Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi aici cine şi de ce rămâne în arest din dosarul „Raim"

ro

09 Jan, 2012 00:00 3592 Marime text

cap_5.jpgMagistraţii Judecătoriei Mangalia, dar şi cei ai Tribunalului Constanţa au decis ca indivizii reţinuţi în urma percheziţiilor din dosarul „Raim" să rămână în Centrul de reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa. Recent, magistraţii din Mangalia au decis prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale pentru Robert Dumitru Ţibuleac, Raim Iuzeir, Şenal Mustafa, Alberto Mustafa, Bogdan Claudiu Lucachi, Florin Martac, Dumitru Albotă şi Vasile Dumitru.

Conform datelor făcute publice de Judecătoria Mangalia, instanţa de judecată a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dispunând prelungirea arestării preventive a lui Robert Dumitru Ţibuleac - cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (trei fapte), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Raim Iuzeir este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

raim-mascat_1.jpg

La rândul său, Şenol Mustafa este suspectat de procurori de săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Alberto Mustafa este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, (două fapte), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, (trei fapte), asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, ameninţare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. De comiterea unor infracţiuni asemănătoare este acuzat Vasile Dumitru, dar şi Dumitru Albotă, Florin Martac şi Bogdan Claudiu Lucachi. Recent, instanţa de judecată a decis prelungirea arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie şi până la data de 6 februarie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii