Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Imnului National, sarbatorita cu mare fast pe esplanada Comandamentului Flotei (galerie foto)

ro

30 Jul, 2010 01:54 4178 Marime text
ziua_imnului.jpgZiua Imnului Naţional al României, celebrată ieri cu mare fast de Prefectura Constanţa, în colaborare cu Garnizoana Constanţa, la Comandamentul Flotei, a adunat şefi ai administraţiilor locale din judeţ, dar şi ai instituţiilor din Constanţa.

Zeci de şefi ai autorităţilor locale din judeţ (Mariana Gâju - Cumpăna, Tudorel Nădrag - Hârşova, Dumitru Chiru - Lumina, Mugurel Mitrana - 23 August, Cristian Cârjaliu - Agigea, Vasile Delicotti - Poarta Albă), directori de instituţii deconcentrate din municipiu, consulul rus - Victor Demin, muftiul cultului musulman - Iusuf Muurat, rectorul Universităţii „Andrei Şaguna" - Aurel Papari, şeful interimar al IPJ Constanţa - George Popa, general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale - colonelul Vasile Hermeneanu, Alexandru Mîrşu - comandantul Flotei şi comandantul Garnizoanei Constanţa, dar şi cadre militare în rezervă, au onorat ceremonia de intonare a celor cinci imnuri pe care statul român le-a avut din 29 iulie 1948 încoace. Nu a lipsit nici subprefectul Aidun Kurt-Mola, deputatul UDTTMR - Amet Aledin, preşedintele UDTTMR - Amet Varol, dar nici secretara judeţului, Mariana Belu, şi Petrică Munteanu, ca reprezentanţi ai autorităţii judeţene, respectiv locale.

Evenimentul a debutat cu onorul pe care reprezentanţii structurilor MAI şi MApN l-au dat prefectului Claudiu Palaz, urmat de slujba de binecuvântare oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisiului şi de alocuţiunea reprezentantului Guvernului în teritoriu. De altfel, cea care a făcut senzaţie şi a atras cel mai mult atenţia tuturor a fost fanfara marinei militare care, la finalul ceremoniei a oferit celor prezenţi un spectacol cum nu s-a mai întâmplat până acum cu această ocazie.

„Ceremonia la care am asistat ne-a dovedit că suntem aproape de valorile naţionale - steag şi imn. Toată lumea a fost foarte încântată de cum a decurs ceremonia. A fost un lucru bun că s-a făcut o trecere în revistă a tuturor celor cinci imnuri de la 1848 încoace", a susţinut prefectul Claudiu Palaz la finalul evenimentului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii