Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:14 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mahmoud Ahmadinejad respinge in avans orice rezolutie ONU impotriva Iranului

ro

25 Feb, 2008 00:00 847 Marime text

Iranul a respins sambata in avans orice noua rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU menita sa sanctioneze activitatile nucleare iraniene, a doua zi dupa publicarea unui raport prin care AIEA deplange lipsa de cooperare a Teheranului, relateaza AFP.

"Pot sa adopte rezolutii timp de 100 de ani. Acest fapt nu va schimba nimic. Linia noastra rosie nu este reprezentata de rezolutii. Este dreptul nostru", a declarat presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, in timp ce marile puteri se vor reuni luni pentru a pregati o noua rezolutie menita sa inaspreasca sanctiunile impotriva Iranului. "Daca nu vor sa transfere dosarul (...) Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), atunci sa-l pastreze in Consiliul de Securitate pana ce obosesc", a adaugat el. "Daca sunt nervosi, nu au decat sa bea un pahar de apa proaspata", a ridiculizat liderul de la Teheran. Presedintele iranian a adaugat ca este "in interesul" marilor puteri sa isi schimbe atitudinea, utilizand un ton amenintator in discursul sau. "Toate tarile care vor lua aceasta initiativa, fie europene sau non-europene, trebuie sa stie ca vom lua masuri ferme de represalii", a avertizat el. Alti oficiali iranieni au declarat, de asemenea, ca forul decizional ONU nu are nici un "motiv" pentru a retine dosarul nuclear iranian. "In cazul in care Consiliul de Securitate vrea sa adopte o noua rezolutie, aceasta va fi fara fundament legal si juridic", a declarat Javad Vaidi, directorul adjunct al agentiei nucleare nationale. Dupa publicarea vineri a raportului AIEA, Iranul isi revendica "victoria" dupa continutul pozitiv al documentului. "Va felicit excelenta voastra, precum si pe poporul iranian, pentru victoria istorica a Iranului in cea mai mare confruntare politica cu puterile opresive de la Revolutia Islamica" din 1979, a declarat Ahmadinejad intr-un mesaj adersat ayatollahului Ali Khamenei.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii