Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turisti unguri morti la Tuzla

ro

07 Sep, 2009 03:10 1180 Marime text

Poliţiştii de la Rutieră şi cei de la descarcerare au avut de lucru şi ieri. Un apel efectuat în jurul orei 10.40 informa că, pe DN 39, două autoturisme s-au ciocnit violent.

Accidentul s-a produs ca urmare a pierderii controlului asupra autoturismului marca Renault Clio, condus de Forgo Juliana Tamaş (61 de ani). Femeia se afla la volanul maşinii cu număr de înmatriculare de Ungaria şi era însoţită de Antal Gheorghe (61 ani). Din cauza vitezei neadaptate la carosabilul ud, maşina a intrat pe contrasens şi s-a lovit de un alt autoturism, care circula regulamentar. Autoturismul izbit avea numărul de înmatriculare AG 22 WYF şi era condus de Constantin Badea (21 de ani), din Mioveni, judeţul Argeş. Acesta era în vacanţă pe litoral şi era însoţit de Diana Popa, de 20 de ani. Vacanţa celor patru turişti s-a încheiat la ieşirea din comuna Tuzla, unde s-a produs accidentul.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a trimis la faţa locului o ambulanţă tip SMURD B, descarcerarea şi o maşină cu apă şi spumă. Lucrătorii de la descarcerare au intervenit pentru scoaterea dintre fiare a şoferiţei din Renault, intervenţia finalizându-se în jurul orei 11.30. Toţi cei patru implicaţi în accident au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Din nefericire, la doar câteva ore de când a ajuns în unitatea spitalicească, şoferiţa din Ungaria şi-a pierdut viaţa, medicii nereuşind să facă nimic pentru salvarea ei. În paralel, lucrătorii de la Serviciul Poliţiei Rutiere continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi pentru stabilirea vinovatului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii