Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcean judecat pentru omor

ro

30 Oct, 2012 01:00 1404 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Andrei Mistreanu, pentru omor calificat.

În seara zilei de 5 octombrie, în jurul orei 20.00, Andrei Mistreanu (36 ani) a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima C.M. (45 ani), la un cetăţean din satul în care domiciliau amândoi.

Deoarece inculpatul şi victima, pe fondul consumului de alcool, au devenit gălăgioşi, proprietarul imobilului le-a solicitat să părăsească curtea. Mai mult, martorul spune că inculpatul a început să facă avansuri femeii care ocupa o cameră cu chirie în imobilul său.

C.M. s-a oferit să-l sprijine pe suspect şi să-l ducă acasă, întrucât acesta era în stare avansată de ebrietate. La un moment dat, pe stradă, victima i-ar fi spus amicului său că nu poate să-l mai ducă.

Procurorii spun că inculpatul, crezând că victima intenţionează să-l abandoneze şi apoi să se întoarcă la locuinţa de unde au plecat, s-a supărat şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, doborând-o la sol, după care a strâns-o de gât, leziunile cauzate ducând la deces.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurori, iar în cursul zilei de 7 octombrie a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii