Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violatorii-circari cer eliberarea

ro

31 Aug, 2009 02:28 944 Marime text

Trei tineri care munceau la negru la Circus Americano, prezent în această perioadă în staţiunea Saturn, au fost arestaţi preventiv. Ei sunt suspectaţi că au violat şi tâlhărit o tânără din Mangalia. Tribunalul Constanţa va judeca, astăzi, recursurile formulate de cei trei împotriva deciziei de arestare preventivă.

La finele săptămânii, lucrători din cadrul Poliţiei Mangalia au identificat şi reţinut pe Viorel Beniamin Badiu, de 21 de ani, din Hunedoara, Cristian Sebastian Molnar, de 19 ani, din satul Singer, judeţul Mureş, şi Adrian Dragomir, de 34 de ani, din localitatea Izvoarele, judeţul Dolj. Cei trei sunt suspectaţi de comiterea violului şi a tâlhăriei ce au avut loc în noaptea de 11spre 12 august asupra unei tinere, de 21 de ani, din Mangalia. Fata se întorcea noaptea de la serviciu, când indivizii cu chef de „distracţie", sub ameninţarea cu un cuţit, au dus-o în gangul unei locuinţe părăsite. Unul dintre ei i-a luat telefonul mobil, iar ceilalţi doi au violat-o.
„Poliţiştii au găsit, în incinta circului unde lucrează cei trei tineri, telefonul furat şi cuţitul cu care au ameninţat tânăra", a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Radu Croitoru. Potrivit reprezentantului IPJ Constanţa, cei trei indivizi au antecedente penale, dar nu de această natură, ei fiind „clienţii" oamenilor legii pentru furturi şi tâlhării.

Vineri după-amiază, Badiu, Molnar şi Dragomir au fost aduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia şi apoi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, magistraţii emiţând pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Suspecţii au formulat recurs împotriva deciziei luate de magistraţi, acesta urmând a fi judecat, astăzi, de Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii