Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucis de un elev de liceu Andrei Soroceanu va fi condus sâmbătă pe ultimul drum

ro

13 Dec, 2012 02:52 4241 Marime text
agigea_sursa_tv_neptun1.jpgAndrei Soroceanu, tânărul ucis într-un bar din Eforie, va fi înmormântat, sâmbătă, la ora 12.00, la Agigea.

Şeful postului de Poliţie din Agigea, Octavian Stanciu, susţine că Andrei nu a avut antecedente de niciun fel. „Nu era cunoscut de noi ca un element negativ, nu am avut probleme cu el pe raza comunei", a declarat şeful de post. Stanciu a subliniat că tânărul ucis într-un bar din Eforie a fost crescut într-o familie liniştită, de oameni muncitori. Potrivit şefului de post, ieri, trupul neînsufleţit al băiatului urma să fie adus la Agigea.

Marius, cel care l-a lovit cu piatra pe Andrei, este în arest şi riscă să stea ani buni după gratii. Marius are 18 ani şi a intrat anul acesta în clasa a XII-a, însă din cauza numărului mare de absenţe el urma să fie exmatriculat. „Sebastian Marius Costache nu a fost un elev-problemă în primii ani de liceu. În primul semestru al acestui an a acumulat mai multe absenţe. Noi i-am făcut referat de exmatriculare încă de pe data de 29 noiembrie. Am anunţat şi familia", a declarat directorul Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca", Elena Dogu.

Cum s-a petrecut tragedia

Amintim că Sebastian Marius Costache, din Eforie Nord, a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest preventiv la numai 18 ani, fiind acuzat de omor calificat. Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în noaptea de 8/9 decembrie, în jurul orei 23.00, s-a produs un conflict spontan minor între doi tineri, unul din oraşul Eforie, iar celălalt din comuna Agigea, la grupul sanitar al unui bar din centrul oraşului Eforie Nord. Cei doi tineri şi-au chemat fiecare câţiva prieteni în sprijin, iar la scurt timp a izbucnit o altercaţie între cele două grupuri, când mai toţi participanţii s-au lovit reciproc cu pumnii sau picioarele şi şi-au provocat leziuni superficiale. „În cursul altercaţiei respective, inculpatul a lovit-o cu o piatră de mari dimensiuni, în zona capului, pe victima S.A., (n.r. Andrei Soroceanu), în vârstă de 22 de ani, şi i-a provocat un grav traumatism cranio-cerebral. Victima a fost transportată în comă profundă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supusă intervenţiei neurochirurgicale de urgenţă, însă, cu toate îngrijirile acordate, la data de 11 decembrie 2012, ora 12.15, a decedat în spital, fără a-şi reveni din starea comatoasă", potrivit organelor de anchetă. Tânărul de 18 ani urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, propunere ce va fi trimisă spre soluţionare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 13 Dec, 2012 13:48 dumnezeu sa te odihneasca ANDREI!!!...............
  • Sfarmă Piatră 13 Dec, 2012 03:31 Ca în dark ages...Poc-poc cu pietroiul!Dacă i-ai pune să citească o carte i-ai tortura cel mai tare.Mi-e scârbă la propriu de ce a ajuns Țara!Cum mama dracului să mai faci copii în România-primitivă?!?Ca să ajungă să ți-i mierlească pe stradă lichele din acestea?Aici ma refer la toți,inclusiv la victimă care nu e mai breaz,doar atât,a avut nenorocul să fie cap de linie la bolovan.La fel de bine putea să fie el autorul și celălalt victima.Bar-ba-ri-e!!Reintroduceti pedeapsa cu moartea!The last resort!