Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

4 milioane de britanici vor să rămână în UE şi cer un nou referendum. Guvernul nu este de acord

ro

09 Jul, 2016 13:48 1803 Marime text
Guvernul Marii Britanii refuză categoric organizarea unui al doilea referendum pentru a decide dacă Anglia va rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Acesta este răspunsul comunicat astăzi de către Executivul britanic pentru cele peste patru milioane de cetăţeni, care au semnat o petiţie şi cer un nou referendum, transmite Agerpres.  

Fiecare semnatar al petiției a primit un e-mail din partea Ministerului de Externe în care se poate citi că "guvernul a răspuns la petiția pe care ați semnat-o".

Această petiție invita "guvernul să aplice o regulă potrivit căreia dacă un vot în favoarea menținerii sau ieșirii din UE se bazează pe mai puțin de 60% dintre alegători cu o rată de participare inferioară procentului de 75%, atunci trebuie organizat un al doilea referendum".

"Așa cum premierul a spus clar în declarația sa în fața Camerei Comunelor în 27 iunie, referendumul a fost exercițiul democratic cel mai important din istoria britanică cu peste 33 de milioane de persoane care s-au pronunțat. Primul ministru și guvernul au spus clar că este vorba despre un vot unic pentru o generație și că decizia trebuie să fie respectată. Noi trebuie acum să pregătim procesul de ieșire din UE și guvernul este hotărât să garanteze cel mai bun rezultat posibil pentru poporul britanic în aceste negocieri", se arată într-un mesaj al Guvernului britanic dat publicităţii astăzi. 

Vă reamintim că pe data de  23 iunie, 17,4 milioane de britanici au votat în favoarea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (adică 51,9%) față de 16,1 milioane care votaseră pentru rămânerea în UE. Participarea a fost de 72,2%.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii