Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz incredibil în Uganda. Două cadre medicale au fost reținute după ce au primit șpagă de la ministrul Sănătății

ro

16 Sep, 2017 15:56 2480 Marime text
Două cadre medicale din Uganda au fost prinse în flagrant luând mită de la o pacientă, dar nu una obișnuită, ci chiar de la titulara portofoliului Sănătății, pe care cei doi au făcut-o să plătească servicii care sunt în mod normal gratuite, a anunțat aceasta din urmă sâmbătă pentru AFP, citat de Agerpres.ro. 
  
Ministrul Sănătății din Uganda, Sarah Opendi, a sosit vineri cu un taxi motocicletă la spitalul Naguru din capitala Kampala, purtând văl peste față pentru a nu fi recunoscută.
 

''Am primit numeroase plângeri cu privire la personalul spitalului, care cere bani de la pacienți'', a spus doamna Opendi.

 
Ea a explicat că, în timp ce se dădea drept o pacientă obișnuită, i s-au cerut 150.000 de șilingi (35 de euro) pentru teste de laborator, ''care se presupune că sunt gratuite''.
 

"I-am spus că nu am bani, dar el (cadrul medical) a insistat", a spus ea.

 
A fost apoi trimisă la o asistentă pentru a obține benzi de testare. Din nou i s-au cerut bani.
 

"Am plătit și apoi am sunat la poliție, care i-a arestat pe cei doi angajați", a adăugat ministrul.

 
Sursa: Agerpres.ro. 
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii