei

ro

29 Mar, 2008 00:00 1283 Marime text
Circumstantele mortii primului om care a ajuns in spatiu, Iuri Gagarin, pe 27 martie 1968, intr-un accident de avion, sunt inca invaluite in mister, rezultatele anchetei efectuate de autoritati fiind clasate drept secrete, la 40 de ani de la aceasta drama, informeaza AFP. Gagarin, care a efectuat zborul sau istoric in spatiu pe 12 aprilie 1961, a murit sapte ani mai tarziu, in timp ce pilota un avion de antrenament MiG-15, care s-a prabusit in regiunea Vladimir (190 km la est de Moscova). Anuntul mortii sale a bulversat populatia din URSS. Conducerea Partidului Comunist a decis atunci sa nu publice rezultatele anchetei pentru a evita punerea in discutie a calitatilor profesionale ale celui devenit erou national. Accidentul avionului pilotat de Gagarin, alaturi de copilotul Vladimir Sereghin, a alimentat multi ani speculatiile cele mai bizare, de la asasinarea comandata de Leonid Brejnev, care ar fi fost invidios pe popularitatea primului om in spatiu, la o razbunare extraterestra. "Toate documentele (legate de acest accident, n.r.) au fost clasate drept secrete, iar raportul anchetei este depus la arhiva cu mentiunea ", scrie cotidianul popular Komsomolskaia Pravda. Bucatile de avion, sigilate in containere, au fost depozitate la Institutul de cercetari nr. 13 al Ministerului Apararii si "asteapta" o noua ancheta, adauga cotidianul. "Nu este necesar sa se faca o ancheta suplimentara. Nu se pune in discutie deschiderea containerelor", a spus un oficial al acestui institut, colonelul Alexander Kuruskin, citat de agentia Interfax, lasand sa se inteleaga ca acest caz a fost clasat. Mai multi ingineri si jurnalisti i-au cerut, in 2005, presedintelui Vladimir Putin sa comande o noua ancheta, insa administratia de la Kremlin a raspuns ca "nu exista motive pentru ca rezultatele comisiei de ancheta guvernamentale sa fie puse sub semnul intrebarii", potrivit Komsomolskaia Pravda. Cotidianul subliniaza ca, pana in prezent, nu a fost publicata nicio concluzie oficiala. Mai multi membri ai comisiei de ancheta au rupt tacerea in 1989, la putin timp dupa caderea URSS, sustinand ca avionul a intrat in vrie, insa n-au reusit sa se puna de acord asupra cauzelor acestei drame. Ipoteza cea mai plauzibila, spun anchetatorii, este ca avionul s-a lovit de un balon meteorologic, insa nu s-a putut trage o concluzie definitiva. Potrivit colonelului Igor Kuznetov, fost inginer de aviatie care a participat la ancheta, citat de Komsomolskaia Pravda, "avionul a decolat, desi cabina nu era ermetic inchisa" si, in timpul unei manevre, pilotii au lesinat. Alt expert militar, Iuri Kulikov, este de parere ca accidentul s-a produs din cauza "unei erori facute de echipaj, care nu a reusit sa stapaneasca avionul in conditii meteorologice dificile". Vaduva lui Gagarin, Valentina Gagarina, si coechipierii sai, fostii cosmonauti Valentina Tereskova, Valeri Bykovski si Alexei Léonov, a mers, joi, la locul dramei, unde a fost ridicat un monument (o copie a unui MiG-15), in onoarea lui Iuri Gagarin. Un serviciu religios a fost oficiat in onoarea cosmonautului. "Mi-am terminat misiunea. Revin (la sol, n.r.)", au fost ultimele cuvinte ale lui Iuri Gagarin, auzite de centrul de comanda. A murit la varsta de 34 de ani.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii