Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:32 20 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Victima" campionului reţinut pentru ultraj, audiată la Deva

ro

13 Mar, 2012 00:00 998 Marime text
giurescu-sursaHunedoreanul.jpgLucrătorul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara care s-ar fi luptat în trafic, anul trecut, cu Florin Ovidiu Giurescu, din Constanţa, campion naţional al tenis de masă, va fi audiat. Procedura va avea loc în dosarul penal cu numărul unic 9386/221/2011, unde campionul constănţean a fost trimis în judecată la începutul lunii august 2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Magistraţii Judecătoriei Deva au redeschis, pentru a şasea oară, dosarul în care Florin Ovidiu Giurescu, în vârstă de 33 de ani, din Constanţa, reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. În cadrul ultimei şedinţe, instanţa de judecată a decis ca la următoarea înfăţişare să fie audiată partea civilă din dosar, respectiv poliţistul care ar fi fost ultragiat. Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, în seara zilei de 8 iulie 2011, în jurul orei 19.00, lucrătorii Serviciului Rutier au scos din trafic, pe DN 7, în localitatea Ilia, un BMW condus de Florin Ovidiu Giurescu. Motivul? Constănţeanul ar fi efectuat o depăşire neregulamentară. Conform datelor oferite la vremea respectivă, în momentul în care a fost tras pe dreapta şi i s-a adus la cunoştinţă că va rămâne fără permis, Giurescu ar fi înjurat un poliţist, iar altuia i-ar fi rupt cămaşa. La scurt timp după presupusul incident, constănţeanul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, iar mai apoi a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţie Hunedoara. Campionul naţional al tenis de masă a fost eliberat pe data de 9 iulie 2011.

Ti-a placut articolul?

Comentarii