Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unii la muncă, alţii în concediu Vedeţi cum se pulverizează cuiburile de crimă organizată

ro

25 Feb, 2011 02:04 1698 Marime text
cap_9.jpgCu ocazia prezentării bilanţului Ministerului Administraţiei şi Internelor, din data de 22 februarie, preşedintele României a spus că „oriunde pui degetul apar elemente de corupţie, fie că vorbim de permisele auto la Piteşti, fie că vorbim de frontiere, fie că vorbim de înţelegeri cu grupuri de crimă organizată la nivel local"

Atât şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, cât şi cel al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa nu au dorit să comenteze afirmaţiile preşedintelui României, precizând însă că şi la momentul acesta se fac verificări cu privire la grupările infracţionale. Deşi am încercat să luăm legătura şi cu inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Dumitru Catană, nu a fost de găsit, nici de această dată, fiind plecat, după cum se vorbeşte prin poliţie, în concediu. „Cred că trebuie să vă menţineţi priorităţile şi ele nu trebuie să fie declarative. Lupta împotriva evaziunii fiscale, împotriva grupurilor de crimă organizată. Vreau să pulverizaţi grupurile de crimă organizată de la nivel local şi central", a mai spus preşedintele, pentru cine a trebuit să audă şi să acţioneze.

Basescu_Dumitru_Catana.jpgProcurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Teritorială Constanţa, Laurenţiu Bratosin, este de părere că „expresia «criminalitate organizată» sau cea de «grupare infracţională organizată» au un caracter mult mai restrâns în sens juridic decât în limbajul comun". „Nu doresc să comentez afirmaţiile preşedintelui. Vreau însă să subliniez că expresia «criminalitate organizată» sau cea de «grupare infracţională organizată» au un caracter mult mai restrâns în sens juridic decât în limbajul comun. De-a lungul timpului, în măsura în care am fost sesizaţi sau am deţinut informaţii concrete despre existenţa unor grupări infracţionale organizate am procedat la investigarea lor şi pe unele am reuşit să le probăm, în sensul că am întocmit rechizitoriul şi am sesizat instanţa de judecată. Există şi acum informaţii în curs de verificare, în diferite stadii, referitoare la grupările infracţionale", a mai completat şeful DIICOT Constanţa. La rândul său, comisarul Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate de la malul mării a spus că, în opinia lui, preşedintele României s-a referit la interlopi, admiţând că există crimă organizată, căci de nu ar fi fost aşa, brigada pe care o conduce nu ar mai funcţiona.

BCCO îşi face treaba

„Este părerea mea că s-a referit la interlopi. (...) Noi ne facem treaba. Sunt anumiţi timpi în care se fac cercetări. Nu suntem la ordine publică să te duci pe stradă la lanternă. În instanţă îţi trebuie probatoriu solid", a adăugat Pavel. Reamintim că şeful statului a mai precizat, marţi, că „esenţial pentru România este ca instituţiile statului să funcţioneze la parametri naţionali. Luând harta ţării se vede, de la mare distanţă, unde poliţia este tolerantă cu grupurile de romi sau de români". „Cred ca trebuie să vă menţineţi priorităţile şi ele nu trebuie să fie declarative. Lupta împotriva evaziunii fiscale, împotriva grupurilor de crimă organizată. Vreau să pulverizaţi grupurile de crimă organizată de la nivel local şi central. Vreau să aflaţi la ce zone duce protecţia acestor grupuri. Vă cer să vă faceţi datoria în limitele legii, fără menajamente faţă de cei care o încalcă, indiferent ce sunt ei".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii