Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vameşul judecat pentru corupţie nu are voie să părăsească ţara

ro

09 Jun, 2012 02:22 1677 Marime text
Acuzat de corupţie de Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, angajatul suspendat al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, Sandu Nelu Valentin are voie să părăsească municipiul Mangalia. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanţa, în dosarul în care vameşul a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru fapte de corupţie.

Revenind la minuta instanţei, magistraţii au admis ca fondată cererea inculpatului de înlocuirea a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea Mangalia, cu aceea de a nu părăsi tara, fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, vameşul este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Mai mult decât atât, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul nu va avea voie să intre în legătură cu celelalte persoane cercetate în prezenta cauză şi să nu se apropie de acestea direct sau indirect. Procurorii arată că, în perioada 20 - 23 martie, Sandu Nelu Valentin ar fi primit, prin intermediari, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import - export, suma de 700 de dolari pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, să deruleze cu celeritate formalităţile vamale necesare activităţii firmei denunţătorului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii