Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:09 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Marea Britanie a declanșat Brexit-ul. Theresa May confirmă. Poziţia Guvernului României

ro

29 Mar, 2017 15:00 949 Marime text
Astăzi, 29 martie, în Parlamentul de la Londra, Theresa May a spus că Marea Britanie a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.
 
Astfel, se dă startul negocierilor pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.
 

„Acum este timpul să strângem rândurile și să fim uniți (...) pentru a ne asigura că lucrăm pentru cel mai bun acord Brexit cu putință pentru Marea Britanie și pentru cel mai bun viitor posibil pentru noi toți'”, a spus premierul May, potrivit Reuters.

Guvernul României a luat act de decizia Guvernului britanic de a activa în mod oficial articolul 50 al Tratatului de la Lisabona prin care se declanșează procesul de ieșire din Uniunea Europeană.

„Regret faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu va mai fi partenerul nostru în interiorul structurilor şi instituțiilor comunitare. Sperăm că negocierile se vor purta într-un spirit constructiv, privilegiind interesele pe termen lung ale ambelor părți, întrucât necesitatea unor legături cât mai strânse între Uniunea Europeană și Regatul Unit nu poate fi pusă la îndoială. Prioritatea noastră este, acum, protejarea drepturilor cetățenilor români în Marea Britanie”, a declarat prim-ministrul României, Sorin Grindeanu.


Guvernul se va implica activ în protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (UK), în promovarea mecanismelor de consolidare a colaborării Uniunii Europene cu UK post Brexit și în păstrarea prevederilor bugetare europene privind Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună a UE 2014-2020, anunţă Executivul.

Prim-ministrul a cerut ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, să se deplaseze în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în prima parte a lunii aprilie, pentru a discuta cu membrii comunității românești și cu autoritățile britanice.

În contextul Brexit-ului, la nivelul Guvernului, a fost constituit un mecanism inter-ministerial care are scopul să fundamenteze mandatul general și mandatele sectoriale ale României și să urmărească procesul de negociere a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Acest mecanism este organizat astfel:
  • Consiliul inter-ministerial pentru Brexit – care va oferi liniile politice pentru definirea pozițiilor României, mandatul general și mandatele sectoriale, urmând să fie aprobate de Guvern. Acest Consiliu va fi condus de primul-ministru și coordonat de ministrul delegat pentru afaceri europene, iar din componența lui vor face parte mai multe ministere.
  • Comitetul de pilotaj – care va urmări procesul de negociere UE-UK
  • Comitetul de coordonare a afacerilor europene – care va asigura o informare constantă a tuturor ministerelor și va oferi cadrul necesar pentru dezbateri ocazionale
  • Grupuri de lucru inter-ministeriale, organizate la nivel tehnic. Primele trei grupuri de lucru vor urmări fundamentarea poziției României pe următoarele trei domenii de negociere: libera circulație a persoanelor, implicațiile la nivelul bugetului UE, relațiile externe și de securitate. 

Sursa foto: Facebook / Theresa May
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii