Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța avertizează „Niciun președinte american nu s-a aventurat să ia această decizie”

ro

15 Jan, 2017 17:12 2124 Marime text
Ministrul de externe al Franței, Jean-Marc Ayrault, a avertizat în legătură cu proiectul „cu grave consecințe” al președintele ales al SUA, Donald Trump, de transferare a ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Niciun președinte american nu s-a aventurat să ia această decizie”, a declarat Ayrault, la televiziunea publică France 3, în marja conferințe internaționale deschise duminică la Paris pe tema conflictului israeliano-palestinian.

„Acest lucru ar avea consecințe extrem de grave. Când ești președinte al Statelor Unite, asupra acestei chestiuni nu poți avea o poziție atât de tranșantă, atât de unilaterală, trebuie încercată crearea condițiilor de pace”, a mai arătat ministrul francez, potrivit Agerpres.

Jean-Marc Ayrault a deschis duminică, la Paris, o conferință vizând relansarea eforturilor de pace cu privire la conflictul israeliano-palestinian. La conferință participă peste 70 de state și organizații, însă cele două părți direct implicate și al căror dialog este întrerupt de mai bine de doi ani nu sunt reprezentate. Ea urmează se reafirme angajamentul comunității internaționale în favoarea soluției cu două state, israelian și palestinian, trăind alături în pace și securitate.

Palestinienii sunt favorabili inițiativei franceze, însă Israelul, care se opune vehement oricărei abordări multilaterale a dosarului, a denunțat-o în mod repetat.

„Conferința ce are loc astăzi la Paris este inutilă. Ea a fost coordonată de francezi și de palestinieni cu scopul de a impune Israelului condiții incompatibile cu necesitățile noastre naționale”, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, în deschiderea ședinței săptămânale de guvern, la Ierusalim.


Sursa foto: atlanticsentinel.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii