Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:07 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Turist din Craiova, de negăsit Dat dispărut în Costineşti, după ce s-a aventurat pe mare cu o barcă (galerie foto)

ro

04 Jun, 2015 00:00 910 Marime text
Poliţiştii din Costineşti au fost sesizaţi, luni seara, cu privire la dispariţia unui bărbat în vârstă de 33 de ani.
 
În jurul orei 16.00, tânărul a închiriat o barcă, iar la ora 17.30, prietenul său a identificat barca, pe mare, la aproximativ 100 de metri de mal.
 
Angajații clubului nautic de unde bărbatul a închiriat barca au anunțat poliția din stațiune că Liviu Tudoran Dragotă nu s-a mai întors la mal. Ambarcațiunea a fost găsită plutind, iar în ea se aflau hainele celui dispărut, dar și vesta de salvare pe care acesta o primise la plecare.
 
Echipaje de la Agenția Română pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au început căutările încă de luni seara şi le-au continuat marţi. Totodată, un elicopter a survolat zona în care se presupune că a dispărut bărbatul. Căutările nu au avut însă niciun rezultat.
 
Echipele de intervenţie au reluat căutările ieri dimineaţă. Scafandrii ISU „Dobrogea“, salvamarii din Costineşti, o şalupă a Gărzii de Coastă şi un echipaj ARSVOM au „periat“ marea de la mal până la o sută de metri în larg.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii