Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un magazin şi patru bănci, prejudiciate Un pensionar este acuzat că a luat credite prin înşelăciune

ro

05 Sep, 2015 00:00 1857 Marime text
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu sprijinul DGIPI - SIPI Constanţa, au finalizat cercetările într-un dosar penal cu credite luate sub semnătură falsă.

În atenţia poliţiştilor a intrat un pensionar din Constanţa, de 60 de ani, care a ajuns să fie cercetat pentru săvârșirea a patru infracţiuni de înșelăciune și patru infracţiuni de uz de fals. Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus, ieri, trimiterea în judecată a bărbatului. Cum a ajuns el în situaţia aceasta?
 
Se pare că pensionarul C. Mihai ar fi folosit înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată falsificate, reprezentând decizie de pensionare, cupon de pensii emise pe numele său și factură Enel. Cu acestea, el ar fi obţinut, în perioada august - octombrie 2014, de la un magazin şi de la patru bănci din Constanţa, credite de nevoi personale și carduri de credit în valoare totală de 30.928 de lei, atât pentru achiziţionarea de produse electronice, electrocasnice și de mobilier de la două magazine, cât și pentru utilizarea în interes personal.
 
Asupra unui bun imobil al inculpatului C. Mihai s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea recuperării pagubei produse. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii