Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:09 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor fi cercetaţi în stare de libertate

ro

04 Dec, 2012 03:31 1188 Marime text
Nicuşor Apostol, Ion Elvis şi Marius Voicu, acuzaţi că ar fi participat la un scandal general din municipiul Constanţa, au fost puşi în libertate. Decizia aparţine Curţii de Apel şi este definitivă. În sarcina celor trei bărbaţi s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la tentativă de omor calificat.

Poliţiştii spun că, la data de 10 noiembrie, ora 21.11, au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu, în faţa unui bar, are loc un scandal. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că între mai multe persoane, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a avut loc un conflict spontan şi, pentru aplanare, administratorul barului a intervenit între aceştia. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că participanţii la scandal au agresat fizic un bărbat de 50 de ani, care a fost transportat cu o ambulanţă la SCJU Constanţa. În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au fost identificate zece persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, din Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii