Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou incident naval in care este implicata o nava a societatii Unicom Holding

ro

03 Dec, 2005 00:00 1147 Marime text
Portul Constanta a fost din nou scena unui accident naval, produs in cursul serii de joi. Astfel, intre un impingator si o motonava s-a produs o coliziune, in timpul unei manevre de acostare, in conditii de vizibilitate buna si o forta a vantului, ce batea dinspre N-NE, destul de scazuta. Potrivit directorului Capitaniei Zonale Constanta, Alexandru Mezei, impingatorul Rovinari 6, in timp ce efectua o manevra cu barja 453 din dana RoRo 3 pentru dana 97, a lovit motonava Unicom 3, ce se afla acostata in dana 78, in dubla cu motonava Unicom 5. In urma coliziunii, petrolierul apartinand SC Unicom Holding SA a suferit doua indoituri, cu un diametru de 20 cm, in prova de deasupra liniei de plutire. Nu au fost inregistrate victime omenesti si nu au fost gasite urme de poluare. Ofiterii din cadrul Serviciului Cercetare si cei ai Serviciului Siguranta Navigatiei incearca sa stabileasca imprejurarile in care a avut loc evenimentul. Din primele cercetari, s-a stabilit faptul ca motorul impingatorului Rovinari 6 s-a oprit brusc in timpul manevrei pe care o efectua. De remarcat ca acesta este cel de-al doilea incident din ultima luna in care este implicata o nava care apartine armatorului SC Unicom Holding SA, la jumatatea lunii noiembrie, vasul Unicom Energy fiind protagonist al unei alte coliziuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii