Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bosnia ameninta stabilitatea in Balcani mai mult decat Kosovo

ro

08 Jan, 2008 00:00 569 Marime text
Viitorul Bosniei-Hertegovina, divizata in doua entitati, reprezinta o amenintare "mai grava" pentru stabilitatea in Balcani decat Kosovo, a apreciat luni premierul sloven Janez Jansa, a carui tara asigura presedintia Uniunii Europene, relateaza AFP. "Bosnia-Hertegovina constituie o problema mai grava pentru stabilitatea in vestul Balcanilor", a declarat el, in cadrul unei intalniri la Ljubljana cu presa straina. "Pentru Kosovo, este clar ceea ce se va intampla, problema este sa stim cum sa ajungem la acest lucru", a precizat el, dand de inteles ca o independenta sub supraveghere internationala a provinciei sarbe cu majoritate albaneza este inevitabila. Pentru Bosnia de dupa razboi (1992-1995), formata din Federatia croato-musulmana si Republica Srpska (sarba), unite intre ele prin slabe institutii centrale, perspectivele sunt mai putin clare, a apreciat el. "Trebuie sa vedem in primul rand daca acordul de la Dayton (de la 21 noiembrie, care a pus capat razboiului si a dus la crearea acestor institutii) functioneaza", a explicat premierul sloven. In privinta duratei, "nu este posibil sa existe un stat care sa nu se poata administra singur si are nevoie de guvernatori internationali" pentru a functiona, a adaugat el, referindu-se la Inaltul reprezentant al comunitatii internationale in Bosnia, Miroslav Lajcak. Bosnia-Hertegovina a fost afectata la sfarsitul lui 2007 de o criza politica, ce a culminat cu demisia, la inceputul lui noiembrie, a premierului bosniac, sarbul Nikola Spirici, pentru a protesta fata de masurile impuse de Lajcak, menite sa eficientizeze functionarea Guvernului central. Sarbii bosniaci considera ca acestea au fost directionate impotriva comunitatii lor. Nikola Spirici a fost din nou desemnat, la sfarsitul lui decembrie, in functia de sef al Guvernului.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii