Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Week-end in intuneric si fara apa pentru mii de constanteni

ro

21 Dec, 2009 05:21 1092 Marime text
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, alimentarea cu energie electrică la nivelul judeţului a fost întreruptă. Motivul: o avarie survenită pe linia de 400 kw din zona Cernavodă.

Dacă în cazul locuitorilor din municipiile Constanţa şi Mangalia, precum şi din oraşul Năvodari pana de curent a durat aproape trei ore, mii de oameni din 21 de sate şi comune au rămas în beznă şi pe parcursul zilei de duminică. Avaria survenită pe linia de 400 kw din zona Cernavodă a fost remediată în jurul orei 04.35, ceea ce a permis realimentarea cu electricitate a unor localităţi. Însă, echipe ale ENEL Dobrogea au lucrat ieri, pentru remedierea şi a altor avarii ce au afectat 12 linii totale şi patru linii parţiale, precum şi 100 de posturi de transformare. În contextul prezentat au rămas fără curent electric: Tichileşti, Horia, Topalu, Saraiu, Crişan, Stupina, Crucea, Pantelimon De Jos, Pantelimon De Sus, Runcu, Mioriţa, Stejaru, Dulgheru, Luminiţa, Sibioara, Tătaru, Cotu Văii, Darabani, Coroana, Vâlcele, Vârtop şi Albeşti.

Ieri, în jurul orei 14.00, avariile de la trei linii totale, patru linii parţiale şi 80 de posturi de transformare tot nu fuseseră remediate. În consecinţă, 11 localităţi continuau să nu aibă curent electric: Cuingiuc, Capidava, Luminiţa, Sibioara, Tătaru, Albeşti, Deleni, Pietreni, Şipote, Adamclisi şi Zorile.

Apa la mare căutare în patru localităţi

Chiar dacă apăruseră probleme în alimentarea cu energie electrică a multor localităţi, ieri dimineaţă, la ora 07.00, conducerea Regiei Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa raporta Instituţiei Prefectului că nu există probleme privind furnizarea apei potabile către cetăţeni. În schimb, şapte ore mai târziu, o informare RAJA confirma că, două ore mai târziu, distribuirea apei potabile în localităţile Albeşti, Limanu, Vama Veche şi 2 Mai a fost întreruptă din cauza avariilor apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii